Imediat după acest demers al conducerii clubului ploieştean au apărut primele voci care s-au opus cu vehemenţă unei posibile înstrăinări a arenei de cinci stele din Ploieşti.  Primul care s-a opus categoric unei eventuale vânzări a fost chiar fostul primar al Ploieştiului, Andrei Volosevici, cel care chiar a construit în mandatul său cocheta arenă de 15.500 de locuri: ”Personal, nu sunt de acord cu această tranzacţie. Noul proprietar, oricare ar fi el, poate decide inclusiv schimbarea denumirii stadionului din Ilie Oană în orice. În plus, dacă pe acest stadion joacă acum numai formaţia-fanion a oraşului, Petrolul, odată schimbat proprietarul, orice echipă ar putea închiria arena, inclusiv Astra Giurgiu.”

Mai mult decît atât, fostul edil, actual senator, a sfătuit autorităţile locale prahovene să organizeze un referendum prin care cetăţenii Ploieştiului să fie consultaţi cu privire la acest demers:

„O mână de consilieri nu poate lua o decizie cu un impact major pentru întreaga comunitate, fără să ţină cont de voinţa suporterilor şi nu numai. Astfel, propun organizarea unui referendum simplu, care poate consta inclusiv în amenajarea unei urne în faţa Primăriei Ploieşti, unde cetăţenii să-şi exprime opţiunea dacă sunt sau nu de acord cu vânzarea stadionului Ilie Oană, un simbol al acestui oraş.”

stadion petrolul

La doar câteva zile de la aceste declaraţii ale fostului primar, azi, în şedinţa Consiliului Local Ploieşti, s-a pus în discuţie eventuala posibilitate ca stadionul ”Ilie Oană” să fie vândut.

Astfel, după Andrei Volosevici a venit rândul consilierilor PDL Ploieşti să se opună vehementgheorghe sarbu unei posibile înstrăinări a arenei.  Cel care a luat cuvântul în cadrul şedinţei de Consiliu Local a fost chiar liderul consilierilor PDL Ploieşti, Gheorghe Sârbu, care a afirmat că PDL Ploieşti este împotriva vânzării stadionului ”Ilie Oană”, informează phon.ro:

”Scrisoarea de intenţie a conducerii Petrolului privind cumpărarea stadionului este un mare tupeu. Niciodată un bun făcut pe bani publici nu poate fi vândut.”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.