Lecţii inutile de ”Ciocan”. Românului i s-ar potrivi mai bine categoria cruiser

O luptă de uzură, încâlcită, mai ales din cauza stilului „Tancului din Caraibe” a vrut să reprezinte revenirea în ring a lui Ciocan, după bătaia încasată în februarie de la Tyson Fury. Sigur, o experienţă bună pentru boxerul gălăţean stabilit în Hamburg, deşi e greu de spus la ce anume îl va ajuta. Williams, la 42 de ani, este exponentul stilului vechi de box – vechi neînsemnând şi slab – specific pugiliştilor mici de înălţime pentru categoria grea contemporană, dar solizi, bine legaţi şi cu pumn greu. Dar nu toţi sunt Mike Tyson, care îşi expedia croşeele devastatoare aproape din săritură, ca să poată ajunge la bărbia oponenţilor, aproape întotdeauna mult mai înalţi decât el. Însă Ciocan a simţit pe pielea lui căteva lovituri, gen „ciobănească”, expediate de Williams precum „Moartea din Carpaţi” Moroşanu în zilele lui bune,. mai ales în repriza a doua, când a fost chiar de mirare că nu a căzut la podea, ca să nu zic mai rău. Asta mă face să cred că românul are o bărbie mai bună decât se părea, că e mai „tare-n cap” decât ceea ce arătase în înfruntarea cu Fury, de exemplu.

Însă, când ai 10 centimetri în plus, ce se regăsesc şi în alonja mult superioară, dar şi 15 ani în minus şi nu-l ai în faţă pe Tyson sau pe David Tua, ar trebui să ştii să profiţi de aceste atuuri. Ca de exemplu de jabul de stânga care nu doar că adună puncte, nu doar destabilizează garda adversarului, nu doar pregăteşte un atac mult mai puternic cu braţul din spate, dar poate împiedica şi jocul evident obstructiv, „agăţător” al unui boxer obişnuit cu toate trucurile din ring. La Ciocan acest jab este minunat, dar lipseşte aproape cu desăvârşire. După cum Cristi are o problemă de poziţionare în distanţa optimă pentru el, venind parcă prea aproape de adversar, în opinia mea. Un „aproape” ce, la fel, îi permite oponentului mai scund să intre relativ uşor în clinch-uri ori să lovească el însuşi, beneficiind tocmai de distanţa micşorată. Dar tendinţa de apropiere a românului cred că vine tocmai din nefolosirea sau nestăpânirea, pur şi simplu, a jabului sau directei aşa cum ar fi trebuit. Cu oponenţi înalţi ca Fury, sigur că e rândul tău să micşorezi distanţa, , dar cu adversari ca Williams schimbi rolurile şi devii cel care poate lovi din distanţa mai mare. Habar n-am la ce-i va folosi această victorie muncită, chinuită, dar anostă, în afară de „bifarea” unei victorii în palmaresul şifonat după înfrângerea în faţa lui Fury. Greii valoroşi ai momentului sunt, în majoritatea lor, boxeri cel puţin la fel de înalţi ca românul, ba unii, după cum bine ştim, chiar mult mai înalţi. Însă, de undeva trebuie să înceapă orice revenire după o înfrângere neplăcută, nu?

Sincer, Cristi are charismă, e un tip ce „dă bine” la public, „pe sticlă”, are un zâmbet simpatic, probabil chiar enervant pentru adversari, atunci când şi-l exersează chiar şi-n ring. Dar rămân la părerea că, inclusiv în absenţa vreunui pumn devastator, locul lui nu era la „grea”. Un cruiser i s-ar fi potrivit mult mai bine, dar nu e uşor să intri într-o limită de categorie, după ce atâţia ani nu ai dus grija kilogramelor în plus, aşa cum e în cazul greilor. Nu ştiu ce va urma pentru cariera lui, dar până una-alta concluzia mea este că vineri am asistat la o lecţie inutilă de „Ciocan”. La doar 27 de ani, totuşi, poate că nu e încă târziu pentru ca românul să-şi reconsidere „din rădăcini” cariera, viitorul lui ca pugilist.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE