Curling, o poveste din batrana Scotie

In fiecare iarna, locuitorii din patria cimpoaielor si a traditionalelor kilt-uri (fustele in carouri) jucau curling: pietrele erau niste bolovani, iar periile de azi erau de fapt niste maturi sau crengi de brad. Suprafata de joc nu era altceva decat luciul inghetat al lacurilor din Scotia.
La inceput, pietrele se deosebeau una de alta, ca forma, astfel ca manuirea lor era mult mai dificila. Numele de curling a venit de la verbul “to curl” (a ondula, a bucla), o descriere mai exacta a traiectoriilor pe care le luau pietrele cu forme ciudate.
Imigrantii scotieni de la inceputul secolului al XIX-lea au dus sportul pe continentul nord-american, astfel ca, in jurul anului 1850, erau mai multe cluburi de curling in SUA si Canada. In secolul trecut, disciplina a evoluat, echipamentul s-a standardizat, iar facilitatile s-au inmultit. Inovatiile au transformat curlingul intr-o arta, care imbina precizia, finetea si rezistenta fizica.
Oficial, curling a intrat in familia olimpica la editia din 1998, de la Nagano. Un meci se joaca pe durata a 8-10 seturi; in fiecare act ambele echipe lanseaza pietre, iar durata medie a unei partide este de doua ore. Pistele de gheata sunt aranjate in asa fel incat sa se poata juca in ambele sensuri.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE