„Nu avem informaţii cu privire la starea de sănătate a preşedintelui Putin. Evident, am ascultat şi noi ceea ce a declarat unul din şefii serviciilor de informaţii ucrainene, nu avem astfel de informaţii la nivel de NATO”, a declarat Mircea Geoană, la Digi 24.

Şeful serviciilor secrete ucrainene, general-maiorul Kyrylo Budanov, a estimat că războiul va atinge un punct de cotitură la jumătatea lunii august şi se va termina până la sfârşitul anului. El a prezis corect inclusiv momentul invaziei ruse în Ucraina. Într-un interviu acordat Sky News, generalul-maior Kyrylo Budanov a mai spus că o lovitură de stat pentru înlăturarea lui Vladimir Putin este deja în curs în Rusia, iar liderul rus este grav bolnav de cancer.

Cotidianul italian La Stampa a scris, citând surse apropiate Kremlinului, dar şi informații distribuite pe Telegram de un fost colonel din aparatul de securitate rus, că Vladimir Putin a fost transportat de urgență la spital și operat de cancer.

Momentul în care starea acestuia s-a înrăutățit brusc a venit după ceremoniile dedicate Zilei Victoriei, sărbătorită la Moscova și la care președintele rus a participat.

Ulterior, el ar fi fost transportat de urgență la o clinică din Moscova, unde o echipă de medici era pregătită pentru intervenție. În același timp, a fost pus la punct un plan de „înlocuire” pentru zece zile a liderului de la Kremlin.

Suspendarea grevei pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională „nu s-a luat în calcul”. Mai este o săptămână până la primul examen național
Recomandări
Suspendarea grevei pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională „nu s-a luat în calcul”. Mai este o săptămână până la primul examen național

„Există dovezi că, în urmă cu aproximativ o săptămână, președintele rus a fost dus de urgență la clinică, era noapte, era foarte bolnav”, spun sursele citate de publicația italiană. La Stampa mai scrie că în aceste zile se va afla rezultatul operației la care a fost supus președintele rus.

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Playtech.ro
Ce l-a DERANJAT teribil pe Regele Charles, în România! Nu s-a putut abţine, ce s-a întâmplat în Valea Zălanului
Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Viva.ro
Ce pensie are Adrian Năstase. Mulți români nu câștigă banii aceștia în două luni, dar el a dat statul în judecată: 'Este foarte puţin'
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
PUBLICITATE
Dr. Suto Monika, despre puterea imaginilor. Ce a descoperit la o tomografie
Cum poți solicita ștergerea datelor personale în 2023. Este cât se poate de legal. Ce înseamnă, de fapt, dreptul de a fi uitat
FANATIK.RO
Cum poți solicita ștergerea datelor personale în 2023. Este cât se poate de legal. Ce înseamnă, de fapt, dreptul de a fi uitat
Putin își construiește un nou buncăr antiatomic. Ce dotări va avea adăpostul amplasat sub cel mai de elită spital din Rusia
Știrileprotv.ro
Putin își construiește un nou buncăr antiatomic. Ce dotări va avea adăpostul amplasat sub cel mai de elită spital din Rusia
Ce spun vecinii despre femeia găsită moartă, într-un sac de plastic din lada patului. Mirosul era deja insuportabil în blocul din Sectorul 4. Primele ipoteze
Observatornews.ro
Ce spun vecinii despre femeia găsită moartă, într-un sac de plastic din lada patului. Mirosul era deja insuportabil în blocul din Sectorul 4. Primele ipoteze
Moment tensionat la semnarea acordului dintre România şi Rusia la Kremlin! Oficial român, ameninţat: "Putin era în dreapta. Dacă mai scoate un cuvânt, îl dau afară de la masă"
Orangesport.ro
Moment tensionat la semnarea acordului dintre România şi Rusia la Kremlin! Oficial român, ameninţat: "Putin era în dreapta. Dacă mai scoate un cuvânt, îl dau afară de la masă"
Cum arată soția lui Mihai Dedu și ce spune știristul de la PRO TV despre mariajul lor: 'Soția mea e în Pro TV din 1996'
Unica.ro
Cum arată soția lui Mihai Dedu și ce spune știristul de la PRO TV despre mariajul lor: 'Soția mea e în Pro TV din 1996'
Horoscop 4 iunie 2023. Peștii au șansa de a străluci pe baza imaginii pe care o au alții despre ei și calitățile lor excepționale
HOROSCOP
Horoscop 4 iunie 2023. Peștii au șansa de a străluci pe baza imaginii pe care o au alții despre ei și calitățile lor excepționale