16 decembrie 1989. Cum a început de facto revoluția de la Timișoara, care a dus la căderea regimului comunist. „S-a urcat în copac și a strigat «Libertate!»”
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Vestea despre grupul de oameni strânși în 15 decembrie 1989 în fața casei din care trebuia evacuat pastorul László Tőkés s-a răspândit cu repeziciune în Timișoara.
Cuprins:
- „Eu oricum trebuia să trec pe acolo spre casă”
- „S-a urcat în mesteacăn și a strigat «Libertate! Libertate!»”
- „Eu mă numesc Daniel Zăgănescu și nu mi-e frică să strig «Jos Ceaușescu!»
- Tensiune în fața sediului PCR
- Femeia care a declanșat conflictul cu scutierii
- Virgil Hosu: „Lipsa libertății o resimțeam cu toții”
- „Ne-am împărțit în două coloane ca să chemăm timișorenii la protest”
- „Azi în Timișoara, mâine în toată țara” s-a strigat încă din 16 decembrie 1989
- A doua zi a început măcelul
În 16 decembrie 1989, în același loc s-au strâns mai mulți oameni decât în ziua precedentă. A fost momentul în care s-au scandat primele lozinci anticomuniste, izbucnind de facto revoluția de la Timișoara.
Libertatea continuă serialul despre cronologia evenimentelor de la Timișoara, cu mărturii despre ce s-a întâmplat în data de 16, când s-a strigat pentru prima dată „Libertate!”, s-au oprit tramvaiele și timișorenii au fost chemați în stradă.
„Eu oricum trebuia să trec pe acolo spre casă”
Revoluționarul Adrian Kali, profesor de istorie la Liceul Teoretic Grigore Moisil din Timișoara, aflat în seara de 15 decembrie 1989 în Piața Maria, acolo unde a avut loc un incident în care regizorul Ștefan Iordănescu i-a dat un cap în gură unui securist, s-a întors în după-amiaza de 16 decembrie în același loc.
Pe tot parcursul zilei a încercat să afle de la colegii de serviciu ceva noutăți despre ce se întâmplă la casa lui Tökés. A plecat de la serviciu, hotărât să vadă ce se mai întâmplă în Piața Maria.
„Eu oricum trebuia să trec pe acolo spre casă. Mergeam cu tramvaiul 8 de la gară spre strada Cluj și de acolo pe jos sau luam altceva care să mă transporte. M-am urcat în tramvai și m-am dus acolo (n.r. - în Piața Maria). Era după ora 16.00, încă puțină lumină. Grupul era mult mai mare (n.r. - decât în seara de 15). M-am întâlnit cu colegi de serviciu, cu lumea underground. Am stat acolo și se discuta că îl rețin pe Tökés. La un moment dat s-a hotărât să se intre înăuntru. Tökés a ieșit la geam, ne-a zis să stăm liniștiți, să plecăm acasă. Avea o atitudine împăciuitoare. Nu erau îndemnuri la revoltă sau așa ceva”, își amintește Adrian Kali.
Revoluționarul povestește că oamenii adunați în fața clădirii erau convinși că Tökés se afla deja în custodia Securității, care-l scoate la geam doar ca să trimită oamenii acasă. Un grup de bărbați, printre care se număra și Kali, a decis să pătrundă în casă pentru a vedea care este situația. La intrarea în bloc, stătea un bărbat aflat sub influența băuturilor alcoolice pe care l-au dat la o parte și au început să caute apartamentul lui Tökés.
„S-a urcat în mesteacăn și a strigat «Libertate! Libertate!»”
„Habar nu aveam unde locuiește. La un moment dat am bătut la o ușă. A ieșit unul cu barbă și noi am intrat înăuntru. Eu am stat lângă ușă. Era un dulăpior și l-am ridicat în glumă să văd dacă e Securitatea acolo. Când am ieșit, Tibi Kovacs, cunoscut în lumea underground, a venit și a zis: «Hai să încercăm să facem ceva. Eu mă urc în copac, strig Libertate. Dacă voi aveți curaj, strigați. Dacă nu, pe mine oricum nu mă vede nimeni». S-a urcat în mesteacăn și a strigat «Libertate! Libertate!»”, rememorează Adrian Kali.
