Grecia, tara care nu mai are nimic de demonstrat in sport si-n multe altele, un pic mai importante, este motivul pentru care Franta a disparut de pe harti, vreme de 90 de minute, inainte de a exista cu adevarat. Sa fiti siguri, Grecia nu este astazi doar o jumatate plina de semifinala. Grecia este victoria in sine.

Pe strazile Portugaliei e liniste dupa zgomotul palmelor lui Ricardo si tipatul lui Vassell. In Porto, un oras atat de frumos incat iti vine sa-ti iei campii, lumea s-a ascuns in pat, obosita de-atata fericire, bere si reluari.
Pe toate canalele, la toate programele de stiri, in toate pauzele publicitare si-n fiecare taxi condus invariabil de un optimist, nu se vorbeste de Grecia decat in soapta si mai mult printre randuri. Grecia e pericolul, e clar, Grecia vine din urma, este evident, Grecia a stricat dimineata Portugaliei, si asta e statistica. Si pentru ca Franta a cazut si ea, rapusa de lovitura lui Haristeas, fotbalistul cu cel mai mandru nume al turneului, Portugalia nu se bucura si nu se simte bine.
Desi rivalitatea cu Grecia nu te poate cobori decat ridicandu-te pe culmi, la marginea de lume ce sta sa cada in ocean de-atata dragoste si fotbal se fac calcule cu mana pe inima si cu degetul pe tragaci.
Portugalia vrea razbunare, dar nu vrea sa participe la ea, Grecia nu vrea prea multe de la altii, dar isi provoaca destinul. Din aceste doua motive de supravietuire, cel mai emotionant Campionat European isi poate construi o poveste care sa certifice zvonul ca n-am murit inca.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.