Un cunoscut expert în Rusia vorbește la București despre greșeala Vestului: „Am irosit mult timp încercând să descifrăm marele plan al lui Putin, dar el nu există. Putin improvizează. E un judoka”

Comentează
Arhiva foto

Vladimir Putin a rămas o figură solitară, aflată într-o bulă informaţională pe care nimeni n-are curajul să o contrazică, susţine istoricul britanic Mark Galeotti, unul dintre cei mai buni cunoscători ai Rusiei lui Putin. Acesta a vorbit, într-o conferinţă organizată la Ateneul Român, despre cele mai întâlnite mituri cu privire la liderul de la Kremlin şi despre evoluţia sa la conducerea Rusiei.

Adolescent vulnerabil, spion mediocru, politician de secol XIX, un simplu oportunist care improvizează, sedus şi manipulat de serviciile de informaţii pe care le controlează, omul sovietic care nu înţelege prezentul, un bătrân care se grăbeşte să intre în istorie. Acesta este adevăratul Vladimir Putin, a susţinut istoricul Mark Galeotti, în cadrul conferinţei „Hai să vorbim despre noul Putin!”, organizată duminică la Ateneul Român de Fundaţia Humanitas Aqua Forte, în parteneriat cu Editura Humanitas și Asociația ARCCA.

Mark Galeotti este expert în istoria modernă, politica și securitatea Rusiei, profesor onorific la University College London și director general la Mayak Intelligence, o firmă de consultanță și cercetare specializată în relațiile cu Rusia.<br>

Mark Galeotti este autorul cărții „Hai să vorbim despre Putin”, apărută și în limba română

„Putin a fost o figură atât de importantă în ultimii mai bine de 20 de ani şi, cu toate acestea, el a rămas o enigmă. De fapt, este un personaj destul de şters şi plictisitor. Este un om mic - şi nu mă refer numai la înălţime, deşi este mic şi de înălţime. Dar mai ales pentru că este atât de mic şi atât de plictisitor, a devenit o pânză albă şi, pentru atâţia ani, noi ne-am creat propriile noastre versiuni ale lui Putin. Noi am fost cei care au hotărât cum este Putin“, a spus istoricul.

„Toată lumea crede că-l cunoaşte pe Vladimir Vladimirovici”

Acesta a amintit de un mesaj pe care i l-a transmis unul dintre oamenii din anturajul liderului de la Kremlin: „Ce fel de relaţii putem avea noi cu voi, cu Vestul. Pentru că voi nu ne vedeţi, nu ne auziţi. Atât timp cât înţelegeţi ce vreţi din orice mesaj sau orice vânt tras de Putin. Sarcina mea e să încerc să comunic, dar n-a contat ce-am spus, ce cuvinte am pus în discursurile şefului, toată lumea a pretins că ştie mai bine ce înseamnă cu adevărat cuvintele respective, ce-am vrut să spunem cu ele. Toată lumea crede că-l cunoaşte pe Vladimir Vladimirovici”.

Mark Galeotti susţine că, de fapt, Vladimir Putin a spus dintotdeauna care sunt planurile şi credinţele sale, numai că occidentalii nu le-au luat niciodată în seamă, alegând mai degrabă să interpreteze mesajele venite dinspre est. „Ani de zile noi am presupus că el nu vorbeşte serios. Că nu gândeşte într-adevăr că Ucraina nu e o ţară. Că nu a avut aspiraţia de a demonstra că este unul din cei mai mari eroi care au creat statul rus. Noi am presupus că sunt doar vorbe, retorică pentru publicul intern. Iată că ne-am înşelat”, a explicat istoricul.

Putin are o rată de aprobare din partea poporului său care merge până la 87%. Mulţi politicieni şi-ar vinde şi bunica pentru această rată de popularitate. Dar interesant e că are şi o rată a încrederii între 30 şi 40%. Prin urmare, aproape jumătate dintre ruşi sunt de acord cu Putin, dar nu au încredere în el.Mark Galeotti, istoric britanic:

De pe scena Ateneului Român, istoricul Mark Galeotti a demontat mai multe mituri construite în jurul liderului de la Kremlin. Un exemplu: Vladimir Putin, fostul agent KGB, manipulator, sofisticat şi şiret. „Putin a fost în KGB, asta e adevărat. Din fericire însă, noi am avut acces la unele dintre rapoartele lui de evaluare. Este clar că, în calitate de ofiţer KGB, era mediocru. Nu era strălucit, în niciun caz nu era genul de superspion la care aspirase”.

Ce fel de spion era Putin?

Galeotti a povestit că, la începutul carierei în serviciul sovietic de securitate, Vladimir Putin voia să fie un ofiţer de informaţii externe, dar nu a reuşit să intre în acest departament. A fost un ofiţer care se ocupa de siguranţa internă. Faptul că ştia limba germană i-a permis însă să se transfere în serviciul de informaţii străine, la Dresda, în Republica Democrată Germană. „Există o întreagă mitologie care spune că a fost implicat în spionajul tehnic, iar alţii spun că a fost implicat în conducerea unor organizaţii teroriste, facţiuni din Armata Roşie. De fapt, la Dresda, mânuia rapoarte al Stasi (poliţia politică din RDG, n.r.) pentru KGB şi rapoarte al KGB-ului pentru Stasi. Era un funcţionar plictisitor, care avea o muncă plictisitoare. Era un spion, dar nu era James Bond. El spune despre el însuşi că izbânda lui cea mai mare în Germania a fost că s-a îngrăşat, că a băut multă bere şi şi-a cumpărat un frigider drept triumf. Nu a fost niciodată un ofiţer bun de contrainformaţii“, crede Mark Galeotti.

Istoricul a vorbit despre felul în care s-a construit şi a evoluat legătura dintre liderul de la Kremlin şi serviciile secrete ruseşti, începând cu perioada în care tânărul Vladimir Putin se juca printre ruinele unui Leningrad care încă nu-şi revenise după cel de-al Doilea Război Mondial. „El a învăţat două lucruri din acea perioadă: în primul rând, că trebuie să te lupţi pentru locul tău. Unul dintre motivele pentru care a căpătat un interes în lupte şi judo a fost exact acesta. Pentru că, atunci când era copil şi se lupta cu ceilalţi, voia să fie sigur că va câştiga”, a explicat Galeotti.

Vladimir Putin mai spune că una dintre lecţiile cele mai importante pe care le-a învăţat luptându-se şi jucându-se pe străzile din Leningrad este că atunci când eşti într-o luptă, cel mai bine este să dai primul pumn.Mark Galeotti, istoric:

„Al doilea lucru pe care l-a învăţat se leagă de chestiuni de securitate şi de siguranţă. E un om care întotdeauna a căutat siguranţa. Pentru că întotdeauna s-a simţit vulnerabil. Când era copil, s-a alăturat unor bande de stradă şi în cele din urmă a vrut să intre în cea mai puternică bandă din Uniunea Sovietică, KGB. Nu s-a alăturat pentru că voia să fie o maşinărie a Partidului Comunist, ci pentru că voia să se simtă puternic şi protejat”, a susţinut istoricul.

Cele trei rapoarte cu care Putin îşi începe ziua

Acesta a amintit o întâmplare din adolescenţa timpurie a lui Vladimir Putin, care s-a dus la cartierul general al KGB-ului din Leningrad, s-a apropiat de ofiţerii de la uşă şi a întrebat: „Vreau să ştiu cum pot să intru în KGB”. Bărbaţii i-ar fi spus să plece, să facă o facultate şi apoi vor putea sta de vorbă, iar răspunsul tânărului Putin ar fi fost: „Bine, dar ce fel de diplomă să obţin?”. „În drept!”. „Aşa că s-a dus şi a studiat dreptul la Universitatea de Stat din Leningrad şi apoi a intrat în KGB. Avea această fantezie în mintea lui, pentru că crescuse privind filmele cu spioni care erau prezentate la televiziunea rusă şi mereu şi-a închipuit că doar ca spion un om poate să schimbe cursul istoriei”, a explicat Galeotti.

Vladimir Putin, cu opt ani mai tânăr Foto: EPA

Istoricul britanic spune că Vladimir Putin încă este fascinat de spionaj şi de contrainformaţii şi se bazează exclusiv pe informaţiile venite din această zonă pentru a lua decizii. Potrivit lui Mark Galeotti, preşedintele Rusiei îşi începe ziua cu trei rapoarte scrise: unul de la serviciul de informaţii externe, despre ce se întâmplă în lume, unul de la FSB, serviciul de informaţii interne, iar altul de la FSO, serviciul de protecţie care raportează asupra celorlalte structuri. „Asta înseamnă că serviciile de informații care-i raportează îi pictează imaginea asupra lumii. Ei sunt cei în care are încredere să ştie ce se întâmplă în lume. Am vorbit cu diplomaţi ruşi care s-au plâns că Putin crede mai degrabă ceea ce-i spun spionii lui decât ceea ce-i spun diplomaţii. Putin îşi iubeşte spionii”, crede Galeotti.

„Putin nu joacă şah. El e un judoka”

Un alt mit pe care istoricul Mark Galeotti şi-a propus să-l demonteze pe scena Ateneului Român se referă la abilitatea de strateg a lui Vladimir Putin. „Există mitul că Putin este marele maestru al şahului geopolitic tridimensional, că e mereu cu câteva mişcări înaintea noastră, că anticipează tot ce facem noi. Putin nu joacă şah nici în realitate, nici în politică. Dacă vrem să folosim o metaforă, putem spune că Putin este un judoka. În judo nu gândeşti cu trei mutări înainte cum anume o să câştigi meciul. Te orientezi după ce face adversarul, intri în ring, îl studiezi şi, când găseşti o ocazie, loveşti. Asta face şi Putin. Este un oportunist”, crede istoricul.

