Libertatea: Unde te-ai aflat pe 12 noiembrie și cum ai petrecut?
Nadia Comăneci: Pe 12 noiembrie, după un program încărcat, am ajuns în Los Angeles, cu Bart și cu Dylan. Mă bucur de câteva zile mai liniștite alături de familia mea. Dylan va participa, timp de trei zile, la un cantonament de sporturi extreme, skateboard și salturi pe scuter.
În copilărie, suflai în lumânările de pe tort și îți puneai dorințe. Existe dorințe puse atunci și care nu s-au îndeplinit? Care sunt cele care s-au îndeplinit?
Au fost multe dorinte care s-au îndeplinit, îmi puneam dorințe realizabile și astfel mă puteam bucura de ele. Am învățat să îmi pun dorințe care se puteau îndeplini prin ceea ce făceam eu, prin implicare. Știți senzația aceea când urci un munte și simți că nu mai poți, dar mai ai câțiva metri până în vârf? Îți impui să ajungi acolo, dai tot ce poți, bucuria în momentul în care ajungi să-l atingi este imensă. Distanța era una relativ mică, lupta cu tine și bucuria – imense.
Ce target personal și profesional ai până la viitoarea aniversare a zilei de naștere?
Îmi doresc să petrec cât mai mult timp împreună cu familia și să reușesc să sprijin mișcarea sportivă. Este o provocare pe care o am zi de zi, găsirea echilibrului între dorința de a petrece clipe minunate împreună cu Bart și cu Dylan și responsabilitatea implicării în dezvoltarea mișcării sportive.
Nadia Comăneci, despre posibilitatea de a deveni mamă încă o dată. Nu-și ia un an sabatic
Te-ai gândit să-ți iei un an sabatic, să te depărtezi de obligațiile impuse de viața de star?
Am practicat sportul de mica, sportul te învață să lupți, să muncești, să-ți impui să treci peste momentele de slăbiciune. Ca sportiv, nu poți să spui am obosit, iau o pauză. Cred că familia, prietenii și sportul au nevoie de mine și nu am dreptul să-i părăsesc, chiar si pentru un an.
Care au fost evenimentele/momentele din 2017 când te-ai simțit mândră că ești româncă?
M-am bucurat că România a reușit să organizeze Campionatul European de Gimnastică, la Cluj. A fost o organizare reușită, a fost impresionant câtă lume a participat în sală, câți au venit să vadă competiția. Sunt mândră și de succesul Simonei, este foarte multă muncă în spatele poziției de lider a WTA.
Ți s-a propus vreodată să antrenezi lotul de gimnastică al României? Ai vrea să faci asta sau te simți mai atrasă de partea administrativă?
Acum sunt implicată în multe proiecte de reprezentare a mișcării sportive. Pentru a avea performanță cu sportivii pe care îi antrenezi trebuie să stai foarte mult timp cu ei, să fii ca un al doilea părinte, ca un al doilea frate, un al doilea bunic, ca un prieten bun cu care își petrece tot timpul. Când am observat că nu pot să le dedic total timpul meu am decis să nu antrenez, acum mă ocup de coordonarea Academiei de Gimnastică pe care o avem în Oklahoma și particip la multe evenimente care sprijină mișcarea sportivă. Este adevarat că, atunci când ajung într-o sală de gimnastică, îmi place să lucrez cu tinerii sportivi, nu pot să mă abțin și le dau câteva sfaturi.
Cum vezi viitorul gimnasticii românești, mai ales după retragerea Cătălinei Ponor? Naturalizarea unor sportive ar fi o soluție?
Este necesar să reușim să mărim baza de selecție. Am văzut că, din păcate, accidentarea regretabilă a unor gimnaști, uneori din etapa de antrenament, ne face să nu avem cu cine participa cu succes în competiții. Sper și cred că vom putea găsi acei sportivi care să câștige titluri importante în gimnastică. Trebuie să și vedem că, în acest moment, sunt state puternice care investesc masiv în această ramură: SUA, China, Anglia, Germania, Ucraina, Rusia, Franța și lista poate continua.
Care este motivul pentru numeroasele accidentări din gimnastica mondială, unele putând fi văzute la recentele Campionate Mondiale de la Montreal?
Competiția a crescut foarte mult, se încearca elemente care să aibă un punctaj cât mai bun. Gradul de dificultate al acestora duce inevitabil și la greseli. Presiunea, emoția competiției își spun cuvântul, elemente realizate perfect la antrenamente pot fi greșite în competiție.
În România sunt probleme sociale, cu transferarea contribuțiilor de la angajatori către angajați. Ai avut vreodată carte de muncă?
Am fost angajată cu carte de muncă, dupa retragerea din activitatea sportivă, până în 1989, când am plecat din țară.
În ce proiecte ești implicată în momentul de față și cât timp îți ocupă?
Asa cum am spus, sunt implicată în sprijinirea mișcării sportive, particip la multe evenimente și mă bucur că prin prezența mea pot să atrag atenția asupra sportului. Mă implic și în activități caritabile pentru copii sau foști sportivi care au nevoie de ajutor. Încerc să echilibrez timpul alocat proiectelor cu cel alocat familiei și sunt bucuroasă că familia îmi acordă înțelegere și sprijin.
Viața de zi de zi a devenit tot mai riscantă, având în vedere atentatele care se comit peste tot în lume. Sunt momente când te temi pentru viața ta, având în vedere că ești o vedetă mondială?
Încerc să nu mă gândesc la acest lucru, am învățat să îmi înfrâng frica. Sportul este o mișcare care unește oamenii, este un manifest pentru pace, din păcate sunt și oameni care vor să facă rău. Sper ca astfel de oameni să înțeleagă fapul că nu prin violenșă asupra oamenilor pașnici se pot rezolva neînțelegerile.
Dylan nu ți-a cerut niciodată un frățior, o surioară? Îți imaginezi situația că ai putea deveni mamă încă o dată?
Dylan este înconjurat de mulți prieteni cu care face multe activități specifice vârstei lui și de care se bucură. Nu am discutat acest subiect până acum.