Vinurile medaliate ale Cramei Gîrboiu: Şarba autentică printre preferatele clienților

Comentează
Arhiva foto

Printre vinurile medaliate ale Cramei Gîrboiu, se află și misterioasa Şarbă autentică - soi autohton, cu proveniență în zona viticolă Vrancea. Dacă vorbim de vinuri românești, trebuie neapărat să menționăm și acest soi românesc, obținut din încrucișarea a două soiuri renumite: Tămâioasa Românească și Riesling Italian. 

Poate nu mulți dintre noi am avut ocazia să gustăm o Şarbă adevărată. O parte din noi abia acum facem cunoștință cu ea și îi descoperim secretele. Şarba produce vinuri delicioase, cu arome intense, proaspete și aciditate crocantă. Este versatilă, oferă complexitate atât olfactivă cât și gustativă și impresionează plăcut pe oricine. Pur și simplu, devine imposibil să-i reziști, gustul acesteia fiind memorabil. Datorită multitudinii de arome ce caracterizează soiul, aceasta poate fi asociată cu diverse preparate culinare. De asemenea, poate fi savurată la numeroase ocazii, fiind un vin ușor și savuros.

Deși se spune că Şarba nu produce vinuri de renume, Crama Gîrboiu a acceptat provocările impuse de acest soi și produce astăzi șarbă autentică premiată la nivel internațional. Mai mult de atât, crama deține cea mai întinsă suprafață de șarbă replantată din țară. 

Înființată în anul 2005, Crama Gîrboiu este o afacere de familie, pasionată de tradiția vinului românesc. Situată în arealul viticol Cotești, crama are o suprafață viticola ce se întinde până la 170 de hectare. Zona are o vastă tradiţie în viticultură, cu un patrimoniu viticol format din viță de vie autohtonă și soiuri precum: Şarbă, Plăvaie, Fetească Regală, Fetească Albă Fetească Neagră. Via produce şi soiuri internaţionale, spre exemplu Sauvignon Blanc, Chardonnay, Muscat Ottonel, Shiraz, Cabernet Sauvignon și Pinot Noir.

“Vrancea este un nume pe harta viticolă a țării și Crama Gîrboiu nu se dezminte de această filosofie, ci și-o asumă cu mult curaj și entuziasm. Nouă ne place să credem că în fiecare sticlă de vin care ne aparține se regăsește un mesaj de atenție și satisfacție a “vinului bine făcut”, spune Constantin Gîrboiu, fondatorul Cramei Gîrboiu.

De ce se numără Şarba autentică printre preferatele clienților?

Iubitorii de vinuri românești se identifică cu gustul aromelor de flori de cireş și petale de trandafiri prezente într-un pahar de vin șarbă. Apreciază culoarea, postgustul și aciditatea caracteristică soiului. Probabil nu știați dar Şarba s-a obținut în urma unui proces de încrucișare a celor două soiuri menționate mai sus la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificație Odobeşti. Deşi s-a răspândit și se cultivă în întreaga țară, Şarba rămâne o emblemă reprezentativă pentru zona Vrancea. Datorită potențialului și profilului aromatic unic, Crama Gîrboiu a aplicat tehnicile moderne de vinificaţie și a scos tot ce-i mai bun din acest soi.

Astăzi, la Crama Gîrboiu, soiul Şarbă este vinificat sec în stil reductiv, oxidativ, în cupaje sau dulce prin stafidire. Astfel, se obțin vinuri românești absolut delicioase, cu renume și medalii la competiţiile internaționale.

Dintre vinurile reprezentative soiului, Crama Gîrboiu de mândrește cu următoarele:

Livia Şarbă

Acest vin este, de fapt, primul realizat din acest soi și mai mult de atât, este unul din cele mai iubite vinuri ale cramei. Vinul este sec, cu parfum de flori de cireș, trandafiri și mango. Echilibrat, cu aciditate ridicată, Livia Şarbă are un postgust revigorant. Întocmai caracterul proaspăt al vinului a dus la adoptarea sistemului de închidere a sticlei screw-cap - sistem care menţine prospeţimea și fructuozitatea vinului mai mult timp.

Medaliile obţinute de acest vin sunt: Medalia de Aur la Concursul Internațional Mundus Vini, ediția 2014 și Medalia de Aur la Competiția Internațională Berliner Wein Trophy, ediţia 2019.

Epicentrum Şarbă & Plăvaie

Un cupaj vrâncean de excepție, acest vin se identifică printr-o combinaţie aromatică de fructe albe și flori de câmp, completată de o notă minerală discretă. Vinul este într-adevăr special deoarece reușește să dea naștere la unul dintre puținele cupaje autohtone românești cu gust excepțional.

Pentru acest vin, menționăm următoarele medalii: Medalia de Aur la Competiţia Internațională IWCB, ediția 2019 și Medalia de Aur la Competiția Internațională Mundus Vini, ediţia 2021.

Bacanta Şarbă Special Edition

Această ediție specială vă impresionează printr-o culoare galben-verzuie seducatoare și arome primare de fructe exotice precum lime, ananas, piersică albă și mango. Aciditatea obținută nu este deloc surprinzătoare dar cu siguranţă este binevenită. De data aceasta, sistemul de închidere folosit pentru sticlă este Vinolok, pentru un stil modern și minimalist, demn de un vin special. Poate fi oferit cadou sau savurat cu cei dragi.

Bacanta Şarbă Special Edition a obținut Medalia de Aur la Competiția Internațională Mundus Vini, ediţia 2021.

Bacanta Şarbă Barrique

Crama Gîrboiu se mândrește cu o inovație în domeniu: Bacanta Şarbă Barrique este prima Şarbă vinificată în stilul “Sur Lie”. Ce înseamnă acest lucru? Vinul este fermentat în baricuri de stejar franțuzesc la o temperatură controlată și apoi maturat pe depozit de drojdie pe o perioadă de 6-8 luni. În acest timp, vinul atinge complexitate maximă, câștigă în corpolenţă și onctuozitate. Aromele vinului includ petale de trandafir, piersică roșie, mango și papaya. Datorită maturării Sur Lie, apar note fine de condimente dulci și migdale.

Acest vin a obţinut în anul 2020, Medalia de Aur la Competiția Internațională IWCB VINARIUM.

Petite Helena Premium White Blend

O ediţie limitată de 6000 de sticle, acest cupaj unic de Chardonnay, Chardonnay Barrique și Şarbă este vinul super premium al Cramei Gîrboiu. Vorbim despre un vin corpolent, cu aciditate integrată și un post gust revigorant. Vinul are o aromă de fructe exotice, pere zemoase și coajă de lime. Sunt prezente și note fine de vanilie și scorțișoară, caracteristice vinurilor maturate în baricuri de stejar.

Acest vin premium a obținut Medalia de Aur la Concursul Internaţional Berliner Wein Trophy, ediţia 2020.

În acest moment, Crama Gîrboiu lucrează la obținerea unui vin potrivit pentru desert și anume, Şarba Dulce. Ne așteptăm la un vin de o culoare irezistibilă și un gust extrem de aromat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
MONDEN
Alina Pușcău - concurentă Asia Express
16:12
De ce nu se tratează Alina Pușcău de cancer în România. „Sunt revoltată. Nu vorbești așa cu oamenii, nu?”
Theo Rose
15:40
Theo Rose, mărturisire neașteptată. Ce i-a rănit mândria: „Mi-a spus că nu prea am vocabular ”
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
16:44
Arhipelagul format din 99 de insule unde ritmul vieții încetinește. Vegetația tropicală și apele în nuanțe intense de albastru și verde cuceresc turiștii
16:41
Tragedie la nunta Oanei Tomoiagă, concurentă la Asia Express. Un invitat a murit la petrecerea cu 1000 de oameni
16:37
Un bărbat acuzat că a spionat obiective militare ale SUA pentru FSB a fost reținut în Republica Moldova
16:19
Trei falși electricieni români au jucat teatru și au furat ceasuri și bijuterii din casele din Zurich
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
o mulțime densă de oameni participând la un concert sau un festival, aflată într-un spațiu larg și întunecat. Atmosfera vizuală este dominată de o rețea complexă, dinamică și foarte intensă de raze luminoase și lasere care se intersectează deasupra publicului.
16:18
Unul dintre cele mai bune cluburi de noapte din Europa este la un zbor de mai puțin de o oră distanță față de România. Cum arată clasamentul complet
patru fete tinere imbracate in costume de baie colorate, pe plaja, vazute de la spate, iesind din mare
15:17
Agențiile de turism deja lansează oferte pentru vara anului 2027. Printre cele mai populare destinații: Albania, Grecia și Spania
Un bărbat cu rucsac în spate, văzut din spate pe peronul unei stații de metrou, în timp ce prin fața lui trece un tren în viteză.
15:08
Românii fac naveta 53 de minute, dar cine sunt „super navetiștii Europei”
Saci cu cartofi şi ceapă într-o piaţă
15:07
Pregătirea cămării pentru iarnă: 5 pași pentru a păstra legumele proaspete mai mult timp
Două perechi de chiloți, una descompusa și murdară și una intacta, albă, așezate pe iarba verde, o lopată între ele
14:16
1.000 de oameni au îngropat peste 2.000 de perechi de chiloți în pământ. Ce au descoperit după două luni
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!