Între Ipocrizia Occidentală și Dragostea Impusă Cu Tancul. De Ce Războiul Este Semnul Unei Mari Neputințe și Al Unei Frici Profunde

Slavoj Žižek, unul din corifeii gândirii occidentale de origini din „Estul comunist”, scria zilele trecute în The Guardian: „Da, vestul liberal este ipocrit, aplicându-și standardele înalte foarte selectiv. Dar ipocrizia înseamnă să încalci standardele pe care le proclami, iar în acest fel te deschizi criticilor inerente – când criticăm vestul liberal, folosim propriile standarde. Ceea ce oferă Rusia este o lume fără ipocrizie – pentru că este lipsită de standarde etice globale, practicând doar «respectul» pragmatic pentru diferențe.

Am văzut clar ce înseamnă asta când, după ce talibanii au preluat controlul în Afganistan, au făcut instant o înțelegere cu China. China acceptă noul Afganistan, în timp ce talibanii vor ignora ceea ce le face China uigurilor – aceasta este, in nuce, noua globalizare susținută de Rusia. Și singurul mod de a apăra ceea ce merită salvat în tradiția noastră liberală este să insistăm fără milă asupra universalității sale. În momentul în care aplicăm standarde duble, nu suntem mai puțin «pragmatici» decât Rusia”.

Între ipocrizia occidentală și dragostea impusă cu tancul. De ce războiul este semnul unei mari neputințe și al unei frici profunde — Filosoful de origine slovenă Slavoj Žižek | Foto: Shutterstock

Recomandări

EXCLUSIV Juliette Binoche, interviu pentru publicul românesc despre noul film al său, o poveste de „senzualitate culinară”. De ce doi chefi celebri au stat lângă ea pe platou

O să vă povestesc ceva mai simplu: câteva gânduri pentru cei ce nu se tem să gândească. Pentru cei care au frământări, nu pentru cei care știu totul: ei să citească horoscopul. Până mai suntem lăsați.

Teama rușilor că pierd definitiv Ucraina

Una dintre marile pricini ale războiului – o spun rușii cu toată gura – este teama de a pierde definitiv Ucraina. Adică Ucraina a intrat în faza în care va fi pierdută pentru totdeauna. Și nu neapărat în sensul unei părți componente administrativ teritoriale, ci într-un sens mult mai profund.

Vorbim de Ucraina ruptă de Rusia într-un sens aproape metafizic: de înstrăinare totală, de valori radical diferite. Care să devină dintr-un spațiu cultural comun, spațiu străin și chiar dușman. Și cu Bielorusia e la fel. Rusia se teme că-și pierde raza de influență și atracție pe spațiul pe care-l consideră intim parte a sa. Și pierdere de identitate – asta e teama lor abisală.

Această teamă de pierdere totală din raza „lumii ruse” e o temere, o frică și o angoasă rusească teribilă. Ucraina este un simptom în interiorul temerii de autodizolvare. Cât e de reală această teamă nu-mi dau seama. Dar aici e o cauză importantă. Dar sunt mai multe.

Recomandări

Mircea Geoană a anunțat că va ajuta, omenește, familia cumnatului urmărit general Ionuț Costea, condamnat pentru corupție. Cine ajută însă familiile românilor plecați să muncească, nu ca să fugă de închisoare?

Discuțiile acestea le-am avut de nenumărate ori cu prieteni ruși, bieloruși și ucraineni. De mai bine de 15 ani.

Acum mai bine de 10 ani am băut o cafea la Kiev și Minsk și am discutat cu prietenii de generație. Lucrul care-mi sărea în ochi era faptul că tot tineretul și toată hipsterimea urbană era cuplată pe filiera Varșovia-Berlin-Londra sau pe cea Budapesta-Central European University-SUA.

Moscova și Petersburgul, care e la doi pași de ei și e fosta lor veche capitală, era în imaginarul lor ceva mult mai departe decât New-York-ul. Această distanțare s-a întâmplat în doar 20 de ani. Părinții și bunicii lor care erau educați în cele două capitale de Imperiu aveau nepoți și copii care nu mai aveau nimic cu cele două centre.

