Răzvan Martin, bronz olimpic la haltere: "Palma asta m-a scos din foame!"
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
“Ce să zic, frate? Medalia asta de bronz îmi va schimba viaţa! O să-mi iau şi eu o casă ca lumea. Dar uită-te la medalie mai de-aproape. Palma asta plină de bătături m-a scos din foame!”, a recunoscut, onest, Răzvan Martin, la o oră după concursul de la complexul ExCel din Londra. Din partea statului, halterofilul va încasa 42.000 de euro pentru performanţa sa, plus că va intra şi în posesia unui automobil: “Stai, că n-am permis! Sper să-l iau repede”.
“Frate, eu am avut o viaţă chinuită! Tata, Dumnezeu să-l ierte, a murit când eu aveam 3 ani. Apoi, pe la 6 ani, am plecat de acasă, pe străzi! Mama n-avea bani să plătească facturile... Nici nu vreau să-mi aduc aminte. Ce voiai să fac? Am ajuns pe la Bistriţa, am trăit într-o bază sportivă. A fost o vreme nenorocită, când mâncam de pe jos”, istoriseşte Răzvan. Erau timpuri negre, fără pic de speranţă. “Uite că am supravieţuit prin ambiţie şi Cel de Sus m-a recompensat cu vârf şi îndesat”, spune el. Mai târziu, a fost atras de haltere: “Îmi plăcea sunetul ganterelor când atingeau parchetul”.
Se antrena ridicând tomberoane de gunoi
Cum nu găsea mereu greutăţile pe care şi le dorea, se pregătea suplimentar, ca un nebun, ridicând tomberoane de gunoi: “Asta e, aşa am ajuns mare!” Şi are dreptate. De la antrenamente cu tomberoane a ajuns să ia bronz la Olimpiadă. Viaţa de hoinar l-a călit şi l-a făcut să nu se teamă de nimic! “Când am câştigat prima medalie de campion naţional de cadeţi, în 2002, m-am întors acasă, la mama, să-i arăt ce copil serios sunt. Săraca, nu avea curent şi i-am arătat-o la lumina lumânării! Am tot luat trofee de atunci, cred că am vreo 3-4 sacoşe”.
Halterofilul recunoaşte că nu mai vorbeşte cu cea care i-a dat viaţă: “Ne-am certat, nu mai vorbim de 10 ani. Când am plecat eu, a vândut garsoniera în care stătea, ca să mă ajute. Acum are o casă, se duce la serviciu, treaba ei. În schimb, îl ajut pe fra- ti-miu cum pot!”.
Ambiţie, forţă, putere, tenacitate şi tupeu, astea sunt calităţile care l-au propulsat în viaţă. Căsătorit, tatăl unei fetiţe, Rebecca Daniela, Răzvan a ratat ziua celei mici pentru că se afla în cantonament: “Pe 26 iulie a făcut un anişor. Abia aştept să o revăd. O să-i dau cadou medalia, să fie jucăria ei! Dacă e prea grea, are vreo 450 de grame, am timp să mă gândesc la un alt cadou pentru mogâldeaţa mea!”. Ieri, Răzvan s-a trezit dintr-un vis frumos şi a luat-o de la capăt: “Am dormit cu medalia la cap. Şi rămân în Anglia, până pe 13, pentru festivitatea de închidere”.
«O să iau şi aurul, frăţioare!»
Răzvan Martin a vorbit răspicat despre dorinţa sa de a lua cât mai multe medalii. Are dreptate: are doar 20 de ani şi toată viaţa înainte.
Libertatea: Ce înseamnăacest rezultat?
Răzvan Martin: O mare realizare. În 2008, la 16 ani, când am fost la Olimpiadă, mulţi râdeau de mine. Dar eu am o tactică: nu mă interesează de alţii, ci numai de persoana mea. Şi uite că am prins locul trei acum. Dar o să iau şi aurul, frăţioare! Am doar 20 de ani, e timp.
De ce eşti cel mai mulţumit?
De mine! Şi de faptul că am egalat performanţa lui Nicu Vlad, care a cucerit tot un bronz, acum 16 ani!
La final, indonezianul Triyatno, care “ţi-a suflat” argintul, îţi spunea ceva...
Râdea de mine, al naibii. Ăsta ne-a furat două medalii. În 2008, la Beijing, a terminat pe trei în faţa lui Toni Buci, la criteriul greutăţii, pentru că era mai uşor. Acum, m-a potcovit şi pe mine.
Ce planuri ai?
Ar trebui să urc în categorie, până la 77 kg. Slăbesc din ce în ce mai greu şi asta îmi fură din potenţă.
E dopaj în acest sport?
Habar n-am. Pe mine m-au verificat de vreo 32 de ori în ultimul an, şi asta numai în ţară!
Ce muzică asculţi?
Muzică românească. Dar nu manele! Să scrii că nu-mi plac!
