A stat în închisoare doi ani

Curtea de Apel București a decis pe data de 30 ianuarie 2026 să-l reabiliteze pe Adrian Mladin, fostul primar al comunei Jilava, în urma condamnării de 5 ani și 10 luni pe care a primit-o în data de 14 iulie 2016 în dosarul retrocedărilor ilegale de terenuri.

Adrian Mladin (49 de ani) a fost acuzat că a pretins 500.000 de euro, din care a primit 50.000 de euro, pentru a facilita emiterea unor titluri de proprietate sau pentru a interveni în procesul de retrocedare a unor terenuri către diverse persoane.

În acest dosar, Adrian Mladin a stat la pușcărie fix doi ani, fiind liberat condiționat pe 13 iulie 2018, după ce din pedeapsă i s-au scăzut 393 de zile de arest preventiv și 192 de zile ca o compensație pentru condițiile improprii din penitenciar.

La data liberării condiționate, Adrian Mladin mai avea un rest neexecutat de 641 de zile.

Fostul primar al comunei Jilava a făcut o primă cerere de reabilitare în anul 2024, pe care instanța a respins-o deoarece nu se împlinise termenul prevăzut de lege.

Adrian Mladin socotea că poate cere reabilitarea la 5 ani de când a obținut liberarea condiționată, pe când instanța a arătat că acesta curge de când pedeapsa este „executată sau considerată ca executată”.

Curtea de Apel București a considerat termenul de reabilitare se va împlini pe data de 19 septembrie 2025, motiv pentru care Adrian Mladin a formulat o nouă cerere, de data aceasta admisă pe 30 ianuarie 2026, pentru următoarele considerente:

  • „Curtea reține că sunt îndeplinite şi condiţiile impuse de art. 168 din Codul penal, condamnatul nu a mai săvârşit vreo infracţiune pe durata termenului de reabilitare judecătorească, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar aflată la dosar, a achitat integral cheltuielile de judecată şi și-a îndeplinit obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare.
  • Conform adresei Ministerului Finanţelor (…) suma de 40.500 de lei la care a fost obligat petentul cu titlul de cheltuieli judiciare către stat prin sentinţa de condamnare a fost achitată prin compensare.
  •  De asemenea, în ceea ce privește obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, prin contractul de dare în plată şi cesiune de creanţă din 25 octombrie 2018, (Puiu Florian – n.r.) a cesionat creditorului (…) toate drepturile în legătură cu creanţa în cuantum de 50.000 euro împotriva debitorului (Mladin Adrian – n.r.).
  • În continuare, creditorul (…) a solicitat executarea silită împotriva debitorului (Mladin Adrian – n.r.) pentru plata creanţei de 50.000 euro, la dosarul de executare fiind depusă adresa în data de 19.12.2025 prin care creditorul a indicat că debitorul a achitat direct acestuia creanţa stabilită prin titlul executoriu reprezentat de hotărârea nr. 300 din data de 14.07.2016 a Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală.
  • În completare, prin declarația de martor dată la termenul de judecată din data de 12.01.2026, în fața Curții de Apel București – Secția I Penală, numitul (creditor – n.r.) a precizat faptul că a preluat printr-un contract de cesiune de creanță de la numitul (Puiu Florian – n.r.) o creanță în cuantum de 50.000 euro, debitorul cedat fiind numitul (Mladin Adrian – n.r.); acesta din urmă i-a achitat suma de bani prin transfer bancar, o parte, respectiv 30.000 euro în decembrie 2025, iar cealaltă parte i-a fost remisă anterior în decursul timpului.
  • Față de cele expuse, constatând că sunt întrunite cumulativ condiţiile prevăzute de lege privind reabilitarea judecătorească, Curtea, în temeiul art. 533 alin. 1 din Codul de procedură penală, va admite cererea formulată de petentul condamnat (Mladin Adrian – n.r.)”, se arată în Hotărârea nr. 14/2026.

Condamnarea: Retrocedări ilegale contra șpăgi astronomice

În dosarul retrocedărilor frauduloase din Jilava, Înalta Curte a pronunțat pe data de 14 iulie 2016 condamnări cu executare pe numele lui Adrian Mladin (5 ani și 10 luni, primar al comunei Jilava la data faptelor), al lui Ovidiu Szasz (5 ani, finul lui Mladin și ulterior denunțător al acestuia în alt dosar) și al lui Apostol Mușat (5 ani, primar al comunei Snagov, în prezent decedat).

Alți funcționari publici, afaceriști și notari s-au ales cu pedepse cu suspendare.

  • În calitate de primar al comunei Jilava, inculpatul Mladin Adrian i-a pretins unui denunțător suma de 500.000 euro din care, la data de 19 septembrie 2011, a primit 50.000 euro, pentru ca, abuzând de prerogativele funcției, să dispună întocmirea, de către Comisia Locală de Fond Funciar, a unui plan parcelar în care să fie incluse toate terenurile denunțătorului în suprafață totală de 23,8 ha, iar loturile să fie alipite.
  • În activitatea infracțională a intervenit și inculpatul Mușat Apostol care, în calitate de primar al comunei Snagov, a lăsat să se creadă că are influență asupra primarului Mladin Adrian și asupra directorului Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliare (OCPI) Ilfov și că, în virtutea acestei influențe, ar putea să grăbească demersurile de obținere a documentelor cadastrale pentru denunțător.
  • În schimb, i-a pretins denunțătorului, atât direct cât și prin intermediul lui Scaețeanu Ion, suma de 1.100.000 euro, fiind sprijinit și de inculpatul Lungu Octavian Valentin.
  • Pentru a ascunde și garanta obținerea mitei, primarul Mușat Apostol l-a determinat pe inculpatul Scaețeanu Ion să întocmească, la notariat, la data de 6 iulie 2011, un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul, din care să rezulte că Scaețeanu Ion l-ar fi împrumutat pe denunțător cu suma pretinsă drept mită (1.100.000 euro), iar împrumutul să fie garantat cu terenurile denunțătorului.
  • Prin contractul respectiv se ascundea originea ilicită a sumelor de bani pretinse cu titlu de mită. În cele din urmă însă, Scaețeanu Ion a încheiat un contract din care rezultă că el l-ar fi împrumutat pe denunțător cu suma de 2.500.000 euro.
  • În perioada iulie-septembrie 2011, notarul public Curpene Roxana, inculpată în cauză, l-a sprijinit și ajutat pe Scaețeanu Ion în toate demersurile făcute în vederea obținerii sumei de 2.500.000 euro drept mită de la denunțător, inclusiv să încheie un contract de împrumut fictiv cu denunțătorul.
  • Inculpata Cuțaru Eugenia, notar public, l-a sprijinit și ajutat pe denunțător să întocmească acte autentice, cunoscând că prin acestea se atestă împrejurări necorespunzătoare adevărului, întrucât ascund și totodată garantează darea unor sume mari de bani sub formă de mită.
  • La rândul său, prin intermediul primarului comunei Snagov Mușat Apostol, inculpatul Roman Gheorghe, în calitate de vicepreședinte al Consiliului județean Ilfov, a pretins suma de 100.000 euro denunțătorului, lăsând să se creadă că are influență asupra directoarei OCPI Ilfov, astfel încât să o determine să avizeze planul parcelar întocmit de Comisia Locală de Fond Funciar a comunei Jilava și a emite, cât mai urgent, documentele cadastrale pentru aceste terenuri.
  • Pe fondul demersurilor denunțătorului, au intervenit și inculpații Bozdoro Marinică, Văcaru Florin și Suliman Vildan care i-au pretins acestuia suma de 1.500.000 euro, lăsându-l să creadă că au influență asupra primarului Mladin Adrian, astfel încât acesta să acționeze în conformitate cu pretențiile denunțătorului”, arată procurorii DNA.

Achitat de judecători pentru o încadrare juridică greșită

Pe 25 mai 2021, Curtea de Apel București a anulat condamnarea de 8 ani de închisoare pronunțată de Tribunalul București pe numele lui Adrian Mladin, printr-un artificiu juridic care reiese din Hotărârea nr. 748/2021.

