O posibilă întâlnire Rusia – Ucraina în Azerbaidjan

Liderul de la Kiev a subliniat importanța eforturilor diplomatice, precizând că este esențial ca Rusia să găsească puterea de a pune capăt războiului din Ucraina.

Apreciind rolul mediatorilor, Zelenski i-a transmis președintelui Aliyev că Ucraina este gata pentru discuții trilaterale în Azerbaidjan, în viitorul apropiat, cu condiția ca Moscova să fie deschisă la diplomație.

„Este foarte important pentru Ucraina ca Rusia să găsească puterea de a pune capăt acestui război nedrept. I-am spus președintelui Azerbaidjanului că suntem pregătiți pentru negocieri trilaterale. Am avut astfel de negocieri în Turcia, am avut astfel de negocieri cu partenerii noștri americani din Elveția”, a declarat Volodimir Zelenski.

Acorduri bilaterale și accentul pe apărare

Vizita a marcat și consolidarea relațiilor dintre cele două state, fiind semnate șase documente bilaterale din diverse domenii, ale căror detalii tehnice vor fi comunicate ulterior de echipele oficiale.

Zelenski a evidențiat că prioritatea absolută în acest moment o reprezintă securitatea și industria de apărare.

„Am semnat șase documente astăzi. Echipele noastre vor împărtăși cu siguranță detaliile mai târziu. Acestea sunt domenii diferite. Astăzi, domeniul numărul unu este securitatea. Acesta este complexul industrial-de apărare. Ucraina a demonstrat rezistență în timpul acestui război împotriva agresorului și astăzi își împărtășește experiența”, a precizat Volodimir Zelenski.

De asemenea, liderul de la Kiev a dat asigurări că Ucraina și Azerbaidjanul vor dezvolta o producție comună.

În cadrul discuțiilor, Volodimir Zelenski a ținut să mulțumească Azerbaidjanului pentru asistența energetică vitală oferită Ucrainei pe parcursul iernii dificile. El a adăugat că în prezent se analizează posibilitatea continuării acestor inițiative de sprijin.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.