Eșecul de duminică a șubrezit scaunul lui Zidane, care, potrivit cotidianului As, trebuie să câștige campionatul Spaniei sau Liga Campionilor, pentru a rămâne în funcție. Aflată la egalitate de puncte cu Barcelona în Primera Division (75), Real Madrid are de disputat un meci în plus față de catalani, dar și un program mai greu.
În semifinalele Ligii Campionilor, albii vor da piept cu Atletico Madrid, alți mari rivali, pe care i-au învins în finalele din 2014 și 2016. Jurnaliștii iberici pretind că mai ales o eliminare în dubla cu concitadinii ar fi de nedigerat pentru Florentino Perez, orgoliosul președinte al lui Real.
Joachim Löw, favoritul lui Florentino Perez
Acesta ar fi decis deja cine îl va înlocui pe Zidane, în cazul în care francezul va eșua pe ambele fronturi. Favoritul lui Florentino Perez este Joachim Löw (57 de ani), selecționerul Germaniei. Neamțul care și-a condus echipa către câștigarea Cupei Mondiale din 2014 are contract până în 2020 cu federația de la Frankfurt, dar o clauză specială îi permite să-și rezilieze înțelegerea, dacă este ofertat de cluburi mari, precum Real Madrid, Barcelona, Manchester United și Bayern München.
Antonio Conte (Chelsea) și Mauricio Pochettino (Tottenham) sunt alți doi antrenori aflați pe lista scurtă a posibililor înlocuitori ai lui Zindedine Zidane.
Sergio Ramos are coșmaruri cu Barcelona
Sergio Ramos a suferit duminică a 22-a eliminare ca fotbalist al lui Real Madrid. Fundașul și căpitanul albilor a văzut cartonașul roșu în minutul 77 al derby-ului cu Barcelona, după o intrare cu ambele picioare înainte la Lionel Messi.
Trupa blau-grana este echipa împotriva căreia Sergio Ramos a suferit cele mai multe eliminări (5). Cotidianul As scrie că aproape jumătate din cartonașele roșii primite de Real Madrid în meciurile cu Barcelona din ultimele opt sezoane l-au avut ca destinatar pe fotbalistul de 31 de ani.
Lionel Messi, faultat dur cu intenție?
Fabio Capello, fostul antrenor al lui Real Madrid, a făcut o afirmație destul de șocantă după ultimul El Clasico. Potrivit italianului, faultul comis de Sergio Ramos asupra lui Lionel Messi și în general toate faulturile dure ale albilor împotriva argentinianului nu sunt întâmplătoare.
“De fiecare dată când El Clasico se dispută pe stadionul Santiago Bernabeu, fotbaliștii lui Real Madrid încearcă să-l lovească pe Messi”, a declarat Fabio Capello. Cel care i-a antrenat pe albi în două rânduri (1996-1997 și 2006-2007) a comentat și rivalitatea dintre Lionel Messi și Cristiano Ronaldo.
“Messi este un geniu, Ronaldo este un mare jucător. Portughezul este un atacant foarte bun, dar argentinianul este un geniu care și-a dus echipa către victorie”, a afirmat Fabio Capello.