Fostul campion mondial la box și pilot de raliuri a avut puterea să vorbească pe acest subiect delicat cu ziarul Libertatea.

„Mesajele oamenilor m-au făcut să lupt și mai tare”

Libertatea: Domnule Leu, ați fost campion în ring, pe circuit, iar acum luptați din nou – dar cu un adversar nevăzut și nemilos. Ce v-a ținut puternic în a doua mare bătălie cu viața din ultimele luni?
– În primul rând familia. Anna și Marco, fiul meu, au stat lângă mine zi și noapte. Nu s-au dezlipit de mine și i-am simțit aici, cu mine. A contat enorm. Apoi, mesajele pe care le-am primit de la extrem de multă lume. Oameni pe care nu îi știam au ținut să îmi transmită un mesaj de încurajare, pentru mine a fost ceva extraordinar. M-au făcut să lupt și mai tare. În general, sunt un luptător din fire și nu cedez, indiferent de obstacole.

Mihai Leu, fost campion mondial la box și pilot de raliuri, in combinezon rosu și cu o casca de pilot in brate
Mihai Leu, fost campion mondial la box și pilot de raliuri, Foto: Facebook Mihai Leu

„Atunci când ești căzut, uită-te la stele și atunci vei înțelege frumusețea vieții”

Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani
Recomandări
Zonele din România cele mai expuse la inundații. Va exista un climat diferit în 50-100 de ani

– După atâtea meciuri câștigate în fața publicului, cum se simte un om ca dumneavoastră când lupta devine tăcută, dusă în spital, fără aplauze, dar cu aceeași nevoie disperată de a învinge?
– În decursul vieții cred că ai foarte multe care nu se văd, iar noi, oamenii, vrem să le câștigăm pe toate. Eu, personal, am motivație, la fel ca atunci când eram în ring. Să înving. Să nu renunț la nicio luptă. Am citit ceva interesant zilele trecute, care zice ceva de genul: atunci când ești căzut, uită-te la stele și atunci vei înțelege frumusețea vieții! Trebuie să vezi pozitivul chiar și atunci când lucrurile nu merg cum ai spera tu.

– Cum v-a schimbat cancerul felul în care priviți viața, oamenii și, poate cel mai important, pe dumneavoastră?
– Am avut mereu drumul meu și am mers înainte, indiferent de obstacole și probleme. Am înțeles că timpul petrecut alături de familie e cel mai important. Apoi, pentru mine, viața la curse, mersul la competiții mă motivează enorm. Evident, și acolo Anna și Marco sunt alături de mine.

Mihai Leu povestește cum a câștigat încă o luptă cu cancerul: „La fel ca atunci când eram în ring”
Foto: Facebook Mihai Leu
Elena, o româncă din Irlanda de Nord, trăiește în teroare, cu valiza la ușă și luminile stinse pe timp de noapte: „Vor să mă facă să fug”
Recomandări
Elena, o româncă din Irlanda de Nord, trăiește în teroare, cu valiza la ușă și luminile stinse pe timp de noapte: „Vor să mă facă să fug”

„Marco și Anna au fost zi de zi cu mine și mi-am dat seama că avem o familie extraordinară”

– Cu problemele medicale extrem de grave din ultima perioadă, raliul devine un vis interzis. Ce vă mai face fericit în acest moment și cum credeți că o să arate viitorul?
– În acest moment, cel mai fericit mă face faptul că sunt acasă, că stau acasă cu familia și petrec timpul cu ei. Marco și Anna au fost zi de zi cu mine și mi-am dat seama că avem o familie extraordinară. Legat de curse, sunt sigur că voi reveni anul acesta în Campionatul Național de Super Rally, dar și în cel de viteză în coastă. Din păcate, nu cred că mă voi putea lupta la titlu fiindcă nu voi putea face sezon complet. Sigur voi merge cât de tare se poate la fiecare cursă. Acum m-ar face extrem de fericit să revin în competiții.

– Dacă ați avea un minut să vorbiți cu un om care tocmai a primit un diagnostic de cancer și simte că se prăbușește, ce i-ați spune din adâncul inimii?
-Să nu renunțe niciodată, tocmai de aici începe drumul spre victorie. Nu trebuie să cedeze, nu trebuie să facă niciun pas înapoi. Și așa va putea câștiga chiar dacă uneori poate părea infernal.

Mihai Leu a devenit campion mondial profesionist la categoria semimijlocie, în versiunea WBO, în februarie 1997, după ce l-a învins pe panamezul Santiago Samaniego.

Ultimele calcule pentru noul Guvern: propunerea PNL care a făcut șah mat PSD. Cine se încălzește pentru ministere
Recomandări
Ultimele calcule pentru noul Guvern: propunerea PNL care a făcut șah mat PSD. Cine se încălzește pentru ministere

Și-a apărat titlul o singură dată, cu Michael Carruth (septembrie 1997), și s-a retras din box în urma unei accidentări, neînvins în carieră (28 de victorii, 10 KO).

După retragere, a devenit pilot de raliuri și a cucerit trei titluri naționale.

Mihai Leu este căsătorit de peste 3 decenii cu Anna, o italiancă pe care a cunoscut-o în Germania, în perioada când era la apogeul carierei sale în boxul mondial. Au un băiat, pe Marco.

Fostul mare sportiv se luptă cu un cancer la colon încă din 2014.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.