”În Cupa Românei vom întâlni SCM ‘U’ Craiova şi ne dorim extrem de mult calificarea în Final Four. Sunt convins că echipa noastră are forţa necesară pentru această calificare şi ne gândim serios ca, în cazul calificării, să participăm la licitaţia de atribuire a organizării turneului final al competiţiei din 17-18 aprilie. Sibiul a demonstrat şi în urmă cu doi ani că are capacitatea de a organiza acest turneu la un nivel înalt şi să ofere iubitorilor de baschet o experienţă senzaţională, iar acum vom încerca să demonstrăm că putem să o facem şi mai bine”, a declarat Horaţiu Floca, director BC CSU Sibiu, pentru Agerpres.

În campionat, CSU Sibiu a întâlnit echipa din Craiova de trei ori, câştigând ambele partide disputate pe teren propriu.

U-Banca Transilvania Cluj-Napoca, deţinătoarea trofeului, va întâlni formaţia BCM U FC Argeş Piteşti, în timp ce finalista de anul trecut va primi replica Stelei Bucureşti. În alt duel din sferturi se vor înfrunta BC SCM Timişoara şi Dinamo Ştiinţa Bucureşti.

Partidele din tur vor avea loc pe 13 martie, iar cele din retur pe 20 martie.

Poate te interesează și LeBron James, cel mai bine plătit jucător din NBA pentru al cincilea an consecutiv
Citeşte întreaga ştire: LeBron James, cel mai bine plătit jucător din NBA pentru al cincilea an consecutiv

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.