„Să ne furnizeze dovezi care să justifice această derogare”, a declarat Morrison, în cursul unei conferinţe de presă. Djokovici, 34 de ani, liderul clasamentului ATP, nu a spus niciodată dacă s-a vaccinat sau nu împotriva COVID-19.

Dacă aceste dovezi sunt insuficiente, atunci el nu va fi tratat diferit faţă oricine altcineva şi se va întoarce acasă cu primul avion. Nu va exista nicio regulă specială pentru Novak Djokovici.

Premierul australian Scott Morrison:

Directorul turneului Australian Open, Craig Tiley, l-a îndemnat pe Novak Djokovici să dezvăluie motivul în baza căruia i-a fost acordată derogarea medicală pentru prezența la AO, care are loc între 17 și 30 ianuarie.

„Ar fi cu siguranţă util dacă Novak ar explica în ce condiţii a solicitat şi a obţinut o scutire”, a declarat Tiley, care ocupă şi funcţia de preşedinte al Federaţiei Australiene de Tenis.

Acesta a subliniat însă că Djokovici nu a beneficiat de niciun tratament preferenţial pentru a obţine această derogare, în cadrul unui proces supravegheat de autorităţile australiene şi cele ale statului Victoria.

Un total de 26 de jucători sau membri ai staffurilor lor, din cei aproximativ 3.000 aşteptaţi în Australia, au cerut o scutire şi doar câţiva dintre ei au reuşit să o obţină, a precizat Craig Tiley.

REPORTAJ DIN MOLDOVA. De ce-l susține lumea din Orhei pe Ilan Șor? „Viața era mai urâtă înainte de Șor. Ăsta-i adevărul”
Recomandări
REPORTAJ DIN MOLDOVA. De ce-l susține lumea din Orhei pe Ilan Șor? „Viața era mai urâtă înainte de Șor. Ăsta-i adevărul”

Novak Djokovici, care vizează al zecelea său trofeu la Australian Open, are şansa să-i depăşească pe rivalii săi Roger Federer şi Rafael Nadal, cu care împarte recordul de victorii în Marele Şlem (20), în cazul unui nou succes la Melbourne, luna aceasta.

Vestea că Djokovici participă la turneul de Mare Șlem după ce a primit o dispensă nu a fost primită bine de australieni.

E cât se poate de limpede că niciuna dintre prevederile medicale pentru exceptarea de la vaccin nu i se potrivește supersănătosului Novak. Motivul deciziei organizatorilor, la fel de evident: e vorba de Djokovici, nr. 1 mondial și GOAT, în clipa de față. Un jucător mai puțin faimos nu beneficiază cu siguranță de un asemenea favor.

Gazetarul Cristian Tudor Popescu, într-un editorial pentru GSP.

Foto: EPA

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Playtech.ro
Regele Charles, ULUIT de ce i-a spus un român în timpul plimbării! Nu s-a putut abţine, s-a schimbat la faţă
Ce s-a văzut pe chipul soțului Danei Roba, când a ajuns în fața judecătorilor. Ce a plănuit după ce a lovit-o cu ciocanul în cap
Viva.ro
Ce s-a văzut pe chipul soțului Danei Roba, când a ajuns în fața judecătorilor. Ce a plănuit după ce a lovit-o cu ciocanul în cap
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
PUBLICITATE
Povestea de viață a doctoriției Maria Dede: de la mers cu vacile la păscut, la meseria de medic
Peste ce a dat o turistă care s-a dus într-o destinație din Grecia adorată de români: “A fost dezgustător”
FANATIK.RO
Peste ce a dat o turistă care s-a dus într-o destinație din Grecia adorată de români: “A fost dezgustător”
Tancurile Leopard 2 pe care rușii se laudă că le-au distrus ar fi fost, de fapt, tractoare. "Vehiculul are clar patru roți"
Știrileprotv.ro
Tancurile Leopard 2 pe care rușii se laudă că le-au distrus ar fi fost, de fapt, tractoare. "Vehiculul are clar patru roți"
Lovitura dată de doi soţi din Suceava, după ce au adus recolta din Olanda. Produc sute de kilograme, iar unul se vinde cu 50 de lei
Observatornews.ro
Lovitura dată de doi soţi din Suceava, după ce au adus recolta din Olanda. Produc sute de kilograme, iar unul se vinde cu 50 de lei
BREAKING NEWS | Gigi Mulţescu "are început de Alzheimer"! Drama din spatele absenţei din fotbal a ex-antrenorului de la Dinamo. Ce doresc să facă acum cunoscuţii săi | EXCLUSIV
Orangesport.ro
BREAKING NEWS | Gigi Mulţescu "are început de Alzheimer"! Drama din spatele absenţei din fotbal a ex-antrenorului de la Dinamo. Ce doresc să facă acum cunoscuţii săi | EXCLUSIV
'Am fost agresată, înșelată, umilită'. Magda Vasiliu a făcut dezvăluiri tulburătoare, după ce Dana Roba a ajuns în stare critică la spital
Unica.ro
'Am fost agresată, înșelată, umilită'. Magda Vasiliu a făcut dezvăluiri tulburătoare, după ce Dana Roba a ajuns în stare critică la spital
Horoscop 10 iunie 2023. Scorpionii trebuie să fie onești cu ei înșiși și să recunoască ce nu le-a ieșit din tot ce au vrut să facă în ultima perioadă
HOROSCOP
Horoscop 10 iunie 2023. Scorpionii trebuie să fie onești cu ei înșiși și să recunoască ce nu le-a ieșit din tot ce au vrut să facă în ultima perioadă