Ruptura începe din epoca perestroika

Repet: asta s-a întâmplat în maxim 30 de ani, în timpul regimului Putin, chiar dacă a început în epoca Elțin. Ruptura a început radical cu generația mea în epoca perestroika, atunci când ne-am declarat „ultimii americani”– noi am fost mai americani decât americanii. E o poveste lungă: în „copiii dingo” explic fenomenul.

Replica mea este simplă: „rebiata”, dragilor, ați încurcat strategia. Asta înseamnă că voi, rușii, statul rus, cele două capitale, centrele urbane importante, nu aveți ce să le oferiți: „dragoste cu forța e viol” zice proverbul rus. Unde-i soft power-ul vostru? Vâ je Imperia, sila cum spune Pelevin în Generația P – Voi sunteți Imperiu, o forță strașnică sau ba?

Recomandări

REPORTAJ. „Turcul pleacă în Europa, se bucură de democrație, dar spune că e mai bine dincolo”. Al doilea tur de alegeri, prin ochii „micului Istanbul” din București

Unde-i puterea voastră de atracție? Ce înseamnă asta? Asta înseamnă economie, investiții imense în educație, universități atractive, tehnologie, cultură de masă, centre de cultură, centre urbane. Unde-s toate astea? Distruse.

Ce face elita voastră? Jefuiește imperiul, bagă bani în vile și iahturi, cumpără cartiere în Monaco și Londra. A produs o țară cu poate cea mai mare inegalitate din lume și o economie bazată pe resurse și jaf. Nici măcar vodka nu mai este rusească. Și bagă bani în tancuri. Luați exemplu de la fratele vostru siamez – SUA. Voi aveți un scriitor Pelevin care explică toate astea bine – Începeți cu Generația P.

Bun. Atât timp cât nu aveți ce oferi și totul e pe cont propriu, totul e pe jaf, comerț cu petrol, acumulare și tancuri – asta semănați, asta o să culegeți. Rezultatul? Îl avem acum: catastrofal. Toți se orientează spre altceva pentru că nu aveți ce oferi: nici măcar tineretul rus nu mai vrea să rămână aici. Vreți supunere cu tancul? Asta însemnă moarte – dezintegrare.

Recurgerea la forță, semnul statului slab

În acest moment pot spune că Rusia nu este un Imperiu, ci un stat cu „rămășițe” ale Imperiului: e un stat reactiv și revanșist. Unde a fost Rusia ultimii 20 de ani? Unde a fost regimul Putin – a avut 20 de ani la dispoziție. De ce nu a încercat să-și apere interesele prin soft power, prin economie, știință, tehnologie și cultură mai întâi? Elita a fost ocupată să-și jefuiască țara și poporul? Acum culegem revanșism agresiv – care e semn al neputinței totale.

Dovadă că regimul Putin al Rusiei nu este un model pentru nimeni. Faptul că recurge la forța militară de o manieră atât de violentă ne spune că e un stat slab, nu puternic. Războiul e cea mai proastă opțiune strategică pentru regiune, pentru lume și mai ales, pe termen mediu și lung, pentru Rusia.

Cu tancul nu construiești identități. Iar o Rusie slabă e o Rusie și mai periculoasă decât o Rusie rațională, responsabilă și puternică. Să ne ferească Dumnezeu de anarhia rusă.

Repet: războiul acesta este semnul neputinței totale care reacționează în stil rusesc – totul sau nimic – cu riscul de a-și dizolva propria țară. Un act de resetare sinucigaș, cu șanse de izbândă spre zero: nu poți să fii singur împotriva lumii negociind doar cu tancul. Când doar tancul negociază moartea e aproape.

E ca în șah: nu joci numai cu nebunul, ci cu mai multe piese, cu toate piesele.