În acest al doilea dosar, Adrian Mladin a fost trimis în judecată de procurorii DNA sub acuzația că, în perioada noiembrie 2010-martie 2012, a pretins de la un om de afaceri materiale de construcții, obiecte sanitare, obiecte de mobilier și sume de bani (toate în valoare de 5.025.983,49 de lei) în scopul câștigării unui contract de 9,5 milioane de euro.

Respectivul om de afaceri era Marian Constantin, finul lui Adrian Mladin, despre care judecătorii au reținut că era doar „interfața” firmei respective, pe care tot primarul o controla de fapt.

Pe această logică, judecătorii spun că Adrian Mladin și-ar fi dat șpagă singur, fapt pe care l-au apreciat ca fiind absurd.

În realitate – rețin judecătorii – o corectă încadrare juridică ar fi fost cea de delapidare/complicitate sau instigare la delapidare, în loc de dare/luare de mită:

  • „În cauza de față, faptele de dare/luare de mită, astfel cum sunt descrise de procuror la secțiunea «În drept», descriere preluată și de tribunal, s-ar încadra în dispozițiile menționate, însă atât procurorul, cât și prima instanță au făcut abstracție de o împrejurare esențială, în ciuda faptului că au reținut existența acesteia.
  • Astfel, la prima vedere inculpatul (Constantin Marian – n.r.), în calitate de reprezentant al (firmei – n.r.) care avea în derulare mai multe contracte cu Primăria Jilava, i-a remis inculpatului (Mladin Adrian – n.r.), primarul localității, funcționar public, suma totală de 3.139.266,28 lei (contravaloare materiale de construire, bunuri mobile) din conturile societății la care inculpatul (Constantin Marian – n.r.) era administrator, pentru ca acesta din urmă să-și îndeplinească atribuțiilor de serviciu în legătură cu derularea respectivelor contracte (să le semneze, să aprobe efectuarea plăților etc.).
  •  Rechizitoriul începe însă cu o frază care contrazice întreaga construcție juridică menționată: «Inculpatul (Mladin Adrian – n.r.) a fost persoana care a hotărât înființarea societății (respective – n.r.) și a dictat comportamentul economic al acesteia încă de la înființare prin intermediul inculpatului (Constantin Marian – n.r.) și până la ridicarea dreptului de administrare odată cu deschiderea procedurii insolvenței, inclusiv în cursul anului 2012 când inculpatul (Mladin Adrian – n.r.) a fost arestat preventiv (…)».
  • Nu există niciun dubiu că inculpatul (Mladin Adrian – n.r.) era administratorul de fapt al (firmei – n.r.), că a înființat această societate cu ajutorul inculpatului (Constantin Marian – n.r.), (…) scopul fiind ca această societate să câștige contracte cu Primăria Jilava, acolo unde inculpatul (Mladin Adrian – n.r.) era primar.
  • În plus, inculpatul (Constantin Marian – n.r.) este prietenul din copilărie al inculpatului (Mladin Adrian – n.r.), reprezenta doar interfața societății în relațiile cu terții, chestiuni care reies cu evidență din ansamblul probator administrat în cauză.
  • Dacă s-ar accepta teza săvârșirii unor infracțiuni de corupție, de dare și luare de mită, pe baza celor expuse anterior, s-ar ajunge într-adevăr la concluzia că inculpatul (Mladin Adrian – n.r), administrator de fapt al (firmei – n.r.), cel care dicta comportamentul economic al societății, i-a oferit și dat (eventual chiar prin intermediul inculpatului Constantin Marian – care nu avea putere de decizie în cadrul societății), bunuri/servicii/sume de bani în cuantum total de 3.139.266,28 lei inculpatului (Mladin Adrian – n.r.), funcționar public, primar al comunei Jilava, pentru ca acesta din urmă să își îndeplinească atribuțiile de serviciu în raport cu relațiile comerciale dintre (acesta și firma pe care tot el o controla – n.r.).
  • Absurditatea ipotezei este evidentă, criticile inculpaților sub acest aspect fiind fondate.
  • Plecând de la considerațiile teoretice menționate anterior, este evident că inculpatul (Mladin Adrian – n.r.) își îndeplinea atribuțiile de serviciu în legătură cu cele 8 contracte subsecvente nu pentru că inculpatul (Constantin Marian – n.r.) i-a oferit/dat bunuri/sume de bani/servicii, ci pentru că el personal era interesat ca sumele de bani să ajungă din conturile Primăriei Jilava în conturile societății și să le poată utiliza după bunul plac (inclusiv în modalitatea reținută în cadrul situației de fapt).
  • În consecință, nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită (…), astfel că solicitările inculpaților de achitare (…) sunt întemeiate.
  • În opinia instanței de apel, procurorul și prima instanță s-au axat în mod greșit pe remiterea/primirea banilor/bunurilor, deși ar fi trebuit să cerceteze dacă (Constantin Marian – n.r.) și-a însușit bunuri/sume de bani din patrimoniul (firmei – n.r.) pentru altul (inculpatul Mladin Adrian). Or, însușirea este o acțiune diferită și anterioară remiterii, respectiv primirii (elemente materiale reținute în sarcina inculpaților).
  • Deși «însușirea» este descrisă în actul de sesizare, limitele învestirii instanței de către procuror fac imposibilă o eventuală schimbare a încadrării juridice în sensul reținerii infracțiunii de delapidare în sarcina inculpatului (Constantin Marian – n.r.) sau a instigării/complicității la delapidare în cazul inculpatului (Mladin Adrian – n.r.), o astfel de soluție echivalând cu o nouă acuzație față de care nu s-au parcurs toate etapele procesuale obligatorii (…).
  • Or, conform art. 371 C. proc. pen. judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței, iar acțiunile concrete pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și față de care au formulat apărări sunt diferite de cele care reprezintă elementele materiale ale infracțiunii de delapidare”, reține instanța în hotărârea de achitare.

