Un fost avocat al Mapfre, o companie spaniolă de asigurări, a obținut peste un milion de euro despăgubiri după ce a fost concediat. Cu doar o lună înainte, bărbatul, care a lucrat mai bine de 30 de ani în cadrul grupului, reclamase intern un presupus caz de nepotism.
Cuprins:
Povestea a început în momentul în care avocatul a decis să folosească mecanismele interne ale companiei pentru a semnala un presupus tratament preferențial într-o filială legată de o societate public-privată.
Totul s-a desfășurat rapid: în luna ianuarie a fost depusă sesizarea, iar în februarie a fost concediat. Doar o lună a trecut între semnalarea posibilei nereguli și încetarea contractului de muncă.
Fostul angajat a considerat decizia concedierii sale un abuz, cazul a ajuns în fața instanței, însă nu s-a ajuns niciodată la judecată. Conform publicației La Razon, cu doar câteva minute înainte de debutul ședinței, compania de asigurări a acceptat un acord.
Înțelegerea a constat în plata unei despăgubiri de peste un milion de euro pentru concediere nejustificată.
Dincolo de procesul juridic, fostul angajat a vorbit despre impactul personal al situației, în cadrul unui eveniment organizat de Fundația Ortega Marañón la Madrid. El a mărturisit că a pierdut 15 kilograme în doar două luni, printre alte efecte provocate de stresul traversat.
Un alt caz din Spania arată cât de costisitoare pot deveni concedierile făcute fără dovezi solide. O angajată a fost dată afară disciplinar de compania la care lucra, după ce firma a susținut că aceasta muncea mai puțin de 90 de minute pe zi. Instanța a decis însă că măsura a fost abuzivă și a obligat angajatorul să plătească despăgubiri de peste 118.000 de euro.