Studiu: partidele europene sunt mai pro-UE decât propriii alegători

În România, discuțiile cu tentă antieuropeană sunt repudiate, sunt anatemizate, nu sunt deloc pe placul celor care discută doar în termeni convențional-maniheiști despre politică, Uniunea Europeană (UE), politica externă etc. Dar ele sunt absolut banale în limbajul academic. Iată o probă în rândurile de mai jos. 

În 2026, în revista Political Science, a fost publicat articolul Nexit, Frexit or Grexit? A Comparison of Party and Citizen Positions Towards European Union Exit Referendums (Nexit, Frexit sau Grexit? O comparație între pozițiile partidelor și ale cetățenilor față de referendumurile privind ieșirea din Uniunea Europeană). 

Autorii sunt doi universitari europeni – Andreas C. Goldberg de la Norwegian University of Science and Technology (Trondheim, Norvegia) și Alessandro Nai de la University of Amsterdam (Olanda). 

Aceștia analizează relația dintre cetățeni și partidele politice din 10 state membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește susținerea organizării unor referendumuri pentru ieșirea din UE, un subiect destul de uzual după Brexit. Se pornește de la ideea că integrarea europeană a fost inițial un „proiect al elitelor”, rolul cetățenilor fiind mai degrabă unul decorativ. 

Cu timpul, integrarea europeană s-a politizat, mai ales după Tratatul de la Maastricht din 1992. Cetățenii și partidele au devenit tot mai mult parte a dezbaterii despre viitorul UE. Simultan, utilizarea referendumurilor ca instrument de democrație directă a crescut în Europa, inclusiv pentru chestiuni legate de apartenența la Uniunea Europeană. Brexitul din 2016 a subliniat apăsat că ieșirea din UE este o posibilitate reală și nu doar o ipoteză teoretică.

Teoretic, studiul se bazează pe conceptul de „party-voter congruence”, adică gradul în care pozițiile partidelor coincid cu cele ale propriilor alegători. Literatura de specialitate arată că partidele sunt mult mai proeuropene decât votanții lor, ceea ce creează o ruptură între elite și cetățeni. Totodată, autorii discută și ideea că partidele mici sau extremiste tind să fie mai apropiate de propriul electorat deoarece au mesaje mai clare și mai ideologizate. Partidele populiste și eurosceptice folosesc frecvent tema referendumurilor pentru a valorifica sentimentele antielitiste și dorința pentru mai multă democrație directă. Se discută și despre polarizare, analizând-se dacă nivelul de divizare existent în rândul cetățenilor este reflectat și de sistemul de partide.

Pentru analiză, autorii combină date provenite din două surse: (1) un sondaj adresat cetățenilor și (2) un sondaj adresat experților politici. Datele provin din 10 state membre ale UE: Cehia, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Olanda, Polonia, Spania, Suedia și Ungaria. Țările selectate sunt diverse din punct de vedere geografic, politic și instituțional. Acestea au niveluri diferite de susținere pentru UE și experiențe complexe în utilizarea referendumurilor. 

Datele despre partide provin din European Parliament Election Expert Survey 2019, realizat imediat după alegerile europarlamentare din 2019. În cadrul acestui sondaj, experți în politică și comunicare electorală au evaluat pozițiile partidelor față de organizarea unui referendum privind apartenența țării la UE, pe o scală de la 0 („complet împotrivă”) la 10 („complet în favoare”). În total, 381 de experți au participat la cercetare, iar partidele incluse reprezentau aproape 90% din voturile exprimate la ultimele alegeri naționale din fiecare țară. 

Ce spun rezultatele? În majoritatea țărilor analizate, partidele sunt mai puțin favorabile organizării unui referendum de ieșire din UE decât propriii alegători, ceea ce indică o diferență evidentă între elitele politice și cetățeni. Totuși, această discrepanță este mai redusă în cazul partidelor radicale sau extremiste, atât de dreapta, cât și de stânga. Aceste formațiuni au poziții mai apropiate de cele ale electoratului lor și uneori susțin mai puternic ideea referendumului decât propriii alegători. Autorii explică acest fenomen prin faptul că partidele radicale încearcă să se diferențieze de partidele mainstream prin poziții mai ferme și mai conflictuale.

Un alt rezultat important este legat de rolul mass-mediei. În țările unde tema ieșirii din UE este mai prezentă în spațiul mediatic, există o potrivire mai mare între pozițiile partidelor și cele ale cetățenilor. Vizibilitatea subiectului îi ajută pe alegători să înțeleagă mai bine pozițiile partidelor și să își alinieze opiniile cu acestea. Studiul evidențiază și un nivel ridicat de polarizare în rândul cetățenilor, însă această polarizare nu este întotdeauna reflectată și de partide. În unele state există o diferență între diversitatea opiniilor publice și oferta politică, ceea ce poate alimenta sentimentul că sistemul democratic nu reprezintă suficient cetățenii.

Deși cercetarea are limite, spre exemplu, numărul redus de țări și caracterul static al datelor din 2019, ea oferă o perspectivă importantă asupra modului în care partidele și cetățenii se raportează la ideea referendumurilor de ieșire din UE și asupra tensiunilor existente în politica europeană contemporană. Pe scurt, articolul contribuie la înțelegerea relației dintre elite și cetățeni într-un context european tot mai mult marcat de euroscepticism și populism. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE