Președintele FRH, Alexandru Dedu, își dorește în funcția de selecționer un antrenor liber de contract.

Patru tehnicieni români se află pe lista de potențiali viitori antrenori ai naționalei: Bogdan Burcea (SCM Craiova), Florentin Pera (SCM Râmnicu Vâlcea), Adrian Vasile (CSM Bucureşti) şi Aurelian Roşca (ex-Dunărea Brăila).

“Noul antrenor trebuie să îndeplinească toate condițiile regulamentare, trebuie să fie master coach sau cursant master coach. Mi-aș dori ca noul antrenor să fie liber de contract sau să devină liber de contract, astfel încât să-și dedice tot timpul echipei naționale”, a spus Alexandru Dedu.

Șeful FRH a adăugat: ”Ar fi ideal să fie așa, pentru că s-ar acorda mult mai multă atenție echipei naționale, în acest scurt timp rămas până la turneul preolimpic, și ar elimina foarte multe alte discuții care nu-și au locul, legate de interese. Chiar dacă aș avea o preferință în legătură cu viitorul selecționer, nu o voi face publică”.

Naționala feminină de handbal va juca pentru obținerea calificării la Jocurile Olimpice la turneul preolimpic ce va avea loc în Muntenegru, în perioada 20-22 martie. România, Muntenegru, Norvegia și Coreea de Nord vor lupta pentru primele două locuri, cele care asigură biletele pentru Tokyo.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.