După accidentul în care un mal de pământ s-a surpat peste șase muncitori, doi dintre ei murind, presa a scos la iveală nereguli grave: muncitorii erau angajați la o firmă a primăriei sectorului 3, care nu avea autorizație de construcție pentru șantierul respectiv. Mai mult, lucrările se derulau pe un teren deținut de către Ministerul Culturii, care spune că nu a încheiat niciun contract cu Primăria Sectorului 3. În zona respectivă, urma să se amenajeze o zonă cu terase, a arătat Centrul pentru Investigații Media.

Niciuna din aceste autorități n-a oferit însă explicații oficiale cu privire la șantierul neautorizat până la această dată.

Locul 1 în UE la numărul de accidente de muncă mortale în 2018

În 2018, România era pe locul 1 în UE la numărul de accidente de muncă mortale, conform statisticilor Eurostat

10 oameni au murit în accidente de muncă în primele trei luni din 2021. „Legislația nu se respectă”

Rata accidentelor de muncă mortale era de 4,33 la 100.000 de angajați în 2018. Prin comparație, în Olanda s-au înregistrat 0,6 accidente de muncă mortale la 100.000 de angajați în același an.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

Cele mai recente date publicate de Eurostat, corespunzătoare anului 2019, arată că România a fost depășită de Bulgaria, Franța, Luxemburg și Lituania la rata accidentelor de muncă mortale. 

47 de oameni au murit în aceeași perioadă a anului trecut

10 oameni au murit în accidente de muncă în primele trei luni ale acestui an în România. Numărul deceselor este cu 78,7% mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului 2020, când 47 de persoane au fost accidentate mortal, arată date de la Ministerul Muncii

Au murit doi angajați din sectorul fabricării substanțelor și a produselor chimice, respectiv două persoane care lucrau în domeniul prelucrării lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută.

În total, s-au înregistrat 752 de accidente de muncă între ianuarie și martie, incluzându-le și pe cele nemortale, cu 43,4% mai puțin decât în aceeaşi perioadă a anului 2020.

143 de morți în accidente de muncă în 2020

Anul trecut, 143 de persoane și-au pierdut viața în accidente de muncă, conform Ministerului Muncii. 

Cele mai multe decese s-au înregistrat în sectorul construcției de clădiri, cu 24 de accidentaţi mortal.

10 oameni au murit în accidente de muncă în primele trei luni din 2021. „Legislația nu se respectă”
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Cea mai mare cifră din ultimii cinci ani a fost înregistrată în 2017. Atunci, 320 de oameni au murit în accidente de muncă.

10 oameni au murit în accidente de muncă în primele trei luni din 2021. „Legislația nu se respectă”

„Legislația privind securitatea la locul de muncă e bună, dar nu se respectă”

„România are o legislație bună în materie de sănătate și securitate la locul de muncă. Însă această legislație nu se respectă. Asta e prima mare problemă pe care o avem”, spune pentru Libertatea Dumitru Costin, președintele Blocului Național Sindical.

Acesta precizează că angajatorii tratează cu superficialitate obligațiile de investiții în sănătate și securitate în muncă, pe care le văd doar ca pe niște costuri, profitând, în același timp, de slăbiciunile structurale pe care le are Inspecția Muncii.

În teorie, Inspecția Muncii, subordonată Ministerului Muncii, e instituția care are obligația de a controla dacă angajatorii respectă normele de securitate în muncă, prin intermediul inspectoratelor teritoriale de muncă (ITM-uri). 

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Inspecția Muncii nu are capacitatea de a verifica pe teren modul în care sunt respectate aceste norme.

Dumitru Costin:

O altă problemă e modul în care sunt instruiți lucrătorii. „Marea majoritate a acestor programe sunt extrem de soft făcute, cât mai ușurele, nu ne pierdem timpul cu așa ceva”, adaugă sindicalistul.

Am cerut un punct de vedere și din partea ministrului muncii, Raluca Turcan. Aceasta a spus că este „în teritoriu” și că poate vorbi doar săptămâna următoare.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI