Reacția Federației după ce s-a menținut decizia de excludere a României de la Cupa Mondială de rugby din 2019. Cum s-a apărat FRR cu pagini google și cum explică Alin Petrache

Comentează

Reacția Federației după ce s-a menținut decizia de excludere a României de la Cupa Mondială de rugby din 2019. Federația Română de Rugby e ”dezamăgită și surprinsă de menținerea sancțiunii de depunctare a naționalei, cu 2 voturi pentru și 1 impotrivă.”Federația Româna de Rugby are drept misiune apărarea intereselor sportului cu balonul oval. Situația creată în jurul folosirii jucătorului Sione Faka’osilea, subiect al unei analize dedicate, inițiate de World Rugby și în privința căreia au decis două comitete independente, unul de Litigii și unul de Apel, nu are precedent în rugby prin însăși acțiunile inițiate de federația noastră. Aceste acțiuni, considerate de experți juridici drept circumstanțe atenuante, au determinat instituția noastră să faca apel la decizia Comitetului de Litigii, decizie care impunea depunctarea pentru fiecare meci în care jucătorul neeligibil a fost folosit. Apărarea noastră s-a bazat, ca și în cazul primei evaluări, pe buna credință a federației noastre și pe demersurile procedurale urmărite cu strictețe în vederea eligibilizării - consulatarea federației din țara de origine în privința eligibilității jucătorului, obținerea unei declarații pe proprie răspundere de la acesta cum că nu a evoluat pentru reprezentative naționale, totul cu respectarea criteriului de rezidență. În plus față de corespondența cu federația din Tonga, în care se precizează clar că jucătorul este eligibil, Federația Româna de Rugby a prezentat în aceasta etapă și scrisoarea primită recent din partea Comitetului Olimpic din Tonga, care precizează că răspunsul federației lor, care a generat utilizarea unui jucător neeligibil, s-a datorat unei erori umane regretabile.Federația Româna de Rugby a luat act cu surprindere de Decizia pronunțată în 5 iunie 2018 de Comisia de Apel desemnată de World Rugby, prin care, în majoritate de voturi, României i-a fost menținută sancțiunea depunctării cu 5 puncte pentru toate meciurile din preliminarii în care l-a folosit pe jucătorul Sione Faka’osilea. Conform deciziei, în opinie separată, un judecător ar fi optat pentru suspendarea pe jumătate a sancțiunii depunctării, ceea ce ar fi dus la calificarea selecționatei României la barajul de participare pentru Cupa Mondiala.În fata Comisiei de Apel, Federația Română a fost reprezentată de societatea de avocatura “Țuca Zbârcea&Asociații”, avocat pledant Dan Cristea, și de societatea Freshfields Bruckhaus Deringer, avocat pledant Rhodri Thomas.Aceștia au arătat că, spre deosebire de situațiile naționalelor Spaniei și Belgiei, care au folosit multipli jucători pentru care nu dețineau nici măcar declarații de eligibilitate asumate de aceștia, România a indeplinit toți pașii posibili pentru a verifica situația jucătorului Sione Faka’osilea:A primit o declarație pe proprie răspundere din partea jucătorului prin care acesta confirmă că nu a jucat vreun meci pentru naționala Tonga.A primit o declarație în același sens din partea Federației de Rugby din Tonga, prin care se confirmă că jucătorul “e eligibil pentru Romania așa cum s-a solicitat”.Suplimentar, deși o astfel de cerință nu este prevăzută în vreun regulament sportiv, a consultat toate bazele de date publice pe care le-a putut identifica ca având liste de meciuri internaționale. Aceste baze de date nu indicau existența vreunui meci a lui Sione Faka’osilea în competiția Gold Cup pentru naționala statului Tonga. În acest sens, România a mai depus un extras de pe site-ul World Rugby privind această competiție, precum și primele pagini ale unei investigări Google care dovedeau, contrar celor susținute de World Rugby, inexistența oricarei informații relevante ”la o simpla cautare” pe acest motor.Abia la momentul finalizării turneului de calificare, la data primirii unei reclamații din partea Federației Ruse de Rugby, World Rugby a prezentat existența unei baze de date interne, în care jucătorul Sione Faka’osilea apărea ca participând la un turneu de rugby în 7 pentru Tonga în octombrie 2013. World Rugby nu a dorit să faca această baza de date publică, ea neputând fi consultată de catre federația noastră la momentul recrutării jucătorului din Tonga.Având în vedere împrejurările aratate mai sus, Federația Română de Rugby consideră că a intreprins cu buna-credință toate demersurile posibile în procedura de declarare drept eligibil a jucătorului Sione Faka’osilea.Folosirea unui jucător neeligibil într-un meci oficial atrage automat sancțiunea amenzii, conform Regulii 8.5.1 din Manualul World Rugby. Pentru a atrage sancțiunea depunctării, circumstanțe agravante trebuie să fie identificate în comportamentul federației.Federatia Romana de Rugby a aratat in fata Comisiei de Apel ca intreaga sa conduita dovedeste existenta unor circumstante atenuante evidente, fiind manifest disproportionat a se dispune o sanctiune identica cu cea aplicata unor federatii care au folosit mai multi jucatori pentru care nu au intreprins niciun fel de verificari ale eligibilitatii (cazul Belgiei si Spaniei, precum și al precedentelor citate de World Rugby –Tahiti Rugby Union, 21.03.2018, Japan Rugby Football Union and Marsh, 29.06.2008). La fel, Federația Româna de Rugby a arătat ca exista o serie de precedente in care federații naționale care au intreprins un sistem de verificări mult mai redus decât cel propriu au beneficiat de aplicarea de circumstanțe atenuante - Lithuanian Rugby Federation and Mantvydas Tveraga, 8.12.2017, Niue Rugby Union, 25.07.2014, British Virgin Islands, 13.02.2014).Mai mult, în fața Comisiei de Apel, Federația Româna de Rugby a depus o adresa semnată la 28 mai 2018 de către Presedintele Comitetului Olimpic din Tonga, Lord Tupou, prin care acesta își asumă existența unei “erori umane” din partea Federației din Tonga. Acest act dovedește pe cont propriu absența oricărei culpe a Federației Române de Rugby în verificarea eligibilitatii jucătorului în cauză.Dezlegarea dată de Comisia de Apel nu a luat în considerare această îîntreaga probatiune. În consecință, Federația Română de Rugby își exprimă surprinderea și dezamăgirea fața de raționamentul majoritar, care a facut posibilă aplicarea unei măsuri atat de drastice, câtă vreme este demonstrat că folosirea jucătorului Sione Faka’Osilea a fost rezultatul unor declarații cu caracter eronat asumate de jucător și Federația din Tonga, în ciuda tuturor confirmărilor solicitate de forul roman.

