10 indieni, deportați, după ce au lucrat ilegal la drumul din Bonțida. Patronul „n-a fost atent să le facă formele”

Comentează

Timp de trei luni și jumătate, 10 indieni au muncit la reabilitarea drumului din Bonțida, județul Cluj, o lucrare inclusă într-un contract public a cărui valoare totală se ridică la peste un milion de euro. Muncitorii, supărați că nu au văzut niciun ban, au apelat la Inspecția Muncii. Dar s-au trezit cu decizia de părăsire a țării pentru că, fără voia lor, au muncit la negru pe un șantier finanțat de Consiliul Județean Cluj. Patronul susține că n-a avut timp să le facă actele necesare. Și nici n-a fost foarte atent la lege.

„Am fost proști că i-am crezut. Unii au plătit și 4.000 de euro ca să vină aici, iar cei de la firmă au zis că le pare rău. Dar răul e deja făcut”, spune un bărbat într-o engleză stâlcită. În jurul său, alți nouă șoptesc panicați și cer detalii despre cum se pune în aplicare o decizie de returnare de pe teritoriul României.

Vor să știe dacă mai poate fi atacată, dacă există vreo altă cale de a se lupta cu birocrația dintr-o țară care, după șapte luni, a rămas o necunoscută pentru ei. Dar nu există.

Decizia de returnare îi obligă să părăsească România în termen de 15 zile.

Vremea Bonțida 19-21 iulie. Cum va fi la Electric Castle 2019

Indienii au reabilitat drumul din Bonțida, comuna festivalului Electric Castle

Cu trei zile înainte de a lua legătura cu reporterii ziarului Libertatea, muncitorii indieni dădeau cu lopata la reabilitarea drumului care traversează celebra comună Bonțida, unde are loc în mod obișnuit festivalul de muzică Electric Castle.

Valoarea totală a contractului pentru reabilitarea drumului se ridică la 25,9 milioane de lei, bani de la Consiliul Județean Cluj. Dar indienilor nu le păsa câți bani s-au băgat în lucrare. Ei n-au primit nici cei 3.000 de lei promiși de Clusus Construct SRL, unul dintre subcontractorii firmei care a câștigat în 2019 contractul pentru executarea lucrărilor de la Bonțida.

Supărați, indienii au făcut o sesizare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Cluj. Era 6 iulie când s-au trezit pe șantier cu inspectorii de muncă, dar și cu polițiștii de la Imigrări. Ultimii le-au spus că toată truda lor a fost în zadar.

Patronul Clusus Construct SRL, Marius Neamț, nu a cerut niciodată eliberarea de avize de muncă de la Serviciul pentru Imigrări Cluj. Iar fără avize, munca lucrătorilor străini este ilegală, așa că indienii au primit decizii de returnare din România. 

„Au fost depistați 10 bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 38 de ani, din India, care desfășurau activități lucrative fără forme legale în domeniul construcțiilor la o societate comercială de pe raza județului Cluj”, se arată într-un comunicat publicat o zi mai târziu pe site-ul Inspectoratului General pentru Imigrări.

Dincolo de aceste fraze seci, e povestea unor indieni care au venit legal să muncească în România. Șapte luni mai târziu, ei s-au trezit că trebuie să-și găsească un zbor spre casă.

Nu este nici primul caz - după cum a arătat Libertatea în articole anterioare - în care autoritățile române eșuează să-i informeze pe muncitorii străini despre legislația care se aplică în cazul lor.

The road workers' working group renews a part of the road with fresh asphalt and levels it for repair in road construction.

A plecat dintr-o bancă să pună pavele în Bonțida

„E imposibil să găsim bani pentru a ne întoarce. În India sunt atât de multe agenții străine care cer 4-5 mii de euro ca să muncim în România. Eu am studiat IT și am lucrat în sistemul bancar, dar am venit să muncesc în construcții în Europa. Abia acum realizez că a fost o porcărie enormă”, spune cu vocea înecată Mukul.

Bărbatul a plătit 4.000 de euro pentru contractul la o agenție iordaniană de recrutare a forței de muncă și care a promis că-i trimite pe indieni la o firmă din Brașov.

Dar plecarea din țară a întârziat 10 luni din cauza pandemiei. Odată ajunși, pe 10 decembrie 2020, firma brașoveană le-a comunicat muncitorilor că nu mai are nevoie de ei și s-a oferit să-i cazeze până își găsesc un alt angajator în România.

La mijlocul lui ianuarie, agenția intermediară a reușit să obțină avize de muncă pentru indieni la o firmă din județul Cluj.

„Am muncit acolo timp de două luni. Tipul de acolo ne dădea salariile, dar ne abuza verbal permanent. De două ori a și apucat câte un muncitor și l-a scuturat violent. Așa că am plecat”, continuă Mukul.

Unul dintre muncitori a reușit să ceară ajutorul unui conațional, care lucra pentru Construcții Napoca SA la reabilitarea drumului din Bonțida. Așa că, pe 22 martie, cei 10 au ajuns în comuna clujeană și s-au apucat de muncă imediat ce au primit promisiunea unui salariu lunar de 3.000 de lei de la patronul Clusus Construct SRL, un constructor subcontractant al Construcții Napoca SA.

Ne-au adus direct la cazare. Nu ne-au făcut documente, nimic. Am întrebat, dar au spus că mai întâi trebuie să întocmească dosarul de muncă, abia apoi putem semna contractul. Noi i-am crezut, că nu aveam altă opțiune.

Ceea ce indienii nu știau e că, în lipsa unui aviz de muncă, nu au dreptul să lucreze nici măcar o zi în România.

„A fost greu să găsesc timpul să mă ocup de forme”

Eliberarea unui aviz de muncă presupune plata unei taxe de 100 de euro pentru fiecare cetățean străin pe care o firmă românească vrea să-l angajeze. 1.000 de euro i-ar fi costat pe cei de la Clusus Construct SRL pentru a obține avizele de la Imigrări.

Dar firma nu a aplicat niciodată pentru eliberarea unor avize de muncă pe numele cetățenilor indieni, așa cum a confirmat IGI într-un răspuns pentru Libertatea.

Situația e recunoscută și de patronul Clusus Construct. „A fost greu să găsesc timpul să mă ocup de forme”, a explicat patronul firmei pentru Libertatea.

Muncitorii indieni au chemat singuri controlul autorităților

Indienii susțin însă că l-au rugat în repetate rânduri pe patron să se grăbească cu actele. Nu au putut să plece pur și simplu pentru că inclusiv pașapoartele lor erau ținute de firmă, acuză cei 10.

„Am început să insistăm de pe la mijlocul lui aprilie; știam că ne expiră vizele în mai. De la firmă ne ziceau: Nu-i problemă, nu vă faceți griji. Ne descurcăm noi. Am fost niște proști că i-am crezut”, explică Mukul.

Indienii nu și-au imaginat că muncesc de trei luni ilegal și riscă să fie deportați în orice secundă. Pentru ei, problema adevărată era că nu văzuseră niciun ban de la Clusus Construct SRL.

Așa că au trimis o sesizare la Inspecția Teritorială de Muncă Cluj.

Patronul firmei neagă că nu i-a plătit trei luni pe indieni și susține că, cel mai probabil, cei care au chemat inspectorii au fost conaționalii lor de la Construcții Napoca SA, care ar fi primit banii cu întârziere pentru lucrările de la Bonțida.

„Ăsta era motivul de necaz între toată lumea, că banii veneau prea târziu. La Napoca, angajații străini aveau întârzieri de plată. Nu spectaculoase, dar, na, străinii probabil sunt învățați altfel. Erau niște întârzieri de câteva săptămâni. Așa e la noi în construcții”, susține patronul Clusus Construct SRL, Marius Neamț.

Pe 6 iulie, indienii s-au trezit cu decizii de returnare pentru munca la negru desfășurată pentru Clusus Construct SRL în Bonțida.

„Dacă știam legea, nu acceptam să lucrăm așa. Am fi cerut hârtiile întâi și abia apoi ne-am fi apucat de muncă. I-am spus asta și polițistei de imigrare, dar și ea trebuia să-și facă treaba, nu a avut cum să ne ajute”, completează Mukul.

În total, cei 10 muncitori indieni au cheltuit în jur de 40.000 de euro pentru a ajunge legal să muncească în România. 4.000 de euro de persoană într-o țară în care salariul mediu înseamnă doar 334 de euro. 

Drumurile locale au fost asfaltate îndoielnic prin programele Anghel Saligny și PNDL. Foto: 123RF

„Mi-am luat gândul de la muncitori străini. Mi-o ajuns”

„Indienii au vrut să se angajeze, așa că i-am luat la mine la firmă. Am vrut să le fac acte, dar no... asta este. Toată ziua cu muncă, cu șantiere. Să văd cum o să plătesc amenzile, că-s groaznic de mari”, spune patronul Marius Neamț.

Aceasta își asumă greșeala de a nu depune actele necesare la timp.

Ce să vă spun, aș fi vrut să fac o trupă faină. Dar, dacă n-am reușit s-o duc la capăt, am abandonat, că e complicat cu cetățenii străini. No. Dacă eram eu mai atent, totul era-n regulă. Dar n-am fost.

Bărbatul susține însă că indienii lucrau cu ziua, doar că străinii nu au dreptul de a munci ca zilieri. „Au lucrat la mine de câteva ori, când am apelat la ei, dar în ziua controlului erau la mine. Voiam să văd ce știu să facă. Și au mai fost în câteva zile”, explică administratorul Clusus Construct SRL.

Într-un final, acesta spune că i-a plătit pe indieni sperând că va primi o amendă mai mică, dar a primit în schimb amenda maximă prevăzută de ordonanța care reglementează încadrarea în muncă a străinilor în România.

Firma a luat o amendă cumulată de aproape 36.000 de euro de la ITM Cluj.

„Ei îs exact ca noi. Dacă ne adunăm zece și ne punem în linie, unu e foarte bun, unu e foarte rău, și ăialalți îs de la doi la nouă. C-o muncit, că n-o muncit, i-am plătit. În speranța, vă spun sincer, că o să mă ierte la amendă, dacă-i plătesc. Dar nu m-o iertat deloc”, mai spune Neamț.

Reporterii Libertatea nu au mai reușit să-i contacteze pe cei 10 indieni după ce aceștia au plecat de la Bonțida. Patronul susține că o parte s-au dus acasă, iar alții ar fi rămas la București.

„Eu mă gândesc doar cum să plătesc amenzile”, precizează administratorul Clusus Construct.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
MONDEN
Cheloo și Irina Fodor, după ce artistul a fost eliminat de la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
Cheloo si Mihai Ban
09:27
Cheloo și Mihai Ban au fost eliminați de la Asia Express: „Nu avem regrete”
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
09:56
Cât costă păpușa Barbie cu Serena Williams: „Inspiră generațiile viitoare să-și depășească limitele”
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
09:50
Prognoza iernii 2026-2027 în Europa s-a schimbat: datele din octombrie arată un semnal neobișnuit pentru vortexul polar
09:45
Mesajul transmis de Oana Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban, de la „Asia Express”. „Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Pilot de avion în cabina aeronavei
8 oct.
Regula „cabinei sterile” în aviație: ce înseamnă codul secret folosit de piloți la decolare și aterizare
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...
Arhiva foto
6 oct.
Acea zi din octombrie