Centrala nucleară de la Cernavodă, construită catastrofal la indicațiile lui Ceaușescu. Dictatorul era deranjat că se bagă prea mult beton

Primul program nuclear național, elaborat în 1968

Documente din arhivele naționale arată cu preocupările României pentru energia nucleară datează încă din anii ’50, când au fost elaborate primele studii în domeniu. 

În 1968 a fost aprobat primul program nuclear național, care prevedea construirea, până în 1980, a unor centrale nuclearo-electrice.

Programul de energetică nucleară avea în vedere o putere instalată de circa 10.000 MW constând din 15 unități. La momentul respectiv nu au fost calculată o valoare estimată a investiției, dar estimările ulterioare au indicat un cost de cel puțin 20 de miliarde de dolari. 

Experiența șantierului centralei de la Cernavodă a demonstrat, ulterior, că un asemenea volum de investiții nu putea fi realizat. Alegerea tehnologiei a fost o decizie politică luată de regimul comunist. 

Prima variantă avută în vedere era o centrală pe râul Olt, cu tehnologie sovietică. În final, această soluție nu a mai fost realizată, chiar dacă a fost înființată o societate în acest sens și au existat negocieri intense cu partea rusă pe parcursul mai multor ani.

Credit de un miliard de dolari de la canadieni

În final s-a optat pentru sistemul canadian CANDU (Canada Deuterium Uranium) – reactoare care funcționează pe bază de uraniu natural, folosind apă grea de puritate nucleară drept moderator și agent de răcire. 

Primele discuții cu canadienii au avut loc la sfârșitul anilor ‘60, dar proiectul a fost amânat ca urmare a dificultăților economice prin care trecea România în perioada respectivă. Negocierile au fost reluate în anul 1973, însă au progresat foarte greu din cauza temerii canadienilor că tehnologia ar fi putut fi deturnată spre programe militare, așa cum s-a întâmplat în India. 

În anul 1977, România și Canada au semnat un acord de cooperare privind utilizarea energiei atomice în scopuri pașnice și au început negocierile pentru realizarea centralei.

Pentru punerea în aplicare a proiectului, la data de 1 ianuarie 1979, Întreprinderea Centrală Nuclearo-Electrică Olt, din subordinea Ministerului Energiei Electrice, își schimba denumirea în Întreprinderea Nuclearo-Electrică Cernavodă, cu sediul în orașul Cernavodă, județul Constanța și, la aceeași dată, trecea în subordinea Comitetului de Stat pentru Energia Nucleară.

„La începutul negocierilor, România și-a exprimat dorința de a cumpăra 20 de reactori CANDU. În timpul negocierilor numărul de reactori a fost redus la patru, cu opțiunea ca România să construiască singură și alți reactori în baza contractului de licență încheiat cu Atomic Energy of Canada Limited (AECL), proiectantul și licențiatorul reactorului CANDU. 

Taxa de licență cerută pentru o unitate CANDU a fost de 10  milioane de dolari, iar costurile totale pentru livrarea la cheie a unei unități au fost estimate la 900 de milioane de dolari. Din cauza acestor costuri foarte mari, numărul de reactori a fost redus la doi. 

În decembrie 1978, între România și Canada a fost încheiat un contract de licență pentru tehnologia CANDU. Tot atunci au fost semnate contracte prin care canadienii furnizau servicii de inginerie, asistență tehnică și servicii de procurare a unor materiale și echipamente din import, necesare pentru realizarea părții nucleare a Unității 1 a CNE Cernavodă. 

Corporația pentru Dezvoltarea Exporturilor din Canada și băncile private au deschis pentru Guvernul Român o linie de credit de un miliard de dolari canadieni, restul costurilor urmând a fi acoperit printr-un acord de barter cu produse românești”, se precizează în lucrarea „De la atom la kilowat în România”, scrisă și publicată de patru ingineri implicați în programul nuclear civil românesc: Veronica Andrei, Iosif Constantin Bilegan, Florian Glodeanu și Constantin Racoveanu. 

România intră în incapacitate de plată

În februarie 1981, România a semnat contracte cu firma italiană Ansaldo pentru realizarea părții convenționale a centralei nucleare și cu firma americană General Electric pentru turbogeneratorul centralei. 

Amplasarea la Cernavodă a centralei nuclearo-electrice cu patru unități de câte 660 MWe fiecare a fost aprobată prin decret al Consiliului de Stat, în ianuarie 1979.

Pentru lucrările de montaj, s-a înființat grupul de șantiere Nuclearmontaj. 

Construcția centralei a fost realizată pe malul drept al Dunării, pe o fostă platformă de calcar. Apa grea necesară procesului de producție a energiei electrice era produsă la fabrica din Drobeta-Turnu Severin. Prima unitate de la CNE Cernavodă urmă să fie pusă în funcțiune în 1985.

„La 10 martie 1982, finanțarea oferită de corporația canadiană EDC a fost suspendată deoarece România ajunsese în incapacitate de plată. Doar jumătate din suma oferită de canadieni fusese cheltuită până la acea dată. 

Programul de energetică nucleară în România nu a urmat linia tradițională, mai sigură, de a cumpăra la cheie un reactor și de a trece apoi la replicarea lui prin creșterea treptată a contribuției industriei naționale, ci a preferat să înceapă prin implicarea maximă a industriei naționale”, se mai arată în lucrare. 

Conducerea comunistă a decretat ca industria din România să producă componente de reactor, schimbătoare de căldură, rezervoare, pompe și fitinguri nucleare. 

Investițiile considerabile în tehnologii de fabricație și utilaje scumpe din import nu au putut compensa lipsa de experiență și de profesionalism din unele unități industriale, astfel încât au început să apară întârzieri și probleme de calitate. Programele de asimilare puse în practică prin decizii administrative și presiuni politice au generat mari probleme programului nuclear din România”, susțin autorii lucrării De la atom la kilowat în România.

Documentele de arhivă mai arată că datoriile României față de creditorii occidentali crescuseră de la 1,2 miliarde de dolari în 1971 la un vârf de 13 miliarde de dolari în 1982, pe fondul crizei energetice din 1979 și al creșterii ratelor dobânzilor internaționale, care care au făcut ca România să nu mai poată rambursa datoriile. 

„Pentru a evita condițiile impuse de FMI, Ceaușescu a decis ca țara să-și plătească integral toate datoriile, ceea ce a declanșat măsuri severe de austeritate începând cu 1981, care s-au menținut pe toată durata deceniului și au afectat grav populația, dar și marile proiecte industriale. 

Practic, orice investiție care necesita valută sau importuri occidentale, cum era cazul echipamentelor necesare pentru proiectul de la Cernavodă, a devenit foarte greu de finanțat. În plus, la fel ca multe alte proiecte faraonice ale lui Nicolae Ceaușescu, și construcția centralei de la Cernavodă a avut de suferit din cauza sistemului economic supercentralizat, în care deciziile erau luate de liderii politici, uneori împotriva argumentelor tehnice și economice”, se mai arată în lucrare. 

În același timp, presa subordonată integral statului comunist lăuda eforturile „neprecupețite” ale dictatorului Nicolae Ceaușescu și ale partidului de a construi marea centrală de la Cernavodă.

Ceaușescu critica consumul exagerat de ciment și fier-beton

„Concentrarea excesivă pe aspectele cantitative, precum volumul de materiale sau betoane puse în operă, echipament montat, număr de suduri, în defavoarea aspectelor calitative precum procedurile de asigurarea calității și de planificare a proiectului au condus la grave consecințe privind termenele și costurile. 

Problemele au fost agravate prin vizitele lui Ceaușescu, care în 1985 obiecta constructorilor că toarnă prea mult beton în pereții anvelopelor de protecție ale reactoarelor. Proiectul a suferit și din cauza lipsei de motivație și a condițiilor deplorabile de muncă și viață ale miilor de lucrători de pe șantier. Este anecdotică măsură de a opri lucrările și de a curăța murdăria din șantier, care printre altele nu avea nici toalete”, mai afirmă inginerii citați. 

