Cum supraviețuiești unui șef prost
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Puține nenorociri sunt mai mari decât un șef prost. Când înțelegi că omul este incompetent profesional. Nu știe meserie. Nu este pe felie. Este ușor să-i recunoști incompetența: vorbește despre orice altceva decât despre meserie. Dar se laudă cât de pregătit este, invocând, la modul general, prin câte posturi de șefie a trecut până a ajuns aici, ca să-ți fie șef. Despre rezultatele pe care le-a avut în cariera sa de șef nu suflă însă nicio vorbă.
Incompetența nu ar fi, poate, cea mai mare problemă a șefului tău. Dacă se adaugă înclinația către bârfă, aroganța, orgoliul, ipocrizia și o anumită răutate funciară, atunci chiar că nu mai ai nicio scăpare. Trebuie să muncești sub comanda unui astfel de șef. Toxic. Pentru munca ta. Pentru că nu poți pleca, ca să-ți găsești un șef bun. Este criză. Cerere mare, puține joburi. N-ai unde să te salvezi.
Dacă vei încerca să-l sfătuiești cu argumente profesionale - „uite cum se face treaba asta!” sau „îți propun să facem așa” -, cu siguranță șeful tău (prost) o va lua ca pe o ofensă. Trebuie să ai mare tact și diplomație ca să nu-l jignești cu propunerile tale. Mai mult, sigur se va gândi că, dacă te dai deștept în fața lui, urmărești să-i iei locul. Dar tu vrei să muncești la locul tău.
Știi foarte bine că șeful ăsta a fost pus acolo, de sus, de cineva. Nu-ți pierde timpul încercând să afli cum a fost parașutat prostul în această funcție de conducere, din care îți face viața amară! România este o țară a șefilor proști. Nepotismul, interesele subterane, pilele, sforăriile și prostia sunt cât vezi cu ochii, atât la șefii de la stat, cât și la cei din mediul privat.
Rezultatele proaste se văd. Pentru că șefii sunt evaluați după pile și nu după rezultate, cum ar fi normal. După cât de frumos vorbesc și nu după faptele lor. Mulți șefi, destul de tineri, seamănă cu secretarii PCR de la propagandă, care știau doar să numere cocenii de porumb recoltați de pe tarla. Nici inflația de școli de management nu rezolvă mare lucru. Te învață cum să fii șef, dar nu cum să fii competent. Cum a ajuns România aici, o țară condusă de incapabili, asta este o altă chestiune.
Ce faci cu un asemenea șef? Ar fi o sinucidere să-i spui că toate deciziile pe care le ia sunt proaste, că nu aduc rezultate bune. La fel de sinucigaș ar fi să-i spui să pună mâna pe carte, să se profesionalizeze. Urmarea este ușor de intuit: vei fi trecut pe lista lui neagră de indezirabili cu care, chipurile, nu poate lucra, vei fi marginalizat, șicanat, defavorizat și, până la urmă, concediat. Revolta este inutilă. Pentru că el are „spate”. Tu n-ai. Așa încât, lasă-l în pace! Vezi-ți de muncă așa cum decide el. Prost.
Dar cum să trăiești cu un șef prost? Ascultă-l. Să nu-l contrazici. Să nu-i ceri explicații pentru ceea ce îți dă de făcut. Execută așa cum îți cere. Dacă iese prost, atunci tu ești prostul. Asumă-ți prostia pe care ai făcut-o.
Îndură, în ședință, de exemplu, toate tiradele șefului la adresa celor care nu-și fac datoria. De obicei, cum bine ai observat, tiradele astea sunt îndreptate către cei care nu sunt atunci de față, pentru că el nu are curajul unei discuții față în față. Asta e diplomația sa: perfidă. Suportă-i lamentările: cât de mult muncește, 10-12 ore pe zi, dacă apucă să doarmă patru ore pe noapte, pentru că se gândește la voi, subordonații săi, ca s-o duceți mai bine, să vă luați lefurile grație muncii lui neobosite.
Ajungi să-i dai dreptate: numai el muncește, restul „freacă menta”. Chiar îți vine, în timpul unui astfel de monolog, să-ți scoți portofelul și să-i dai niște bani, toți banii pe care-i găsești, pentru că îi merită. A muncit pentru tine, dă-i banii tăi nemeritați! Cu un sentiment apăsător de vinovăție.
Jocul ăsta cabotin nu-l vei putea întrerupe, pentru că șeful știe cum să bareze, să te învârtă, să te facă vinovat pentru că lucrurile merg prost. Întotdeauna îți va reproșa ceva, fiind pregătit să-ți dea o bilă neagră. Are un caracter jegos, știe să dea din gură, n-ai nicio șansă. Nici să-l reclami mai sus. Meritele sunt ale lui, eșecurile sunt ale tale. El are puterea. Taci și înghite!
Cea mai mare dificultate a ta este cum să te protejezi de prostia șefului. Să nu-l bagi în seamă? Să disimulezi? Să intri în rândul pupincuriștilor - „Da, da, șefu’, ai dreptate!”, „Ce idee faină, șefu’!”... Apropo de idei! Un șef prost nu are nicio idee. Pentru că el gândește cu mințile altora. Ale celor de deasupra lui. El doar le distribuie, în regim de ordine și task-uri. Asta este o catastrofă pentru angajați și pentru firmă: șeful care gândește cu mințile altora. Ca un papagal. Și poți recunoaște ușor că nu sunt ideile lui, ci îi sunt servite de alții. Dar nici nu este în stare să-ți accepte o idee, pentru că asta este o jignire: cum să primească idei de la subordonați! Prin urmare, muncești fără nicio inițiativă și așteaptă ca șeful să-ți livreze ideile. Deprimant, nu-i așa?
Revenind... Cum să te protejezi de un șef prost? Mental. Astfel încât să n-o iei razna, să nu te îmbolnăvești, dracului!, să nu te distrugi. Să-l strângi de gât? Exclus! Numai în filme vezi astfel de crime. Să-i trântești ușa și o vreme să stai la bară? Te-ai convins: nu găsești în altă parte un job.
Ai putea să adopți o atitudine visătoare. Să visezi cu ochii deschiși la ziua când vei ieși la pensie. În patru labe, târându-te, traumatizat, cu sechele psihice, cu o sănătate distrusă de atâtea mizerii înghițite la muncă. Merită? Sigur că merită să trăiești cu acest gând „luminos”: pensia. De vreme ce munca ta este stricată de tot felul de panarame precum șeful tău.
Până la urmă, ar mai fi o soluție: să cauți să muncești fără șefi. Să fii propriul tău șef. Competent, atât cât te duce mintea, să-ți cauți inspirația în diverse modele, să te bucuri că muncești liber. Ușor de spus, greu de făcut într-o țară ca România, în care armata de șefi (proști) este la putere. Totuși, merită să te gândești, cât mai ai timp, cât te mai țin puterile. Munca este frumoasă. Numai proștii o fac insuportabilă.
