Răzvan Martin, bronz olimpic la haltere: „Palma asta m-a scos din foame!”

Se antrena ridicând tomberoane de gunoi

Cum nu găsea mereu greutăţile pe care şi le dorea, se pregătea suplimentar, ca un nebun, ridicând tomberoane de gunoi: “Asta e, aşa am ajuns mare!” Şi are dreptate. De la antrenamente cu tomberoane a ajuns să ia bronz la Olimpiadă. Viaţa de hoinar l-a călit şi l-a făcut să nu se teamă de nimic! “Când am câştigat prima medalie de campion naţional de cadeţi, în 2002, m-am întors acasă, la mama, să-i arăt ce copil serios sunt. Săraca, nu avea curent şi i-am arătat-o la lumina lumânării! Am tot luat trofee de atunci, cred că am vreo 3-4 sacoşe”.
Halterofilul recunoaşte că nu mai vorbeşte cu cea care i-a dat viaţă: “Ne-am certat, nu mai vorbim de 10 ani. Când am plecat eu, a vândut garsoniera în care stătea, ca să mă ajute. Acum are o casă, se duce la serviciu, treaba ei. În schimb, îl ajut pe fra- ti-miu cum pot!”.
Ambiţie, forţă, putere, tenacitate şi tupeu, astea sunt calităţile care l-au propulsat în viaţă. Căsătorit, tatăl unei fetiţe, Rebecca Daniela, Răzvan a ratat ziua celei mici pentru că se afla în cantonament: “Pe 26 iulie a făcut un anişor. Abia aştept să o revăd. O să-i dau cadou medalia, să fie jucăria ei! Dacă e prea grea, are vreo 450 de grame, am timp să mă gândesc la un alt cadou pentru mogâldeaţa mea!”. Ieri, Răzvan s-a trezit dintr-un vis frumos şi a luat-o de la capăt: “Am dormit cu medalia la cap. Şi rămân în Anglia, până pe 13, pentru festivitatea de închidere”.

Recomandări

Sfârșitul lumii, după Trump

«O să iau şi aurul, frăţioare!»

Răzvan Martin a vorbit răspicat despre dorinţa sa de a lua cât mai multe medalii. Are dreptate: are doar 20 de ani şi toată viaţa înainte.
Libertatea: Ce înseamnăacest rezultat?
Răzvan Martin: O mare realizare. În 2008, la 16 ani, când am fost la Olimpiadă, mulţi râdeau de mine. Dar eu am o tactică: nu mă interesează de alţii, ci numai de persoana mea. Şi uite că am prins locul trei acum. Dar o să iau şi aurul, frăţioare! Am doar 20 de ani, e timp.
De ce eşti cel mai mulţumit?
De mine! Şi de faptul că am egalat performanţa lui Nicu Vlad, care a cucerit tot un bronz, acum 16 ani!
La final, indonezianul Triyatno, care “ţi-a suflat” argintul, îţi spunea ceva…
Râdea de mine, al naibii. Ăsta ne-a furat două medalii. În 2008, la Beijing, a terminat pe trei în faţa lui Toni Buci, la criteriul greutăţii, pentru că era mai uşor. Acum, m-a potcovit şi pe mine.
Ce planuri ai?
Ar trebui să urc în categorie, până la 77 kg. Slăbesc din ce în ce mai greu şi asta îmi fură din potenţă.
E dopaj în acest sport?
Habar n-am. Pe mine m-au verificat de vreo 32 de ori în ultimul an, şi asta numai în ţară!
Ce muzică asculţi?
Muzică românească. Dar nu manele! Să scrii că nu-mi plac!

Urmărește-ne pe Google News