În ziarele din 24 aprilie 1985, a doua zi după vizita lui Nicolae Ceaușescu la Cernavodă apăreau articole elogioase, care cuprindeau și criticile „tovarășului” la adresa constructorilor: „(…) tovarășul Nicolae Ceaușescu a constatat că la înălțarea primelor două unități ale centralei s-a manifestat o anumită tendință de supradimensionare a unor obiective auxiliare. 

Aceasta a dus, implicit, la un consum exagerat de ciment, fier-beton și alte materiale, la întârzieri în desfășurarea activității pe șantier. Experiența proprie și experiența altor țării – a observat secretarul general al partidului – obligă la o revizuire grabnică a proiectelor pentru unitățile ce urmează să se construiască. Tovarășul Nicolae Ceaușescu a indicat proiectanților și constructorilor să revizuiască soluțiile constructive pentru celelalte trei unități ale centralei, să găsească cele mai eficiente căi pentru a se putea reduce consumurile de materiale. 

De asemenea, prin eforturi comune ale specialiștilor din cercetare, proiectare și construcții trebuie să se obțină o sporire generală a eficienței economice a centralei nuclearo-electrice de special prin reducerea costului construcției și creșterea randamentului instalațiilor și utilajelor”, arată unul dintre articolele publicate în presa vremii. 

În aceste condiții, în 1989, la zece ani de la turnarea primelor betoane în amplasamentul de la Cernavodă, peste 15.000 de lucrători români și 14 canadieni erau angrenați pe un șantier uriaș a cărui finalitate nu se întrezărea în viitorul apropiat. Activitatea se desfășura haotic, lucrătorii fiind dispersați prin tot șantierul la lucrările de volum mare și tehnicitate redusă. La sfârșitul anului 1989, prima unitate era realizată doar în proporție de 45%.

Incendiul care a întârziat Unitatea 1

Construcția centralei nu a fost lipsită de incidente. Cel mai grav dintre acestea a fost incendiul din noaptea de 20 spre 21 aprilie 1989, documentat de istoricul Petre Opriș. 

Potrivit documentelor păstrate la Arhivele Naționale, într-o cameră de montaj de la reactorul 1, aflat în construcție, s-a declanșat un incendiu, provocat de un cablu de alimentare supraîncărcat și izolat necorespunzător. 

Focul a pornit de la un scurtcircuit, iar în încăpere se afla un bidon de 25 kg de acetonă, care s-a scurs pe perdelele de cauciuc și pe o masă de aluminiu ce s-a topit, motiv pentru care a circulat la vremea respectivă zvonul fals că ar fi fost vorba de o bombă. Intervenția rapidă a muncitorilor aflați la fața locului și a pompierilor militari a limitat proporțiile dezastrului, focul fiind izolat și stins fără victime. 

Fumul a pătruns masiv în canalele de combustibil (reactorul se afla deja în fază avansată de încărcare cu combustibil), fiind necesară curățarea a 36 de tuburi, operațiune care a durat șase luni și a întârziat finalizarea proiectului. 

Un fost angajat a estimat că, dacă focul ajungea la componenta centrală a reactorului, pagubele ar fi fost uriașe și ar fi însemnat o întârziere de doi ani și jumătate. 

În presa comunistă din România nu a apărut nicio informație despre accident. În ședința CPEx din 5 mai 1989, Ceaușescu a calificat evenimentul drept „neglijență criminală” și, în stilul epocii, „act de sabotaj, conștient sau nu”. 

Ulterior au fost avertizați sau sancționați ministrul industriei construcțiilor de mașini (Eugeniu Rădulescu), președintele Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară (Cornel Mihulecea) și alte persoane implicate în realizarea proiectului. Ca o ironie a sorții, cu o lună și jumătate înainte, pe 9 martie 1989, Ceaușescu a vizitat șantierul și a insistat pe respectarea normelor de siguranță.

Misiunile AIEA la Cernavodă

În 1990, Unitatea 1 era realizată în proporție de doar 45%, iar, în 1992, Unitățile 3 și 4 au fost plasate în conservare, cu un grad de finalizare de aproximativ 15%, fiind executate doar lucrări civile la clădirea reactorului, a turbinelor și cea de servicii. 

În această perioadă, energetica nucleară a fost organizată în cadrul RENEL sub denumirea Grupul de Energetică Nucleară și a înglobat, pe lângă Centrala de la Cernavodă, fabrica de combustibil nuclear, Institutul de Cercetări Nucleare Pitești și Fabrica de apă grea Romag de la Turnu Severin. 

În 1991, România a fost de acord să-și pună toate instalațiile nucleare sub controlul de garanții al Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA). La 17 iunie 1992, Consiliul Guvernatorilor AIEA a cerut României să declare că renunță definitiv la cercetările din domeniul aplicațiilor militare punând în practică un număr de măsuri solicitate de organizația internațională.

„Tranziția României la economia de piață a condus la reducerea consumului de energie electrică, până în anul 1995, cu 27%. Scăderea consumului a impus reconsiderarea tuturor programelor de investiții în sectorul energetic, printre care și cel nuclear. 

În acest scop, Guvernul Român a invitat o misiune de experți din partea AIEA să inspecteze șantierul de la Cernavodă pentru a constata în ce măsură lucrările executate îndeplineau cerințele standardelor internaționale de securitate nucleară și calitate. Misiunea AIEA a constatat deficiențe serioase în implementarea proiectului și a făcut o serie de recomandări și sugestii, printre care și aceea ca RENEL-ul să încredințeze conducerea proiectului unei firme specializate, cu experiență în domeniul realizării proiectelor nucleare, precum și concentrarea eforturilor pe finalizarea primului grup, restul fiind trecut în conservare. 

Partea română a negociat cu autoritățile canadiene şi italiene un contract pentru terminarea lucrărilor și punerea în funcțiune a unității 1. În august 1991 a fost semnat un contract între Regia Autonomă de Electricitate și Consorțiul AECL – Ansaldo (AAC)”, se mai precizează în lucrarea „De la atom la kilowat în România”. În 1993 a avut loc a doua misiune AEIA, care a făcut un număr de recomandări pentru asigurarea securității nucleare și îmbunătățirea activității pe șantier.

30 de ani de la primul megawatt de la Cernavodă

În aprilie 1994, în urma vizitei unei delegații conduse de directorul general al AIEA, România a primit un program de asistență în valoare de 1,5 milioane de dolari care a inclus consultanță, echipamente, burse și seminarii de specialitate. Pe baza măsurilor aplicate, a fost posibilă reluarea lucrărilor la Unitatea 1 de la Cernavodă și punerea acesteia în funcțiune la sfârșitul anului 1996.

Astfel, pe data de 11 iulie 1996 Unitatea 1 a Centralei Nucleare de la Cernavodă a emis primul megawatt, iar la 2 octombrie în același an, Unitatea 1 a atins puterea nominală, urmând ca la 2 decembrie să intre în exploatare comercială. 

Potrivit Ministerului Energiei, în anul 2006, cantitatea de energie electrică produsă în cadrul Societății Nuclearelectrica, prin Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă, a fost de 5,631 de milioane MWh, din care 5,177 de milioane MWh au fost livrați în sistemul național. 

Finalizarea Unității 2 a mai durat încă 10 ani, fiind dată în funcțiune în 2007. Cele două unități în funcțiune au o capacitate instalată de 1.400 MW, acoperind circa 18% din necesarul de consum al României.

Proiectele vizând reactoarele 3 și 4

Pentru finalizarea unităților 3 și 4, Nuclearelectrica a semnat un acord cu un consorțiu internațional cu societăți din SUA, Canada și Italia cu un cost de aproximativ 8 miliarde de dolari. Cele două reactoare CANDU ar urma să aibă fiecare o putere de 700 MW. 

Estimările actuale indică anul 2027 ca posibil termen de începere a construcției reactoarelor. În paralel, în perioada 2027 – 2029 sunt programate lucrări de retehnologizare a Unității 1, pentru prelungirea duratei sale de viață cu încă 30 de ani. 

În septembrie 2025, Nuclearelectrica a semnat cu sindicatul bancar constituit și condus J.P. Morgan (SUA) două acorduri pentru proiectul de retehnologizare a Unității 1 CNE Cernavodă și pentru proiectul Unităților 3 și 4.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro