Alături de rude şi prieteni, au petrecut pană in zori, declarandu-şi iubirea intr-o manieră adolescentină. Şi-au scris cuvinte de dragoste pe pereţi şi şi-au desenat inimioare, semn că se iubesc la fel ca-n prima zi.
Dacă anul trecut soţii Mutu au serbat trei ani de la căsătorie singuri, la New York, anul acesta cei doi au petrecut pe 4 iulie, alături de rude şi prieteni, în Casa de Campo din La Romana.
Aici, în orăşelul din Republica Dominicană, liliputanul stat din America Centrală, s-a născut Consuelo şi tot aici trăiesc părinţii ei. Adi şi Consuelo au oferit invitaţilor o cină la restaurantul clubului Beach, aşezat chiar pe malul Mării Caraibilor.
Adi Mutu: «Am o familie minunată»

Într-un decor feeric, Adrian a ţinut un mic discurs, în care i-a mulţumit soţiei pentru cele două comori, Adriana (3 ani) şi Maya (un an), pentru suportul psihic acordat, dar şi pentru iubirea ce i-o poartă, încheind printr-o frumoasă declaraţie de dragoste. Apoi, însoţiţi de soră şi de prieteni, celebrul fotbalist şi soţia sa, Consuelo, s-au îndreptat către discoteca din portul La Marina, unde au petrecut până în zori.

“A fost o noapte extraordinară. Am sărbătorit alături de câţiva prieteni apropiaţi, dar şi alături de părinţi şi fraţi, ceea ce ne-a făcut să fim foarte fericiţi. Am o familie minunată”, ne-a declarat Adrian Mutu. Punctul culminant al sărbătorii a fost atins spre dimineaţă, când Adi şi Consuelo, respectând tradiţia locului, şi-au scris mesaje de iubire pe pereţii discotecii, într-un loc special amenajat. “Am urcat deasupra discotecii pe o scară îngustă, ai cărei pereţi erau inscripţionaţi cu diverse declaraţii de dragoste. Încurajaţi de prieteni, Adi şi Consuelo şi-au scris iubirea. A fost un moment foarte emoţionant”, ne-a dezvăluit Laura, sora internaţionalului român.
S-au plimbat în fiecare zi
Alături de Adrian şi de Consuelo, în Republica Dominicană a fost prezent şi Mario, băiatul lui Mutu din prima căsătorie, precum şi mama “Briliantului”, Rodica, sora fotbalistului, Laura, cu fetiţa acesteia, Diana. Profitând de vremea însorită, clanul Mutu s-a plimbat zilnic pe aleile străjuite de palmieri şi de vegetaţie luxuriantă.

Decizia TAS, amânată iar
Tribunalul de Arbitraj Sportiv va anunţa o decizie în cazul litigiului Mutu-Chelsea până la sfârşitul lunii. “Curtea a cerut mai mult timp pentru a decide, dar este posibil ca sentinţa să fie făcută publică în orice moment. Cum se simte Adrian? După cinci ani a învăţat să se descurce cu această situaţie. Trebuie doar să aşteptăm. Nu suntem nici optimişti, dar nici pesimişti”, a declarat avocatul lui Mutu, Paul Rodella. Dacă va pierde procesul, Adi va fi obligat să plătească 17 milioane de euro clubului Chelsea.
Şi-a reluat antrenamentele
Revenit din vacanţa din Republica Dominicană, Adrian Mutu şi-a reluat alaltăieri antrenamentele, decarul Fiorentinei efectuând şi vizita medicală în vederea noului sezon. “Rămân la Fiorentina! Champions League este un obiectiv pe care nu avem voie să-l ratăm”, i-a asigurat Mutu pe fanii Viola. Internaţionalul român avea programat aseară un meci caritabil pentru ajutorarea victimelor accidentului feroviar de la Viareggio.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_e70998b3cb0f8c9d8247d4419aa6c66a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_d25059b7bbc87b3665b6a844a6a5efbd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_75572df65df55a3cbecd9480e6973a59.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_82e67b24ee73a1dd3f306bcf56b4fd09.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3ac3da4ae20e1dfa6b73b27fe4febf1a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_7275f7186b39cdb38d496f96902b1055.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_4a5e2ac3025399ad14013f47ca63a289.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_d349925b10067b61941cc3defe23877d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_10f68c332f9ac461ef05e49cdad7de6d.jpg)
![Fără filtre pe plajă! Cele mai spectaculoase poze cu vedetele noastre în costum de baie [FOTO]](https://mediacdn.libertatea.ro/unsafe/425x275/smart/filters:format(webp):contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_7dc0d59fb9bafa175076db194a82b9c0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_5297abada4cc85ded96e9e09e39ef80c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_e2f04d7879016b68b14fd729c18db5ed.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_1aaa88b084f656e54defd7d056a2a0f6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_2e2dcbc8ca2fdd1df34e99d9ccaa0b04.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_21fa2a33552f16200cb5cc19d0199f27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_101ec64ebd6d8f74fe73cdc6c2742d7e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_e601ac1316476b00aa6f82ff6a09172b.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_69277217f5ace3dca8a8d7bf1a0aca47.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_cfb97917dc0a661e429b093b0821acb4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_589b13a9a0cfe61875c0f72f50448625.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/nicusor-dan-fitch-e1785573694612.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/crin-antonescu.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_3462d74681ff1698f7764dba782113af.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_ecc879c16016f93b719ff9269e6ade26.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_d10767ea1d2b27ca5d6671c5248e2bc3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/radu-valcan-si-ispita-masculina-narcis-bujor.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/randi.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_f6dbe6e7f63cdddac33bb5e19ab66799.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_a48dc3511a1fab368ce16e12b1163fa1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_ea7dcd5d0b2ed441898d8b07d4f389ec.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_c1eb491ee8f9049584d0411e4bec95d8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/politicieni-in-parlament-voteaza.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_cacfc158bbb0bb0f7102b9ba99ed6388.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_9205f68a71842fd98abe8cdd44e286d7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/frauda-cazare.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/foto-ilustrativ-spf-profimedia-3-scaled-e1783514748899.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/dior-spa-taormina-sicilia-wellness-grand-hotel-timeo.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/trib.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/amenda-de-350-de-euro-pentru-soferii-care-lasa-masina-pornita-ca-sa-si-cumpere-cafea-sau-gustari-in-grecia--sursa-foto-getty-images-1-scaled-e1785259666365.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/cum-scapi-de-tantari.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/presa-franceza-de-cafea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/storuri-albe-ferestre-sufragerie.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/vantul-solar-schema-grafica.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/canicula-romania-10-12-august-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/panouri-solare-si-eoliene.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/a2-autostrada-soarelui.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/canicula-romania-1.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/batalla-de-mborore--sursa-canal12misiones-com.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/07/ilie-bolojan-2-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/sef-prost-shutterstock683157994-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/08/rich-and-poor-in-romania-shutterstock2763283643-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.