Valentin Samungi, fostul său coleg din echipa campioană mondială în 1970, spune că Voina ar trebui să primească o medalie numai pentru că are răbdare să lucreze cu fetele şi că un an pe banca unei echipe feminine de handbal te îmbătrâneşte cu 10 ani. Dar Radu Voina, antrenorul lui Oltchim Rm. Vâlcea, mărturiseşte că perioada petrecută pe banca “galacticelor” e cea mai frumoasă din cariera sa.
Spune că a albit la Vâlcea
“Până acum doi ani am antrenat numai băieţi, dar plăcerea de a lucra cu fetele e mai mare. Sunt mai conştiincioase şi foarte harnice, ştiu să treacă peste problemele lor femeieşti. Mai au şi sclifoseli muiereşti, dar se sacrifică total. Spre deosebire de alţii, eu nu le bat pe fete, nu le înjur şi nu ascult pe la uşi. Este, poate, cea mai frumoasă perioadă din cariera mea de antrenor, dar, în acelaşi timp, şi cea mai grea. Când am venit la Vâlcea, nu se vedeau în capul meu fire de păr alb. Acum am încărunţit de tot. Pretenţiile la Oltchim sunt foarte mari, iar publicul e minunat. Vâlcea e un oraş care trăieşte şi respiră handbal”, spune Radu Voina
Are în palmares Cupa Campionilor
Născut la Sighişoara, jucătorul Radu Voina a fost campion mondial (1974), a luat argintul la JO (1976), bronz la JO (1972 şi 1980), a cucerit Cupa Campionilor Europeni cu Steaua (1977) şi are şapte titluri de campion şi o Cupă a României tot cu “roş-albaştrii”.
Îşi vede nepoata doar pe aeroport
Voina spune că are foarte puţin timp liber, fiindu-i greu să-şi vadă şi nepoţica: “După Oltchim, nu cred că voi mai antrena. Îmi ajunge! Am îmbătrânit şi vreau să fiu şi bunic, nu numai antrenor. Am noroc că am o nevastă înţelegătoare, care mă suportă de 37 de ani. Toată viaţa am schimbat case, am făcut şi am desfăcut bagaje. Pe nepoţica mea, în vârstă de trei ani şi jumătate, o văd mai mult la aeroport, între două avioane. Când am puţin timp, o iau şi ne plimbăm, mergem şi dăm de mâncare la porumbei”.