Londra, capitala Rusiei oligarhice

Pe partea cealaltă – Londra. Doar ca exemplu: Londra a fost orașul elitei ruse parvenite. Londograd a fost capitala Rusiei oligarhice. Îmi aduc bine aminte anii ‘90: anii legitimării crimei ca stil de viață. Experții occidentali ne asigurau că e ok: terapia trebui să fie de șoc – precum bandiții și rakeții – bandiții care înlocuiseră statul. Eu nu uit și nu iert asta niciodată: când crima a fost legitimată de forurile internaționale ca stil de viață. Revanșa celor nedreptățiți se întoarce.

Dar să revenim. Îmi aduc bine aminte comportamentul primilor oligarhi. Emblematică rămâne judecata la Londra dintre Berezovski și Abramovici. Era halucinantă situația. Doi oligarhi ruși, vin în inima Imperiului financiar al lumii – elita bună globală să-i judece. Totul arată ca în cele mai dure filme cu mafioți.

Se învinuiesc de sume imense: nu vorbim de milioane, ci de miliarde de dolari. Caz unic în istorie. În învinuirile lor ies la iveală felul în care au făcut acele averi colosale: furt pe față, jaf ca în codru a bogăției unui stat imens. Vorbesc ca ultimii pușcăriași de școală sovietică – cu amenințări, cu gâturi tăiate, amenințări cu moartea familiei, cu tot ce presupune lumea criminală. O adevărată „razborka” banditească de hoți în lege. La Londra în direct.

Din toată acea judecată reiese clar un lucru: doi criminali care au jefuit un Imperiu se judecă în altă capitală de Imperiu cine să le legitimeze averea furată. Într-o justiție decentă ei trebuiau arestați, averea preluată și întoarsă statului. La ce aveau pe conștiință acești băieți, de la Berezovski și Abramovici până la Hodorkovki, doar pușcăria era locul lor de odihnă. Pe unii i-a legitimat Putin, pe alții Londra și forurile occidentale. Ca și pe Putin, de altfel: peste 20 de ani a stat la masă cu lumea bună – toți au ciugulit de acolo.

Cinismul la puterea a doua

În realitate ce s-a întâmplat între cei doi oligarhi? S-a ajuns la o pace. Au primit ambii cetățenia britanică, au investit toți banii furați din Rusia în Londra și cei mai mari bandiți ai lumii la acea vreme, criminali cu acte în regulă, au devenit niște respectabili domni civilizați ai bătrânei capitale imperiale britanice.

Unul și-a luat și un club de fotbal – mărunțiș. Cinismul imperial britanic nu are limită – până și criminalii ruși au rămas profund impresionați: și toți s-au mutat la Londograd, cum l-au rebotezat mafioții ruși. Din respect pentru criminalitatea nobilă britanică, Rasputin a început să vorbească în engleză iar copiii lui au plecat toți la Oxford și Cambridge. Vor deveni respectabili urmași ai coroanei britanice: așa s-a călit nobilimea imperială devotată coroanei. Cu mult furt și sânge.

Acum ce se întâmplă la Londra? Le sunt confiscate averile. Cinismul la puterea a doua: doar cinismul britanic imperial poate umili cu adevărat cinismul criminalilor imperiali ruși. Asta trebuia făcută de prin anii ‘90, organizat, legal, justițiar – nu legitimați. Dar… mai bine tăcem. Ce mai înseamnă azi „puterea de lege” și „starea de excepție”. Ciocul mic; că vine poliția de la Ministerul Adevărului.

Dragoste impusă cu tancul nu se poate

În această lume ipocrită trăim. Falsă, neadevărată: construită fundamental greșit. Care de la un punct încolo nu poate să nu producă război. Și mă tem că el e doar la început.

Și cu toate acestea: nimic nu poate legitima un război de ocupație – nimic, niciodată. De aceea regimul Putin va pierde acest război mai devreme sau mai târziu. Pentru că toți preferăm ipocrizia în locul violenței – ipocrizia poate fi îndreptată, criticată, schimbată. Toți preferăm soft power-ul în locul dragostei impuse cu tancul care aduce moartea celor nevinovați.