Profesorul de istorie susține că în acel moment, și alți timișoreni din grup au început să scandeze „Libertate! Libertate!”. „Următoarea chestie, când am văzut că el (n.r. - Tökés) nu face nimic, a fost să ieșim pe stradă. Chiar atunci venea tramvaiul din centru și a oprit în stație. Noi ne-am pus în fața tramvaiului și nu a mai plecat. Atunci, pe fondul faptului că ne postasem în fața tramvaiului care venea din centru, automat a trebuit să oprească și tramvaiul care circula din sens opus”, a declarat Kali, la 36 de ani de la revoluție, pentru Libertatea.
„Eu mă numesc Daniel Zăgănescu și nu mi-e frică să strig «Jos Ceaușescu!»
Revoluționarul povestește că tramvaiul care venea de la Gara de Nord oricum ar fi trebuit să oprească în locul respectiv pentru ca vatmanul să coboare și să schimbe macazul. „Aici Monoran (n.r. - bărbatul rămas în istorie ca omul care a oprit tramvaiele) n-are nicio chestie. Pentru că tramvaiele au fost oprite, noi nu ne-am dat la o parte, lumea a început să coboare. Vatmanul de la primul tramvai care venea din centru și a fost oprit a scos sendvișul și a început să mănânce, iar de aici încolo n-am mai știut ce să mai facem”, povestește Adrian Kali.
Istoricul își mai amintește că, în acele momente, oamenii au început să se urce pe tampoanele tramvaielor care veneau dinspre gară. „Nu știau ce să zică, nu era nimeni lider. La un moment dat au apărut doi. Unul s-a urcat acolo și a zis: „Eu mă numesc Daniel Zăgănescu și nu mi-e frică să strig «Jos Ceaușescu!». Acesta a fost momentul. După aceea s-a încercat să se plece de acolo, nu s-a putut. Au apărut băieții care au început să dirijeze circulația și să trimită tramvaiele spre Piața Bălcescu”, mai relatează Adrian Kali.
Profesorul de istorie spune că manifestanții, care erau în număr de câteva sute, au pornit spre centrul orașului, dar în drum spre centru au decis să facă dreapta și să meargă spre Complexul Studențesc.
Tensiune în fața sediului PCR
Înainte de a intra în Complexul Studențesc, cineva a spus că ar fi bine să se meargă prin fața Hotelului Continental, în cazul în care este cineva care poate filma de sus să se vadă că „a început ceva și la Timișoara”, așa cum s-a întâmplat în Cehia, când o manifestație similară a fost filmată de undeva de sus.
„S-a făcut stânga pe podul Michelangelo și acolo ne-a așteptat un tip care striga la noi să ne întoarcem acasă. Am fugit după el, cineva i-a dat un șpiț în fund și eu i-am luat pălăria și am aruncat-o în Bega. A luat-o la fugă, iar un ARO a intrat în trombă și el din fugă a sărit în ARO și a plecat”, își mai amintește Kali, potrivit căruia până în fața sediului județean al Partidului Comunist Român „nu s-a întâmplat nimic”.
Ajunși la clădire, manifestanții au încercat să distrugă însemnele PCR și au atacat o mașină de pompieri trimisă să-i împrăștie. La scurt timp, au apărut două autobuze cu însemnele Comtim din care au coborât scutierii, desfășurați în fața intrării în Comitetul Județean de Partid.
Femeia care a declanșat conflictul cu scutierii
„Protestatarii stăteau fața-n față cu scutierii și nimeni n-a făcut nimic. Comandantul lor țipa «Plecați acasă!», lumea huiduia. La un moment dat a apărut o femeie cu o blană, s-a uitat la noi, s-a uitat la ei și a strigat: «Băi, voi sunteți bărbați sau sunteți...? Uitați-vă cum se luptă o femeie de la AEM (n.r. - fabrica de contoare)». Și-a luat geanta, s-a apropiat de primul scutier care era afară și i-a tras o geantă. L-a prins între apărătoarea de față și scut. L-a lovit în gură și atunci au sărit protestatarii, ne-am îmbrâncit, au început să zboare sticle, bucăți de pământ, crengi, doi au luat un indicator de circulație. Încet, dar sigur au început să ne împingă spre Clinica 3”, își amintește Adrian Kali.
Potrivit revoluționarului, la scurt timp au apărut milițienii și au început să aresteze protestatari, iar acesta a fost momentul în care coloana s-a rupt în două. Un grup de manifestanți s-a întors în Piața Maria, iar altul a mers spre Complexul Studențesc, unde era gol pentru că studenții intraseră deja în vacanță, și pe strada Cluj, la fostul sediu al Radio Timișoara.
„Noi nu știam că e închis. Nu era nimeni și atunci am făcut stânga pe 1 Decembrie și ne-am dus la întreprinderi. Când am început să strigăm «veniți cu noi, veniți cu noi!» au închis porțile, n-au vrut să iasă. De la Banatim am luat-o pe Calea Buziașului spre fabrici”, mai rememorează Adrian Kali pentru Libertatea.
Ajuns la AEM, ud și înghețat de frig, Adrian Kali a mers acasă. Într-un interviu pentru proiectul Memoria Timișoarei, acordat la 7 ani de la Revoluție, Kali spunea că în acea seară, când a ajuns acasă, i-a spus mamei sale: „Fii atentă că pică Ceaușescu!”.
Virgil Hosu: „Lipsa libertății o resimțeam cu toții”
Un alt martor al începutului revoluției de la Timișoara este Virgil Hosu, președinte al asociației de revoluționari Altar. Hosu povestește că în data de 15 decembrie a discutat cu doi vecini, ai căror părinți erau enoriași la parohia lui Tökés, despre ce se întâmplă la casa pastorului, iar a doua zi, când au ieșit de la serviciu, au decis să meargă acolo.
La acel moment, în fața casei lui Tökés, povestește Hosu, erau aproximativ 150 de oameni. „Toată populația țării avea mari nemulțumiri legate de faptul că energia electrică se lua între anumite ore, nu era apă caldă. Vorbim de foarte multe lucruri necesare elementare omului în supraviețuirea de zi cu zi care lipseau. Dar, sigur, cel mai necesar era lipsa libertății pe care o resimțeam cu toții”, povestește Hosu, la 36 de ani de la revoluție.
Revoluționarul își amintește că, pe acest fond, oamenii care erau adunați în jurul casei lui Tökés au ajuns la concluzia că pentru a face ceva erau foarte puțini. De aceea, momentul în care oamenilor coborâți din tramvaiele oprite li s-au alăturat enoriașii de la Biserica Baptistă Betel, ieșiți de la slujba de duminică seara, s-a dovedit a fi un moment important al revoluției de la Timișoara.
„Ne-am împărțit în două coloane ca să chemăm timișorenii la protest”
Virgil Hosu povestește că un grup de protestatari a pornit spre Primăria Timișoara pentru a discuta cu factorii de decizie, dar de acolo, manifestanții au fost alungați de forțele de represiune și s-au grupat în fața Catedralei Mitropolitane.
„Ne-am împărțit în două coloane și am plecat în direcții opuse să chemăm timișorenii la protest”, își aduce aminte Hosu. Revoluționarul susține că o coloană a plecat spre Fabrica de Bere, iar alta spre Calea Lipovei.
Hosu se afla în coloana care a ajuns pe Calea Buziașului. Acolo manifestanților li s-au alăturat sute de timișoreni, iar cele două grupuri s-au reunit în Complexul Studențesc. De acolo s-a pornit în marș spre centrul orașului. Era deja miezul nopții, iar în centrul Timișoarei erau adunați, potrivit lui Hosu, mii de oameni.
„Am hotărât să continuăm marșul spre zona Circumvalațiunii, intrând pe sub viaduct. Pancartele care au fost cu Ceaușescu, trăiască Partidul Comunist Român, s-au dat jos și li s-a dat foc. Vreau să menționez că nu au fost spargeri de vitrine, nu s-a făcut vandalism (n.r. - așa cum au susținut forțele de represiune)”, a mai declarat Virgil Hosu, pentru Libertatea.
Revoluționarul susține că pe tot parcursul drumului, manifestanții au fost urmăriți de mașinile Securității, pe care le recunoșteau pentru că aveau „numere mici”. Pe Calea Circumvalațiunii, coloana de manifestanți a fost așteptată de câteva rânduri de soldați, pregătiți să tragă.
„Azi în Timișoara, mâine în toată țara” s-a strigat încă din 16 decembrie 1989
„I-am liniștit. Ne-au somat să ne oprim. După o negociere de 15-20 de minute, am mers mai departe. Se strigau lozinci anticomuniste: «Jos comunismul!», «Români, veniți cu noi!», «Azi în Timișoara, mâine în toată țara!»”, rememorează Hosu.
Președintele Asociației Altar își aduce aminte că în jurul orei 2.00, coloana de manifestanți din care făcea parte a ajuns în zona actualei Piețe a Consiliului Europei, iar acolo, revoluționarii au fost atacați cu brutalitate de forțele de represiune.
„Erau mai multe mașini ale armatei cu prelate. Ne-au atacat cu cozi de târnăcop, cozi de lopată. Noi eram cu mâinile goale. Au lovit femei, copii, părinți. A fost ca o ambuscadă. Alții veneau, culegeau și aruncau în mașini. În primă fază, toți cei care au fost aruncați în mașini au fost duși în beciurile Securității”, mai relatează Virgil Hosu, pentru Libertatea.
După ce au fost împrăștiați, când au văzut că sunt din ce în ce mai puțini, revoluționarii au pornit din nou spre Catedrala Mitropolitană. Toate intrările în Piața Operei erau blocate, iar militarii au luat poziție de luptă: „Dacă vă apropiați, tragem!”.
A doua zi a început măcelul
„Noi am luat-o printre blocuri ca să ajungem la Catedrală. Între blocuri ne-au atacat. Au venit în valuri și ne-au arestat. Cei care ne-au arestat erau toți civili și înarmați. Ne-au urcat în mașinile respective, cred că într-una mare cu prelate și într-un Aro, și ne-au dus direct la penitenciar. Asta era în jurul orei două și jumătate noaptea”, își mai amintește Virgil Hosu, potrivit căruia în acele zile au fost arestați aproape 1.000 de timișoreni.
Următoarea zi, 17 decembrie 1989, a fost cea mai sângeroasă zi a revoluției de la Timișoara. Nemulțumit că forțele de ordine „au întors şi obrazul celălalt, parcă ar fi fost Isus Hristos”, Ceaușescu le-a ordonat generalilor trimiși de urgență la Timișoara pentru „restabilirea ordinii” să deschidă focul împotriva populației. Armata scoasă în stradă a declanșat măcelul, transformând ziua de 17 decembrie 1989 în cea mai neagră zi a revoluției de la Timișoara.
Citiți în ediția de mâine a ziarului Libertatea ce s-a întâmplat în 17 decembrie 1989 la Timișoara și cum a ordonat Ceaușescu „măsuri ferme” împotriva timișorenilor.
EineKleineNachtMusic 16.12.2025, 11:23
Mulțumesc timișorenilor pentru curajul de a protesta față de regimul comunist din 1989. Datorita lor și apoi a bucureștenilor, trăim de 36 ani in libertate.