”Nu reușesc să gasesc cuvintele potrivite pentru a exprima toate emoțiile care însoțesc această decizie, emoții ale tuturor celor care au pus suflet în acest sport în general, dar mai ales în această perioada. Rugbyul romanesc nu trebuie să se lase doborât. Pierdem acum o bună parte din ceea ce am reușit să construim cu muncă multă, pe teren și în afara lui. Pierdem din cauză că sunt ignorate toate demersurile pe care le-am intreprins oficial, în conformitate cu regulamentele în vigoare. Nu suntem privați doar de participarea la Cupa Mondiala, participare pe care Stejarii o meritau, ne pierdem încrederea că se face o diferența între cei care respectă regulile și cei cărora nu le pasă de ele, între cei corecți, de bună credință și cei care încearca să gasească scuze și portițe, ne pierdem încrederea că împărtășim aceleași valori fundamentale, noi, toți cei implicați în acest sport. Știu că vom gasi resorturile necesare pentru a ne ridica după această lovitura, aceste resorturi sunt fix oamenii care nu ne-au părăsit niciodată, foști și actuali jucători și antrenori, parteneri, suporteri, jurnaliști, cei care știu ca rugbyul înseamna mai mult decât decizii arbitrare. Avem nevoie de voi toți pentru a demonstra că nu ne poate învinge nimeni și nimic, atata timp cât suntem o echipă”. (Alin Petrache, presedintele FRR)

Citește și: Cristi Borcea vrea să fie liber pentru că are șapte copii. Instanța i-a dat un răspuns uluitor

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ambasadorul american la NATO, Matthew Whitaker, a cerut modernizarea infrastructurii europene pentru a asigura o mobilizare rapidă a trupelor spre est, într-un context de reevaluare a prezenței militare a SUA pe continent
15:57
SUA cer Europei să pregătească deplasarea rapidă a trupelor spre est. Ce trebuie să facă România
Nicușor Dan
15:45
Ce se schimbă pentru românii din Ucraina după promulgarea legii educației de către Zelenski. Reacția lui Nicușor Dan
MONDEN
Paula Chirila și Dan Giuvelic | sursa foto: PR
17:46
Paula Chirilă și-a făcut propria emisiune. Peste 100.000 de oameni s-au uitat la primele două episoade: „Cred că ăsta e secretul”
Parastas Tamara Buciuceanu
17:29
Actorul Mihai Constantin a făcut parastasul de 7 ani pentru Tamara Buciuceanu-Botez
POLITIC
Premierul desemnat Luca Niculescu va depune pe 15 octombrie la Parlament programul de guvernare și lista miniștrilor. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
18:11
Anunțul făcut de Luca Niculescu după noile negocieri cu partidele pentru a primi votul în Parlament
Un barbat in costum gri sta la o masa si acordă un interviu
InterviuExclusiv
18:00
Politologul Gheorghe Fârte critică dur graba formării Guvernului: „Neserios și iresponsabil. Președintele a făcut o greșeală teribilă”
Ultimele știri
19:09
Palatul Culturii din Iași are crăpături și infiltrații de apă la subsol, la 10 ani după lucrările de reparații și consolidare: „Am văzut cum țâșnea apa”
15:00
Cum să-ți organizezi produsele de machiaj și cosmeticele. Idei practice pentru spații mici
18:44
De ce se ia tensiunea la mâna stângă
18:40
Concurs directori de școli 2026. Patru profesori au luat nota 1,50 și doar 34 au obținut punctaj maxim. Care este județul cu cea mai mare rată de promovare și ce rezultate s-au înregistrat în București
TRENDING
09:54
Un meteorolog a analizat ultimele 47 de ierni și rezultatele sunt „surprinzătoare”: zăpada siberiană și iarna 2026-2027
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
12 oct.
Un mecanic polonez a comparat motorul unui Volkswagen cu cel al unei mașini produse în China și a găsit mai multe asemănări suspecte
10 oct.
Câtă apă se pune la orez pentru a ieși pufos de fiecare dată
Toamna aduce nu doar frunze căzătoare și seri răcoroase, ci și o varietate de fructe bogate în fibre, perfecte pentru a diversifica alimentația.
18:20
5 fructe de toamnă bogate în fibre, recomandate de nutriționiști
New Project (3)
18:08
Fenomenul ORIGINS a cucerit Bucureștiul: Mahmut Orhan și un lineup de excepție au semnat petrecerea anului la Romaero
Paradis Hotels - litoralul romanesc
16:20
Românii cu vârste cuprinse între 40 și 59 de ani țin în spate litoralul românesc. Peste jumătate dintre vacanțe sunt plătite de ei, arată o nouă analiză
Laponia | sursa foto: Eturia
16:02
Care sunt cele mai căutate destinații pentru sărbătorile de iarnă. Unde pleacă românii în decembrie 2026 și ianuarie 2027
Cât timp se fierb cartofii pentru piure
11 oct.
Cât timp se fierb cartofii pentru un piure reușit
Dafin, cimbru și mărar
10 oct.
Cum se conservă frunzele de dafin, cimbru și mărar pentru iarnă
Ce este zona 2 de efort în timpul antrenamentelor
17 sept.
Ce este zona 2 de efort și de ce e cea mai bună pentru arderea grăsimilor
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
23 sept.
De ce să pui un burete în sertarul cu legume al frigiderului
Persoane participa la un protest intitulat Niciuna infranta. Niciuna uitata. Niciuna mai putin. impotriva violentei asupra femeilor, in Piata Victoriei din Bucuresti, miercuri, 18 iunie 2025.
15:22
Cornelia, al 31-lea femicid din România în 2026, a cerut ajutor, dar nu și-a reclamat soțul. Legea există, dar întârzie să fie aplicată
Calin Georgescu in fata sustinatorilor sai, dupa ce a primit control judiciar in loc de arest preventiv. Foto: Vlad Chirea / Libertatea
14:59
Călin Georgescu ar putea scăpa de arestul preventiv. Tribunalul București a decis arestul la domiciliu, însă decizia nu este definitivă
Călin Georgescu, la Tribunalul București
ReportajExclusiv
14:28
Călin Georgescu, obligat să se prezinte la procesul în care e judecat pentru propagandă legionară și promovarea cultului unor persoane vinovate de crime de război
mama-nastere-nou-nascut
13:36
Mamele ar putea avea pe cineva drag alături la naștere. Proiectul de lege care poate schimba regulile în maternități
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
07:27
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice
Ilie Bolojan și mai mulți lideri ai PNL
11 oct.
Noul PNL: Good Bye, USA și Deutschland Uber Alles?