Înapoi la Nenea al nostru

Trump e un personaj de wrestling politic, un octogenar machiat în portocaliu care tratează lumea întreagă ca pe un adversar în ring. Să lăsăm o clipă urechile sale pseudorănite și să ne concentrăm pe spațiul gol dintre ele, căci totul la el este fake, fake, fake, fake.

Doar atentatele, desigur, sunt cât se poate de reale și să li-l țină americanilor Dumnezeu sănătos, ferească Sfântul Sisoe de ce e mai rău! Un Trump erou ne mai trebuia, că-n rest le trăisem noi pe toate…

La români – tot ca la români, normal. Că doar n-o fi ca la bulgari sau finlandezi. Noi trăim în Caragiale. Trăim în piesele lui Nenea Iancu, printre tipătești și joițice, printre naecațavenci și mițe baston.

Trăim și în schițele lui I.L. Caragiale. O zic din nou: trăim și în nuvelele lui Ion Luca Caragiale, trăim și în articolele sale de presă, trăim și în notele sale deznădăjduite despre firea românilor, în minieseurile sale. Este asta o viață? Și de ce nu este?!

Iată: „Astfel, școala română, în loc de a fi un mijloc de educațiune și cultură a poporului și a claselor dirigente, devine un canal de scurgere al poftelor de întâietate între cetățeni, de ieftină parvenire, de scutire de îndatoriri, de sporire de drepturi și privilegii. Și din ce în ce, din gradul cel mai de jos până la cel mai de sus, școalele sunt niște fabrici de funcționari, de salariați publici și de advocați – o pletoră de semidocți, fără caracter, fără omenie, cărora le trebuiesc numaidecât onoruri cât de multe fără niciun merit și câștig cât de mare fără multă osteneală.

Aceste fabrici alimentează oligarhia ce stăpânește exclusiv țara românească. An cu an, apar proaspeți pe arena publică, în poze teatrale, reformatorii și patrioții, placizii făuritori de sistem nouă, instigatorii exaltați, șoviniști, naționaliști, iredentiști, antisemiți, xenofagi, călărind pe întrecute fiecare pe calul său de bătaie, spre uimirea naivei trândave plebe, servanta oligarhiei.

Familiile sărmane din plebea orășenească, lipsite de orice mijloace de producție, trăind din mică precupeție, or din slujbe sau slujbușoare, or din cârciumăritul de mahala, or din meserii mai puțin ușor de mărturisit – toate aspiră, grație școalelor naționale, să-și vadă copiii cât mai degrabă, în cel mai rău caz funcționari, în cel mai bun, măcar deputați, dacă nu chiar miniștri…”.

E un text de la 1907. De – cine altul?! – Ion Luca Caragiale, singurul dintre marii noștri clasici care, deși uneori (mult mai rar decât s-a vehiculat!) detestabilă canalie șarmantă în viața privată, n-a fost nici șovin, nici naționalist exaltat, nici antisemit, nici xenofob.

Nenea Iancu al nostru, mort în exil, la Berlin, sătul de proștii locului… Nenea. Cel care a înțeles. Cel care știa.

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE