Un domn vechi, din Cucuteni | Misterioasa figură din Antichitate care a inspirat-o pe scriitoarea Doina Rusti să creeze un personaj
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Doina Ruști, prozatoare contemporană, apreciată în mod unanim pentru forța epică, pentru originalitatea și erudiția romanelor sale, a fost recompensată cu cele mai însemnate premii literare românești, printre care și cu Premiul “Ion Creangă”, al Academiei Române.
Tradusă în numeroase limbi de circulație, inclusiv în chineză, invitată la evenimente internaționale de prestigiu, Doina Ruști a scris zece romane, între care amintim: „Fantoma din moară” (2008), „Manuscrisul fanariot” (2015), „Lizoanca” (2009), „Zogru” (2006) și „Mâța Vinerii” (2017).
„Homeric” adoptă registrul fantastic și o structură de avangardă, fiind, într-un anumit fel, o sinteză a prozei sale.
Este profesor la Universitatea Națională de Teatru și Film “I. L. Caragiale”, profesor asociat la Universitatea din București şi scenarist.
După povestirile spumoase din corespondența din Beijing pe care scriitoarea Doina Ruști a ținut-o în Libertatea, aceasta publică astăzi primul său editorial în ziar.
Voiam să scriu despre bâlciuri, târguri și festivaluri, mai ales că mă aflam în mijlocul unei astfel de manifestări, la Iași. Dar cum se întâmplă, evenimentele literare nu oferă mari surprize. Și nici măcar Târgul Ieșilor, pe care îl consideram plin de poezie.
Printre scriitori, în cortul peste care deja bătea ploaia, a coborât peste mine o amintire veche, așa cum vin ele, întotdeauna chemate de fapte care nu s-au petrecut încă. Pentru că tot ce are loc într-o viață importantă sau măruntă se leagă fantomatic de toate întâmplările care-au fost.
Pe vremea liceului, în timpuri comuniste, făceam anual un pelerinaj la Prigoreni, la mormântul lui Ion Neculce. Ne încolonau dimineața, la răsăritul soarelui, iar după o oră urcam drumul lung, până în vârful unei coline. Iar amintirea asta, bătrână, a reapărut inopinat, poate nu tocmai întâmplător, ci de cum m-am întâlnit cu Florin Lăzărescu, născut nu tocmai departe de Prigoreni. Și cum Filitul de la Iași ajunsese până acolo, mi s-a făcut dor de acele vremuri și-am pornit spre Târgu-Frumos.
Aici trebuie să vă spun că nicio aventură nu vine așa, hodoron-tronc, ci e deja hotărâtă cu mult timp în urmă. În cazul meu, începutul se află pe un vas de Cucuteni, despre care trebuie neapărat să vă povestesc.
Pe una dintre oalele preistorice a ajuns până la noi un personaj ireal, un tip lung și straniu, cu labe fluturătoare, ca niște aripioare de pește. Cu siguranță l-ați mai văzut, fiind una dintre cele mai misterioase figuri ale Antichității. Imaginea lui m-a obsedat multă vreme, inspirându-mi unul dintre personajele romanului „Homeric”.
Poate fi un vraci, un mistagog sau un erou coborât din altă lume. În creștet îi flutură o antenă sau poate nu este decât un corn, ca al gândacului-rinocer.
În tot cazul, ultimii ani mi-au fost vegheați de această siluetă scheletică, a unei lumi dispărute.
Ei bine, în dimineața ploioasa de octombrie, am ajuns la Liceul Neculce din Târgu-Frumos, o clădire de secol al 19-lea, așezată într-un oraș împânzit de situri arheologice. La vreo 10 km se află legendarul Cucuteni și nu e om care să nu fi găsit măcar un ciob de oală, un obiect al acelei lumi duse.
În incinta liceului există un muzeu inedit și valoros, unde am putut să văd obiecte vechi de mii de ani și, odată cu ele, mesajul uneia dintre cele mai vechi civilizații.
Creatorii vaselor de lut, inclusiv ai personajului de care m-am legat, au trăit, după unii, înainte de mesopotamieni, poate pe la anul 5000, înainte de era creștină. Iar mesajul lor iese din când în când pe străzile acestui târg, care chiar este frumos, așa cum îi zice numele.
Ei, bine, în această școală de târg am văzut exponate demne de marile muzee. Vedeta este un vas mare, ornat cu păsări de apă, poate rațe, poate niște rude ale ornitorincilor. Descoperitorul acestui obiect prețios este Sergiu Enea, un pasionat profesor de istorie, preocupat de antropologie și implicat într-o serie de proiecte internaționale.
Toate vestigiile de Cucuteni sunt excepțional conservate, de la vasele mari, cu suporturi-piedestal, la micile figurine ritualice. Între multe altele, există și-un bolovan de hematit, sursa acelui roșu-ruginiu, folosit în zugrăvirea vaselor, unic prin dimensiune și calitate, după cum susține profesorul Enea.
Statuetele, obiectele de uz casnic, de la opaițe la greutăți pentru cântar sau rotițe pentru fus, sunt așezate cronologic, din preistorie până în epoca modernă.
N-am mai apucat să trec pe la mormântul lui Neculce, dar spiritul lui era acolo, printre stafiile Cucuteniului, înrudit desigur cu acel personaj incredibil, deșirat din marele ghem al Istoriei, aflat, cu siguranță, în miezul oricărui lucru.
Dar pentru mine n-a fost decât începutul călătoriei, căci în toamna aceasta voi bate multe drumuri al țării. Și pe unde voi vedea ceva care să-mi placă, voi scrie, ca să vă fac părtași la acest voiaj românesc. Lumea aleargă spre Cotroceni, iar eu am luat cu mine Coroceniul (mă refer la cel din romanul „Homeric”) ca să-l duc în varii și îndepărtate locuri din țară.
