Schimbare incredibilă: micuța multiplă campioană olimpică Larisa Iordache a învățat tehnici de luptă de la Amatto Zaharia.
Micuța multiplă campioană europeană (5 medalii de aur), bronz la JO 2012, bronz la Cluj-Napoca, în acest an, la CE, la bârnă, Larisa Iordache este cea mai nouă stea din galeria de personalități publice de succes care, de-a lungul timpului, au fost invitate de onoare la Federația Română de Kempo. Din 2011, maestrul emerit al sportului românesc Amatto Zaharia, derulează campania ”Ora de Kempo” prin care promovează la nivel național și internațional Artele Martiale Mixte-Kempo. Mai mult, profesorul Amatto Zaharia a insuflat dragostea pentru sport și fiilor săi Yamato (21 de ani), Yani (15 ani) și Timon (8 ani).
”Larisa este o mare sportivă, o campioană desăvârșită, iar primul antrenament cu ea a mers în mod foarte natural, de la sine. Este clar că nu are agresivitatea necesară în probele de luptă din Kempo dar, cu siguranță, cu o pregătire specifică, s-ar putea adapta foarte bine la cele de măiestrie sportive, unde calitățile ei sunt extraordinare. Oricum, Kempo poate fi pentru Larisa o disciplină sportivă complementară ce îi poate folosi pe de o parte la eliminarea stresului care se acumulează în activitatea ei de bază, gimnastica, precum și pentru însușirea unor tehnici de autoapărare, absolut necesare în această junglă urbană ce se dezvoltă din ce în ce mai mult în jurul nostru”, a arătat Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo.
”Larisa este o mare sportivă, o campioană desăvârșită, iar primul antrenament cu ea a mers în mod foarte natural, de la sine. Este clar că nu are agresivitatea necesară în probele de luptă din Kempo dar, cu siguranță, cu o pregătire specifică, s-ar putea adapta foarte bine la cele de măiestrie sportive, unde calitățile ei sunt extraordinare. Oricum, Kempo poate fi pentru Larisa o disciplină sportivă complementară ce îi poate folosi pe de o parte la eliminarea stresului care se acumulează în activitatea ei de bază, gimnastica, precum și pentru însușirea unor tehnici de autoapărare, absolut necesare în această junglă urbană ce se dezvoltă din ce în ce mai mult în jurul nostru”, a arătat Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo.
Larisa a concurat accidentată la Cluj-Napoca, la Europene, venind după probleme la câlcâiul drept. Ea speră să rupă seria nesfârșită de accidentări printr-un antrenament specific, ca să-și fortifica corpul!
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2017/05/2-larisa-kempo-620x601.jpg)
De-a lungul timpului, prin implicare activă și devotament, sensei Amatto Zaharia a făcut cunoscut universul Kempo predându-l mai multor personalități publice precum Adrian Enache, Nico, Iuliana Marciuc, Amadeus, Ruxandra Dragomir, Camelia Potec, Tavi Colen, Monica Roșu, Monica Iagăr, Alin Moldoveanu, Eduard Novak, Iulian Miu, Ana Novic, Teodora Drăgoi Pop, Ilan Laufer, Marcel Pavel, Claudia Pătrășcanu, Vali Porcișteanu, Loredana Boboc, etc.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_c65dfbbb7251cf7bf63daa34cc03683c.jpg)
Viva.ro
Cristian Boureanu era înșelat de prima soție cu un fost ministru, chiar! Dar ce a urmat l-a înfuriat de-a dreptul pe afacerist. Femeia nu se putea abține și făcea publice detalii terifiante din timpul căsniciei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f35668fb54dfa07cb531773ac2892112.jpg)
Unica.ro
„Am fost păcălită și tu nu ești cine pretinzi că ești!” Wow, ce scandal!! Vedeta s-a iubit cu un „milionar” care era, de fapt, un impostor! Bărbatul avea doar 13 lei în cont! Cum a ieșit totul la iveală
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cde584d60735615ae86f803d96c67874.jpg)
Elle.ro
Magda Pălimariu, apariție superbă pe plajă, într-un costum de baie îndrăzneț. Cum s-a fotografiat prezentatoarea, care s-a relaxat în Grecia alături de fiul ei. FOTO
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e504303e7ea252a4e418cecfd54aacdb.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Bomba zilei! Vedeta noastră e însărcinată la 40 de ani! Iubește cu patimă după o căsnicie în care a fost înșelată și trădată. Da, acum vine bebe 2
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_1792aa2ec8af9c8471f6f6d089c87035.jpg)
Avantaje.ro
Felicităăări! Să fie într-un ceas bun! Sandra Mutu a făcut un anunț care ne-a surprins pe toți: “Sincer, am stat și m-am gândit puțin până să spun…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_fa5b0470cfb18827b7b665ad6d90b103.webp)
Tvmania.ro
Gina Pistol, secretul dureros din copilărie! Cum arată casa din Teleorman în care a crescut prezentatoarea „MasterChef” și prin ce greutăți a trecut
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_71d0c422b436a4591e2642fc71391896.png)
Adevarul.ro
Soluția pentru deblocarea crizei politice: guvern de armistițiu. Ce mutare poate face Nicușor Dan în septembrie
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_e9d3c56ada28c53065ea09b3051275b1.jpg)
Fanatik.ro
Denis Drăguş, transferat de FCSB! Gigi Becali: “A semnat! Le-am închis”. Ce clauză va avea atacantul. Exclusiv
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_3798fab07dd1b8347d4c3d7385fb5a4b.jpg)
Financiarul.ro
Tichetele de masă de 45 de lei pe zi ajung 36,45 lei net pe card. Impozitul pe venit și CASS reduc suma în 2026 pentru angajați
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_cf5f37265e698f642945e4e06593969e.jpg)
