Andrei Păştin, care era deja medaliat cu bronz european în proba pe echipe, l-a învins în finală pe americanul Robert Vidovszky, cu 15-10, după ce se impusese în semifinale în faţa lui Alonso Santamaria (Spania), cu 15-11. Pe tabloul de 64, el a trecut cu 15-14 cu Szymon Hryciuk (Polonia), pe tabloul de 32 a dispus cu 15-5 de Oleg Iuzakov (Rusia), pe tabloul de 16 l-a eliminat cu 15-9 cu Hyun Jun (Coreea de Sud), iar pe tabloul de 8 a avut câştig de cauză cu 15-13 în faţa altui român, Rareş Ailinca.

Rareş Ailinca s-a clasat joi pe locul 7, iar un alt român, Elton Dincă, pe locul 56.

Primul titlu mondial după o pauză de trei ani

Coordonat de pe margine de tehnicianul Rareş Dumitrescu, Păştin a adus prima medalie pentru România la un Campionat Mondial, în probele de cadeţi, după o pauză de trei ani. Totodată, este prima medalie la un Campionat Mondial din istorie pentru sabia românească în probele dedicate cadeţilor.

În 2015, la Taşkent, Alexandra Predescu a câştigat aurul în proba de spada cadeţi feminin individual.

După cum s-a anunţat, echipa de spadă junioare a României, formată din Bianca Benea, Alexandra Predescu, Denisa Barosan şi Zsuzsa Schlier, a cucerit medaliile de argint, marţi, la Verona.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.