„Secretul celor cinci”, un serial polițist intens, la Focus Sat Tv. Când începe

Comentează
Arhiva foto

Alertă, intensă, minuțios gândită, miniseria „Secretul celor cinci”, difuzată de Focus Sat TV începând din 15 noiembrie (la ora 21.30, în fiecare luni și joi) va constitui, mai mult ca sigur, o delectare nu doar pentru fanii numeroși ai magicianului Harlan Coben.

Dincolo de intriga polițistă, al cărei blazon este sesizabil încă de la primele cadre, miniseria britanică realizată în 2016 dezvoltă o dramă puternică, ale cărei resorturi tulbură privitorul de la bun început.

Construită în jurul cazului niciodată simplu al dispariției unui copil, povestea de față începe cu câteva imagini greu de uitat. Jesse Wells (Alfie Bloor), un băiețel de cinci ani, este trimis acasă, prin pădure, de fratele mai mare și de prietenii lui, cărora le stânjenește complicitatea adolescentină.

După acest moment, micul Jesse dispare pentru totdeauna. Acțiunea sare peste două decenii, când Mark Wells (Tom Cullen), fratele lui Jesse, și amicii lui de atunci, Danny (O-T Fagbenle), Pru (Sarah Solemani) și Slade (Lee Ingleby), au crescut și par să-și fi continuat viața în chip firesc.

Numai că o anchetă condusă de Danny, acum polițist, indică prezența amprentelor lui Jesse Wells la locul unei crime, iar trecutul năvălește fulgerător peste toți cei patru prieteni.

Imaginea micului Jesse, îndepărtându-se în hăinuța lui roșie, cu lacrimi de teamă curgând pe obraji și implorându-i pe copiii mai mari să nu îl lase acolo, devine tot mai acaparatoare, dominând întregul spirit al acestei povești emoționante.

Un puzzle polițist cu profunzimi neașteptate

Miniseria „Secretul celor cinci” este creată de scriitorul american Harlan Coben, unul dintre maeștrii thriller-ului contemporan.

Infuzată cu nemaipomenitul fler al acestuia, povestea are momente de suspans amețitor, declanșat de ancheta propriu-zisă, dar lasă loc și pentru o narațiune de largă respirație, proprie mai curând stilului englezesc, cu personaje solid construite, ramificații credibile ale intrigii și momente de calm perfect plasate.

Departe de producțiile americane similare, ticsite cu urmăriri și explozii, „Secretul celor cinci” construiește cu migală piste, interogații și revelații provizorii, pentru a le deconstrui în etapa următoare.

Scenariul șlefuit al lui Coben avansează treptat, insinuând în spatele investigației polițiste excelent susținute drama teribilă a pierderii unui copil. Spectrul dispariției lui Jesse devine și mai pregnant la apariția părinților săi.

După două decenii de jale insuportabilă, aceștia sunt răscoliți de speranța nebunească a posibilității ca el să mai fie în viață. Toată durerea acestei pierderi, la care se adaugă, în acest caz, o chinuitoare incertitudine, se degajă din privirile acestor doi oameni, în ciuda atitudinii lor perfect demne.

Conștienți că destinul copilului lor a fost marcat definitiv, ca în neuitata baladă a trupei Soul Asylum dedicată copiilor dispăruți, „Runaway Train, never going back / Wrong way on a one-way track”, Alan Wells (Michael Maloney) și soția lui, Julie (Geraldine James), impregnează povestea cu duioșie și căldură, cu frământări și motivații plauzibile, care intensifică miza polițistă.

Nici tinerii care împărtășesc vinovăția greșelii făcute cu două decenii în urmă nu sunt mai prejos.

Polițistul Danny Kenwood, care află primul despre existența amprentelor, avocatul Mark Wells, fratele micului Jesse, care pornește o cercetare pe cont propriu, chinuit de remușcări, enigmatica Pru, care s-a întors cu soțul și fiica din Statele Unite, unde a locuit două decenii, și flegmaticul Slade, care conduce un adăpost pentru copiii orfani, sunt zguduiți de posibilitatea supraviețuirii lui Jesse, reacționând în cele mai diferite moduri.

Pe parcurs apar tatăl lui Danny (Don Warrington), fost polițist care a condus cândva ancheta cu privire la Jesse, acum bolnav de Alzheimer, dar și multe alte personaje care dau relief poveștii și adâncesc un mister condus cu extraordinară abilitate, care nu te lasă să te desprinzi din fața ecranului.

Arta gradării infinitezimale

La scenariul ingenios al lui Harlan Coben, autor aflat în clubul select al celor care „nu pot dezamăgi”, se adaugă regia inspirată a britanicului Mark Tonderai, exersat în producții precum „Castle Rock” sau „Lock & Key”.

Miniseria are și o coloană sonoră extrem de ingenioasă, care conferă energie poveștii - o alegere cu totul surprinzătoare, de altfel, pentru genul serialului.

Cu o mulțime de elemente care îmbracă intriga polițistă într-o mantie narativă mult mai largă și cu o distribuție de clasă, „Secretul celor cinci” se detașează net de producțiile obișnuite de gen.

Miniseria ne livrează o mulțime de prezențe atașante, de la expresivul Tom Cullen, pe care îl știm din „Weekend”, „Oglinda neagră” și „Misiune pe Marte” la charismaticul O-T Fagbenle („Văduva neagră”), pe care îl vom vedea în 2022 în rolul președintelui Obama, în serialul „The First Lady”, și până la Lee Ingleby, perfect în rolul alunecosului Slade.

Două prezențe extraordinare sunt interpreții părinților lui Jesse, Alan și Julie Wells, personaje cheie atât pentru evoluția anchetei, cât și pentru încărcătura dramatică a poveștii.

Pe remarcabilul Michael Maloney îl știm nu doar din superba versiune din 2003 a celebrului „The Forsyte Saga”, ci și din „Jurnalul unui scandal” sau „Tânăra Victoria”. Cât despre Geraldine James, interpreta lui Julie Wells, am văzut-o în „Apărarea Luzhin”, „Fetele din calendar”, dar și în recentul film „Downton Abbey”, unde a interpretat-o pe regina Mary.

În fine, dar nu în cele din urmă, excelenta Hannah Arterton, interpreta polițistei Ally, partenera lui Danny, își sustrage personajul oricăror clișee, oferind vitalitate și șarm tuturor scenelor în care apare.

Cei care l-au citit deja pe Harlan Coben ori i-au urmărit poveștile aduse pe ecran știu însă că toate cele de mai sus sunt doar preambulul oricărei aventuri pursânge pe care ne-o propune, cu intriga îndelung elaborată, indiciile desecretizate cu zgârcenie și deznodământul răvășitor. Prin urmare, Enjoy the Show!

Cu premiera acestei producții, canalul Focus Sat TV continuă să ofere publicului din România de seriale europene de calitate fiind disponibil gratuit pentru toți clienții Focus Sat.

Focus Sat TV este inclus în toate pachetele TV satelit Acces precum și în aplicația Focus Sat cu pachetele TV online Play TV. Încearcă aplicația Focus Sat gratuit 7 zile și vezi oricând miniseria „Secretul celor cinci” disponibil în biblioteca VOD, alături de alte producții de succes Canal+, precum „Paris Police 1900”, „Baron Noir” (3 sezoane), „Pedagogul” (2 sezoane), „ZeroZeroZero”, „Moscow Noir” sau „Nox.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Fetele din cuplurile de la Insula Iubirii 2026 | Foto: Antena 1
Exclusiv
13:40
Cuplul care a rămas împreună și după Insula Iubirii 2026. Cum au fost surprinși la o petrecere din București
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
Exclusiv
14:22
Mona Segall, detalii din culisele Asia Express 2026. Cine este echipa care a primit a doua șansă, după ce anul trecut a ratat startul
14:10
Cezar Ouatu a vorbit despre botezul fetiței sale, Serena. „Pentru mine contează creştinarea şi tot ce se întâmplă în acele momente”
14:05
Serialul „South Park” își schimbă numele în „South America” pentru a-l ironiza pe Donald Trump
Exclusiv
14:01
Primele imagini de la „Burlacii: Foc în Paradis”. Tensiuni, lacrimi și momente intime în noul show de la PRO TV
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală