S-a mai maturizat și Christoph Daum! Un împătimit al carnavalelor și invitat la tot felul de seminarii pe teme sportive și nu numai, fostul selecționer al României a participat deunăzi la Koln la celebrul „Rosenmontag”, un carnaval tradițional din zona Rinului.

Dacă în urmă cu un deceniu se costuma în clown, nici mai mult, nici mai puțin, bărbatul de 66 de ani a ales acum o costumație decentă. Mult prea decentă față de ceea ce-și obișnuise fanii. O costumație de husar, un port tradițional german, care nu a mai șocat pe nimeni ca atunci când Herr Daum, un nume cu rezonanță și-n țara sa, i-a șocat și pe conaționalii săi.

În prezent, singurul antrenor străin din istoria primei reprezentative e un fel de influencer în lumea antrenorilor. Continuă să participe la diverse simpozioane pe mapamond, își vede de viața lui, după ce s-a despărțit de „tricolori” în septembrie 2017.  Nu avea cum rata carnavalul de la Koln și și-a informat „urmăritorii” pe rețelele de socializare de eveniment.

Daum, în „D-ale carnavalului”. Christoph Daum a participat din nou la renumitul „Rosenmontag”, tradiționalul carnaval din zona Rinului

„Starea de spirit în timpul paradei carnavalului a fost pașnică, veselă, un semnal clar împotriva rasismului. Mulți încă aveau în minte întâmplările amețitoare de la Hanau, dar, în ciuda a ceea ce s-a întâmplat atunci, acum s-a oferit un semnal clar pentru democrație. Au participat peste un milion de oameni, dintre care 12.000 au fost activi în cadrul carnavalului”, a mărturisit Daum.

Zece morți au rezultat zilele trecute în urma unui atac al unui neonazist la Hanau.

Neamțul a fost vreme de 10 partide selecționerul României într-o perioadă plină de divergențe, ce l-au avut în prim plan pe mustăciosul antrenor, între 7 iulie 2016 – 14 septembrie 2017. Timp în care Herr Christoph a înregistrat trei victorii, trei remize și 4 eșecuri.

După doi ani în care și-a căutat contracte, inclusiv în China și în India, germanul preferă să pună cariera pe plan secund și să se dedice afacerilor personale. Fiindcă nu merge pe gratis la seminarii. Iar pe rețelele de socializare a făcut reclamă la diverse resort-uri din Thailanda.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.