Tinerii pugiliști de la CSM Ploiești i-au pregătit joi, 21 august, o surpriză maestrului Titi Tudor, cunoscut în lumea boxului drept „Prosop”. În ziua în care a schimbat prefixul și a făcut 70 de ani, juniorii i-au adus un tort, au destupat o sticlă de șampanie și i-au urat în cor „La mulți ani!”.
Cuprins:
De ziua lui, „nea Titi” a primit un tort 70 de sarmale și un prosop nou-nouț, pe care era trecut mesajul „Antrenor de campion, legendă a ringului, Titi Prosop”.
„Să nu uităm că de aici, din sala noastră de la Ploiești, au plecat doi campioni mondiali la profesioniști”, spune Titi Tudor, care se referă la centurile cucerite de Leonard Doroftei și Adrian Diaconu.
„Prosop”, antrenor emerit și cetățean de onoare al orașului Ploiești, a rămas sprințar ca un adolescent și va organiza, în această după-amiază, o petrecere pentru prietenii cei mai apropiați.
La sfârșitul lunii trecute, Consiliul Local Ploiești a aprobat, cu un sprijin larg, inițiativa de formare a unei comisii de negociere pentru achiziționarea sălii de antrenament în care zeci de tineri sportivi se pregătesc zilnic sub îndrumarea lui Titi Tudor.
A fost un moment cu o puternică încărcătură emoțională. Titi Tudor a izbucnit în lacrimi în timpul ședinței. Nu a cerut pentru el, ci pentru tinerii care merită o șansă reală
În sala modestă din Ploiești se pregătesc zilnic peste 40 de sportivi, de la debutanți până la campioni cu performanțe internaționale, toți animați de dorința de autodepășire și de speranța unui viitor mai bun prin sport.
Proiectul a fost susținut de Consiliul Județean Prahova, de grupul PSD din Consiliul Local Ploiești, precum și de consilieri locali care au înțeles că sprijinirea sportului este o investiție reală în viitorul comunității.
Sala de box de pe Traian Vuia, zona de sud a orașului Ploiești, a fost scoasă la vânzare de proprietarul clădirii, pentru 250.000 de euro, însă CSM Ploiești, chiriașul actual, nu deține această sumă pentru a o cumpăra.
Am o singură dorință. Să nu ajung în mormânt până când această sală nu va ajunge în patrimoniul Primăriei.
Fost boxer de performanță, apoi antrenor reputat, ploieşteanul a suferit un infarct în 2013, la Campionatele Europene de box de la Anapa, din Rusia, și a fost dus de urgenţă la spitalul din Novorosiisk, unde niciunul dintre medici nu s-a încumetat să-l opereze.
După un periplu cu mari emoţii, a ajuns în ţară şi a fost operat de profesorul Brădişteanu, care i-a montat patru bypassuri.