O imagine din februarie 2019 Foto: EPA

Putin încearcă să creeze dezordine, situaţii haotice în care să aibă opţiuni multiple. Şi, de la o zi la alta, să decidă ce are să facă. Câtă vreme nu este complet exclus de pe ring, din meci, mai are şi altă oportunitate. Noi, cei din Occident, am irosit atât de mult timp şi ne-am pierdut în atât de multe analize încercând să descifrăm marele plan al lui Putin când, de fapt, nu există un astfel de plan. El improvizează din mers.Mark Galeotti, istoric:

Un Napoleon al prezentului

Ambiţiile teritoriale ale lui Putin reprezintă un alt mit răspândit în Occident cu privire la liderul de la Kremlin, crede Mark Galeotti. Potrivit acestuia, Vladimir Putin are doar ambiţia de a reuni lumea rusă pentru a face Rusia măreaţă din nou, lucru care i-ar asigura locul în cărţile de istorie. „Putin nu e o personalitate din secolul XXI, eu cred că el nu înţelege prea bine ce înseamnă lumea modernă. Gândirea lui este încă în secolul al XIX-lea. Gândiţi-vă ce face el în Ucraina! Noi credem că este îngrozitor şi de neconceput. Dar din punctul de vedere al unui om de stat din secolul XIX, un Napoleon, un Bismark, există naţiuni puternice care-şi forţează voinţa asupra unor naţiuni mai puțin puternice”, a susţinut Galeotti.

Astfel, ideea lui Putin despre ce înseamnă o naţiune puternică se referă la crearea unei sfere de influenţă asupra unor ţări mai mici. În plus, câtă vreme o mare putere are o voce la nivel internaţional, i se cuvine şi un drept de veto asupra oricărei probleme majore care se întâmplă în lume, chiar dacă nu este direct implicată. „Dacă vrei să rezolvi orice problemă în lume, Rusia trebuie să fie la masa negocierilor. Şi, dacă nu e, atunci el se va asigura că problema nu se poate rezolva până când Rusia nu ajunge de la masa negocierilor”, crede Galeotti.

„A rămas o figură solitară, într-o bulă informaţională”

După ce a demontat miturile care-l înconjoară pe liderul de la Kremlin, istoricul britanic Mark Galeotti a vorbit şi despre felul în care îl vede în prezent pe Vladimir Putin, după mai bine de două decenii de documentare. „Are mari ambiţii şi niciun plan! Aşa că improvizează mult. Este şi un oportunist. A crezut că Ucraina este acolo pentru a fi culeasă - cu economiile puţin zdruncinate de COVID în vest, s-a gândit că Occidentul va fi prea divizat şi prea leneş ca să facă ceva. Este omul sovietic, care nu acceptă că lucrurile se schimbă şi trăieşte încă în perioada în care URSS era o superputere care îşi exercita controlul asupra multor ţări. A rămas o figură solitară, aflată într-o bulă informaţională pe care nimeni n-are curajul să o contrazică”, a susţinut Mark Galeotti.

Putin este un bătrân care se grăbeşte. Prezentările şi acţiunile lui l-au portretizat mereu drept un lider care are control asupra mediului şi asupra propriei persoane. Or, noi am văzut în ultimul timp şi dovezi ale unei lipse de control fizic, mişcări necontrolate ale mâinilor şi picioarelor, predispoziţia la accese de mânie, izbucniri în public, grimase. Acesta nu mai e vechiul Putin. Aşa că speculaţiile că timpul lui se apropie de sfârşit nu sunt nerealiste.Mark Galeotti, istoric britanic:

În acest context, Mark Galeotti crede că decizia lui Putin de a trimite armata rusă în Ucraina este cea mai mare greşeală din cariera liderului de la Kremlin. Când a hotărât să invadeze Ucraina, Putin s-a bazat pe serviciile secrete, care i-au prezentat un stat şovăielnic, ai cărui soldaţi nu vor lupta şi ai cărui politicieni vor face înţelegeri cu ruşii eliberatori, a susţinut istoricul. „Strategia lui s-a bazat în întregime pe această fantasmă, această închipuire despre ceea ce e Ucraina. Până la urmă, a devenit o victimă a manipulării propriului sistem, a dezinformării, a faptului că oamenilor din jurul lui nu li se permite să-şi exprime opinia, să-l contrazică”, crede Mark Galeotti.

Acum, Vladimir Putin este prins în această dilemă a liderului autoritar: nu cred că mai vrea să candideze, dar nici nu se poate retrage. Dacă s-ar pensiona, şi-ar înmâna viaţa, destinul şi bogăţia succesorului său. Ăsta e un lucru foarte greu de făcut de cineva care n-are încredere în nimeni. Pe de altă parte, dacă s-ar retrage după ce-a făcut o faptă eroică, atunci ar avea o poziţie mult mai sigură. Poate că asta a fost dorinţa lui de pensionare.Mark Galeotti, istoric britanic:

FOTO: EPA

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
Alexia Eram
15:02
Cum a apărut Alexia Eram pe covorul roșu la Festivalul de Film de la Veneția. Fiica Andreei Esca, ținută de mii de euro
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
16:17
Ce face mașina de amenzi cu care Primăria Oradea taxează șoferii „la foc automat”
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!