Finala Cupei Mondiale 2014 se va rejuca în toamnă! Germania și Argentina se vor întâlni din nou, pe 3 septembrie, într-un amical de lux ce se va disputa la Dusseldorf. Până atunci nemții își trăiesc din plin gloria, în timp ce Messi şi compania își ling rănile!Campionii mondiali au continuat la hotel petrecerea începută pe Maracana. Președintele UEFA, Michel Platini, a fost invitat de onoare al președintelui federației germane, Wolfgang Niersbach. Cea mai insolită prezență la banchetul campionilor mondiali a fost însă cea a cântăreței Rihanna, care a făcut spectacol în tribune şi s-a distrat de minune alături de Gotze şi ceilalţi eroi ai Germaniei. Portarul naţionalei Argentinei, Romero, nu a ratat doar trofeul Cupei Mondiale, ci şi cadoul inedit promis de soţia lui în cazul câştigării finalei, o întâlnire cu apetisanta cântăreaţă Rihanna.
VIDEO DE LA BANCHETUL CAMPIONILOR MONDIALI