Reprezentantul oficial al Ministerului rus al Apărării, Igor Konașenkov, a spus marți că în ultimele 24 de ore, „265 de soldați (n.r. ucraineni) și-au depus armele și s-au predat, inclusiv 51 grav răniți”.

Potrivit acestuia, capitularea militarilor ucraineni blocați la uzina Azovstal, inclusiv a regimentului Azov, recunoscut ca extremist și interzis în Rusia, a început luni, 16 mai.

Toți cei care aveau nevoie de îngrijiri medicale au fost trimiși pentru tratament la un spital din orașul Novoazovsk din Republica Populară Donețk (RPD), a spus Konașenkov.

La rândul ei, viceprim-ministrul Ucrainei, Irina Vereșciuk și-a exprimat speranța pentru schimbul de soldați ucraineni răniți, după recuperarea acestora. „În interesul salvării vieților, 52 dintre militarii noștri răniți grav au fost evacuați (din Azovstal) ieri. După ce starea lor se va stabiliza, îi vom schimba cu prizonieri de război ruși”, a scris Vereșciuk pe canalul său de Telegram, marți.

Secretarul de presă al președintelui Federației Ruse, Dmitri Peskov, a reamintit că șeful statului, Vladimir Putin, a ordonat anularea asaltului asupra uzinei Azovstal și a permis militarilor să iasă, după ce au depus armele, pe baza unor motive umanitare.

EXCLUSIV Juliette Binoche, interviu pentru publicul românesc despre noul film al său, o poveste de „senzualitate culinară”. De ce doi chefi celebri au stat lângă ea pe platou
Recomandări

Începând cu 12 mai, în Mariupol, la uzina Azovstal, erau aproximativ 600 de soldați răniți grav. Potrivit comandantului adjunct al regimentului Azov, Svyatoslav Palamar, numărul acestora este în creștere.

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Vladimir Putin, mesaj clar pentru Erdogan în miez de noapte! Ce i-a transmis liderul rus
Playtech.ro
Vladimir Putin, mesaj clar pentru Erdogan în miez de noapte! Ce i-a transmis liderul rus
Cine sunt, de fapt, nașii de cununie ai Ginei Pistol și ai lui Smiley. Ce gest a decis să facă prezentatoarea în ziua nunții
Viva.ro

Costi Diță și casa de modă „Las Fierbinți”. Câte treninguri are Giani? „Unele sunt unicat”. EXCLUSIV
TVMANIA.RO

Moartea tânărului care și-a dat foc: istoria unui fake-news la nivel național. Familia dezvăluie adevărata dramă a lui Alexandru și cere să nu mai fie asociat cu ”legea păcănelelor”. Exclusiv
FANATIK.RO

Topul celor mai puternice 10 armate ale lumii în 2023. Surprinzător, pe ce loc se află România
Știrileprotv.ro
Topul celor mai puternice 10 armate ale lumii în 2023. Surprinzător, pe ce loc se află România
Gina Pistol şi Smiley s-au ţinut strâns în braţe în timpul dansului mirilor. Imagini cu cel mai emoţionant moment de la nunta de basm
Observatornews.ro
Gina Pistol şi Smiley s-au ţinut strâns în braţe în timpul dansului mirilor. Imagini cu cel mai emoţionant moment de la nunta de basm
Felul în care Sepsi foloseşte limba maghiară public a provocat valuri: "Am o problemă că e prima limbă / Tu nu ai ţine cu echipa românească din Szeged?"
Orangesport.ro

Fiica lui Smiley și a Ginei Pistol, show la nuntă: 'Josephine a dansat balet, s-a făcut cerc în jurul ei' / Foto exclusiv
Unica.ro

Horoscop 29 mai 2023. Balanțele au motive să fie dezamăgite de anumite aspecte legate de muncă, dar nu e momentul pentru o schimbare radicală
HOROSCOP