Elle.ro
S-au căsătorit în mare secret, departe de ochii curioșilor, iar acum au publicat imagini inedite de la nuntă! Cele două vedete sunt în culmea fericirii
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_7f49ac05855b8f0b553a62f5377f827a.jpg)
Unica.ro
Ce s-a întâmplat între Gabriela Cristea și Mirela Vaida acum 16 ani. Cum au devenit rivale: „A fost o dramă națională”. Detalii neștiute până acum au ieșit la iveală
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38ed04455cf559930cb853fc81fe4967.jpg)
Viva.ro
Tulburător ce i-a putut spune Anca Pandrea prietenei sale de pe patul de spital: "Mi-a spus la sfârșit că...". Povestind despre ultimele sale clipe, ce a mai putut ieși la iveală i-a cutremurat pe toți: „Nici surorii sale nu i-a spus...”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_6e2d756f67e260d53a0133e14e747638.webp)
TVMania.ro
Gina Pistol, secretul dureros din copilărie! Cum arată casa din Teleorman în care a crescut prezentatoarea „MasterChef” și prin ce greutăți a trecut
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_a5c51e8d72caa7a005515535d3521499.jpg)
ObservatorNews.ro
Lupta studenților pentru cazare. Căminele din Capitală unde tinerii au cele mai mici șanse să prindă un loc
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_6f26d91b69b30cc8337ee63233be87ae.jpg)
Libertateapentrufemei.ro
Cine a fost, de fapt, primul și singurul soț cu acte al Ancăi Pandrea! Un nume mare, o somitate! Incredibil ce s-a aflat după moartea ei
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c965831b36e1b9fba71cfe301fc3d06a.jpg)
Wowbiz.ro
EXCLUSIV | Ilinca Vandici este însărcinată! Vedeta Kanal D va deveni mamă pentru a doua oară
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_0d8e435164daaf1d1906a304a97bbfc7.jpg)
Redactia.ro
Ce face si cu ce se ocupa fiul lui Marcel Toader la 7 ani de la moartea tatalui sau. Ce super afacere are
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_9324dd3506bdf5d53c6b30e97f44fe2d.jpg)
KanalD.ro
Damian Diniș, primarul unei comune din Hunedoara, și-a pierdut viața într-un tragic incident cu tractorul
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_95461d71eeceeca2e83a20ce4bf9cd86.jpg)
ZiaruldeIasi.ro
Cum va arăta Palas în 2029: parc cu apă, magazine sub Esplanada Luceafărul și un atrium deschis spre Palatul Culturii
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_98d02196d116c20f2dc26238eba53ef6.jpg)
Fanatik.ro
Marius Șumudică, prima reacție după plecarea lui Korenica la FCSB: “N-am cuvinte! Era unul dintre cei mai buni jucători ai mei”
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_ed6f82f442a013611456dcfbe1705c4a.jpg)
Spotmedia.ro
Femeia care a dezvăluit legăturile unui agent special FBI cu un oligarh rus a fost găsită moartă
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_ee82a15eb0c14479131ca0efc5e608d8.jpeg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_f772abb6d2da6343a82b0a04acc025b5.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/udmr-nu-ia-in-serios-amenintarile-psd-cu-iesirea-din-coalitie--tanczos-barna-noi-cand-spunem-ca-iesim-a-doua-zi-am-iesit-e1774417396186.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/sorin-grindeanu-george-simion-diana-sosoaca-camera-deputatilor--sursa-foto-facebook--parlamentul-romaniei-camera-deputatilor-copy.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/ramona-badescu-si-fiul-ei-ignazio.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/sandra-mutu-pe-stadion.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_aca811529ded3bc66ddcb4056f1280e1.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_8e54da42269abeaa7d474d67b8d14d4e.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_26a9dbeb15f15a4eb59bb8447d231a4b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_7d021f28bd214a9fc0f88f194b2439e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_f5ee4c461a97dab4fffb0a505d760e0f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_785f90f860d26440be3a31cc6d691344.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/profimedia-1129937087.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/zacusca.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/alexis-puiul-de-foca-orfan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/soti-familie-separati-stat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/strada-intunecata-italia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/coaste-de-vita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/luna-ianuarie-2027-calendar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/paman-luna-soare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cat-ulei-se-pune-la-zacusca-.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/whatsapp-image-2025-09-24-at-12-52-38.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/iulian-senos-la-radio-camarad-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/profimedia-0345215888.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/roeid-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-cnsas-bun-getty-e1788244552822.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/ilie-bolojan-originalgovr2228-copy.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/09/congres-pnl-3.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/benjamin-netanyahu-foto-profimedia-e1787331763763.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.