Locul lui Magnus Johansson a fost preluat de antrenorul sârb Dragan Djukici. Obiectivele echipei pentru acest sezon rămân neschimbate.

„Colaborarea cu CSM București este o provocare pentru mine. Vreau să le împărtățesc fetelor din experiența mea și să le redau plăcerea de a juca handbal. Nu mă tem de presiunea rezultatelor, eu sunt primul care pune presiune pe mine. Țelul fiecărui antrenor este să câștige fiecare joc, îmi doresc să realizez lucruri importante la club, dar acum nu este timpul vorbelor, ci al faptelor”, a declarat Djukici, potrivit site-ului oficial al lui CSM București.

Dragan Djukici are o vastă experiență în handbalul european. De-a lungul timpului, a antrenat echipe mari, printre care se numără Pick Szeged (Ungaria), HC Vardar (Macedonia), Maccabi Tel Aviv (Israel), dar și naționale precum Muntenegru, Israel, Marea Britanie, Elvetia, Macedonia sau Iordania. Tehnicianul în vârstă de 56 de ani este la a doua aventură în România, după ce, în sezonul 2017-2018, a pregătit echipa HC Odorhei, care s-a desființat la începutul acestui an. Având licența de Master Coach din 2014, Djukic a absolvit și un master pe linie academică la nivel de EHF și face parte din prima generaţie de antrenori (13 la număr) care se bucură de un astfel de titlu – ”Master Academic”.

Djukici va face echipă cu Adrian Vasile (antrenor secund) și Mihaela Ciobanu (antrenor cu portarii). Primul meci pe banca Tigroaicelor pentru Dragan Djukici se va disputa sâmbătă, 20 octombrie, în deplasarea din Norvegia, împotriva echipei Vipers Kristiansand

Antrenorul Magnus Johansson, dat afară de la CSM București. ”Știam că e posibil de când am venit aici”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.