Cauza decesului lui Mircea Pascu, care suferea de diabet, a fost embolia pulmonară, notează gsp.ro. În ultimele zece zile, acesta a fost internat în spital.

Fost șef al FRF, Mircea Pascu a practicat tenis, volei, baschet și rugby.

“Mi-a plăcut de mic fotbalul, am ajuns la Petroșani, la 10 ani, împreună cu băiatul fostului internațional Cibi Braun. «Hai, mă, cu mine la fotbal!», m-a îndemnat Braun junior. M-am dus și pentru că la echipa mare a Jiului era antrenor Cibi. Eram cam firav, dar alergam și dădeam bine în minge, i-a plăcut antrenorului de mine. Din păcate, pe teren mic zburdam, dar pe teren mare era altceva, așa că am trecut la alt sport”, povestea, pentru Libertatea, anul trecut, Mircea Pascu.

“De la fotbal am trecut la tenis. Am jucat în echipa din Petroșani în campionatul României, apoi am fost antrenor, dar și consilier al Federației Române de Tenis. Ca antrenor am categoria I în «sportul alb», iar tenisul a fost la facultate specializarea mea de bază”, mai dezvăluia Pascu în 2019.

Foto: Hepta

Citeşte şi:

Focarul de COVID-19 de la FCSB se extinde. Încă trei fotbaliști au fost testați pozitiv

Două persoane din stafful tehnic al echipei Universitatea Craiova au fost testate pozitiv cu COVID-19

Momentul în care frumoasa Maria a fost cerută în căsătorie de antrenor, după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „Te măriți cu mine? Te rog”
PARTENERI - GSP.RO
Momentul în care frumoasa Maria a fost cerută în căsătorie de antrenor, după ce a fost eliminată de la Jocurile Olimpice: „Te măriți cu mine? Te rog”
BREAKING: Simona Halep și Toni Iuruc NU s-au căsătorit. Tatăl ei rupe tăcerea. Care e adevărul, de fapt
Playtech.ro
BREAKING: Simona Halep și Toni Iuruc NU s-au căsătorit. Tatăl ei rupe tăcerea. Care e adevărul, de fapt
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Observatornews.ro
ANIMAȚIE GRAFICĂ: Cum s-a produs accidentul cu 7 morți din Bacău. Altar de flori după tragedie: "Tremur toată, nu mai sunt bună de nimic"
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
HOROSCOP
Horoscop 27 iulie 2021. Săgetătorii au parte de o nouă etapă de reconfigurare a relațiilor de familie
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Știrileprotv.ro
Un bucureștean cu HIV eliberat din închisoare, cu grade de colonel tatuate pe umeri, a mușcat un polițist: ”Astea sunt grade?”. ”Am mâncat 10 ca voi în pușcărie!”
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Telekomsport
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile
PUBLICITATE
(Publicitate) Casa del Santos – Cel mai bun loc, pentru cele mai bune zile