Vladimir Putin

Vladimir Vladimirovici Putin, născut pe 7 octombrie 1952 la Leningrad, este președintele Federației Ruse, ales pentru al patrulea mandat. Vladimir Putin a devenit prima dată președinte al Rusiei pe 31 decembrie 1999, după ce președintele Boris Elțîn își dăduse demisia, iar apoi a câștigat alegerile prezidențiale din anul 2000. În 2004, el a fost reales pentru un al doilea mandat, care a durat până în 7 mai 2008. Constituția Rusiei nu i-a permis acestuia să candideze și pentru al treilea mandat consecutiv, așa că pentru cea mai importantă poziție a candidat Dmitri Medvedev, iar Vladimir Putin a ocupat pentru următorii patru ani funcția de premier. În 2012 a devenit pentru alți 6 ani președinte al Federației Ruse (în urma modificării Constituției). În 18 martie 2018 Vladimir Putin a fost reales în funcția de președinte al Rusiei, tot pentru un mandat de 6 ani, urmând să stea în această poziție până în 2024. Rusia lui Vladimir Putin a pornit un război de agresiune în mijlocul Europei, invadând Ucraina, pe 24 februarie 2022, unde a provocat distrugeri imense și s-a transformat într-o criză internațională, fiind implicate atât NATO, SUA și Uniunea Europeană. Citeşte cele mai noi articole despre Vladimir Putin!

Kremlinul ar putea organiza "procese-spectacol" și un tribunal pe modelul Nürnberg, pentru judecarea prizonierilor de război
28 mai. 2022

Război în Ucraina, ziua 94 | „Lupte de stradă” în Severodonețk, ultimul oraș sub control ucrainean în Luhansk. Rusia anunță noi cuceriri

Între ipocrizia occidentală și dragostea impusă cu tancul. De ce războiul este semnul unei mari neputințe și al unei frici profunde

Război în Ucraina, ziua 93 | Primul bilanț al victimelor din Severodonețk. Rușii susțin că au înconjurat orașul, oficialii ucraineni neagă
27 mai. 2022

Soldați din Garda Națională a Rusiei, numită „Armata lui Putin”, au fost concediați după ce au refuzat să lupte în Ucraina

Suspiciuni că Vladimir Putin își înscenează întâlnirile cu publicul. Aceleași persoane, fotografiate în diferite roluri, la mai multe „evenimente”

„Ei nu înțeleg esența acestui război”. Cum a devenit New York Times un ziar criticat și blamat în Ucraina

Putin spune că Rusia va ajuta la rezolvarea crizei alimentare doar dacă Occidentul ridică sancțiunile
26 mai. 2022

Occidentul trebuie să se pregătească pentru o perioadă de instabilitate în Rusia, spune un expert suedez care este sigur că Putin va pierde războiul

Vladimir Putin admite că sancțiunile afectează lanțul de aprovizionare, dar promite că va găsi soluții

Putin, în vizită la spital la militarii ruși răniți în războiul din Ucraina. „Deci, vrei să îți servești patria?”

Bloomberg: Republica Moldova se teme că va fi uitată de UE, în vreme ce Ucraina face propriile eforturi pentru aderare

Putin recunoaște că urmează „un an dificil” pentru economie și anunță mărirea pensiilor și a salariului minim

Ramzan Kadîrov amenință Polonia. „Dacă ni se dă ordin, în șase secunde vă vom arăta de ce suntem în stare!”

LIVETEXT Război în Ucraina, ziua 91 | Oficial ucrainean: 95% din regiunea Luhansk a fost ocupată de ruși, situația în Donbas e critică
25 mai. 2022

Ce reprezintă MRE-rațiile militare și ce conțin acestea

Vladimir Putin îi vizitează azi, la spital, pe soldații ruși răniți în războiul din Ucraina

Zelenski, dispus să vorbească cu Vladimir Putin fără intermediari

Președintele din Filipine: „Eu omor criminali, nu copii și bătrâni" ca Vladimir Putin
24 mai. 2022

Generalul țarist care a apărat Crimeea în fața turcilor, propus de Șoigu pentru canonizare. Cum se folosește Putin de mitul lui Suvorov

Cele trei rapoarte pe care le citește Putin în fiecare dimineață: „Ei sunt cei în care are încredere să știe ce se întâmplă în lume”

Joe Biden: „Mi se pare că Putin încearcă să stingă o cultură”

Un cunoscut expert în Rusia vorbește la București despre greșeala Vestului: „Am irosit mult timp încercând să descifrăm marele plan al lui Putin, dar el nu există. Putin improvizează. E un judoka”
23 mai. 2022

Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, în topul revistei Time al celor mai influenți 100 de oameni din lume

Rusia va pune în funcţiune aproximativ 50 de noi rachete Satan 2

Macron are dreptate și nu vinde pe nimeni când caută o soluție pentru Rusia, spune o voce de dreapta din România

„Putin este diavolul”. Gestul unei eleve din Daghestan, la ceremonia de final de an
22 mai. 2022

Un fost spion britanic spune că Putin este „înconjurat constant de medici”, iar boala sa „provoacă haos” la Kremlin

Secretarul de stat al SUA spune ce melodie i-ar dedica lui Vladimir Putin. "Ar fi nediplomatic, provocator"

VIDEO. Un guvernator rus s-a plâns în direct la televizor de război și sărăcie. Putin a reacționat imediat
21 mai. 2022

VIDEO. Un guvernator rus s-a plâns în direct la televizor de război și sărăcie. Putin a reacționat imediat

El ar fi iubitul fiicei mici a lui Vladimir Putin. Poartă același nume cu al președintelui Ucrainei și locuiește în Germania
20 mai. 2022

Gerhard Schröder a demisionat din conducerea companiei ruse Rosneft, după ce în Germania i s-au tăiat privilegii de fost cancelar

Serghei Șoigu: Rusia urmează să amplaseze 12 baze militare în vestul ţării, din cauza extinderii NATO

Protestul unui rus față de războiul lui Putin. „Ceea ce am făcut este un act de disperare”

Șapte consecințe ale războiului pentru Rusia. Cum își distruge Putin propria țară - analiză

Rusia vrea să-i fie ridicate sancțiunile pentru a debloca accesul în porturile din Ucraina
19 mai. 2022

Gerhard Schröder, la un pas să fie inclus pe lista neagră a UE. Parlamentul European îi oferă o singură opțiune

Fata cea mare a lui Putin ar fi scris într-un grup de Telegram ce crede despre războiul declanșat de tatăl ei în Ucraina

Soarta luptătorilor din Azovstal, incertă. Măsurile anunțate de Rusia, după ce aceștia s-au predat

O mamă și bebelușul ei, evacuați după două luni de infern la Azovstal: „Bombele cădeau dimineața, la prânz și seara”

Zelenski: Rusia încearcă să găsească "arma minune", presupusele arme cu laser. Asta arată eșecul complet al invaziei

Ambasada Rusiei ne asigură, ironic, că Putin este sănătos: „Zvonurile sunt la fel de neadevărate ca masacrele de la Bucha"
18 mai. 2022

Război în Ucraina, ziua 84 | Continuă atacurile în Sumî și Cernihiv. Civili uciși în Donețk, după bombardarea unui bloc

Biroul de la Moscova al postului canadian CBC, închis de ruși. Măsura fost luată după ce Ottawa a interzis Russia Today

România intervine pentru Ucraina la Curtea Internațională de Justiție, împotriva Rusiei

Război în Ucraina, ziua 83 | Trupele ruse au intensificat ofesiva în Donbas. 76 de explozii în regiunea Sumî
17 mai. 2022

Lista comandanților ruși demiși de Putin în urma „operațiunii militare”, prezentată de ucraineni

Putin mizează în continuare pe dependența țărilor UE de energia din Rusia: "Nu vor putea să renunțe la petrolul nostru"

VIDEO | Imagini cu soldații din regimentul Azov care se predau rușilor, făcute publice la Moscova

UE clarifică modul în care companiile europene pot plăti legal pentru gazul provenit din Rusia

Putin se implică în deciziile militare de pe frontul ucrainean ca un „colonel”, susțin surse The Guardian

Mircea Geoană: NATO nu are informaţii cu privire la starea de sănătate a lui Vladimir Putin
16 mai. 2022

Război în Ucraina, ziua 82 | Procurorii ucraineni au identificat 45 de soldați ruși implicați în crime de război