Prescripția: Scăpat de pușcărie în dosarul taxelor de protecție

Adrian Mladin într-un poster electoral.
Judecătorii au constatat că Adrian Mladin a luat mită în formă continuată pe vremea când era primar, dar că n-au ce să îi facă altceva, în afară de a-i confisca banii și bunurile dobândite din infracțiuni.

Pe 5 iunie 2023, Adrian Mladin a scăpat ca prin urechile acului de o nouă condamnare pentru șpăgi în cuantum de peste un milion de euro, după ce judecătorii Curții de Apel București au constatat că, într-adevăr, „probele dovedesc cu certitudine săvârșirea tuturor faptelor”, dar între timp a intervenit prescripția.

Inițial, în 2021, Tribunalul București îl condamnase pe Adrian Mladin la o pedeapsă de 6 ani și 6 luni de pușcărie.

Iată ce au reținut procurorii în rechizitoriu:

  • „După ce a câștigat alegerile locale și a devenit primar al comunei Jilava, județul Ilfov, începând din vara anului 2008, inculpatul Mladin Adrian a instituit un „regim de control” al tranzacțiilor din domeniul imobiliar, cu scopul de a obține foloase necuvenite.
  • Concret, în perioada 2008 – 2011, inculpatul Mladin Adrian, în calitate de primar al comunei Jilava și implicit de președinte al Comisiei Locale de Aplicare a Fondului Funciar Jilava, prin instituirea unui regim «autoritar» (context folosit pentru a pune presiune pe «victimele» – dezvoltatori imobiliari, pe care le identifica și cărora le cerea mită), în repetate rânduri, iar în unele situații și cu complicitatea inculpatului Constantin Marian, a condiționat îndeplinirea atribuțiilor de serviciu de primirea unor sume de bani sau a altor foloase necuvenite.
  • Procedând în această manieră, inculpatul Mladin Adrian a pretins și primit, de la un antreprenor în domeniul construcțiilor care-și desfășura activitatea pe raza comunei Jilava, suma de 100.000 euro (din care 50.000 euro în biroul edilului) și contravaloarea unui apartament de trei camere (65.000 euro).
  • La cererea inculpatului Mladin Adrian, remiterea celor 65.000 euro a fost disimulată prin intermediul a două contracte succesive de vânzare-cumpărare fictive având ca obiect apartamentul respectiv.
  • În ambele cazuri, inculpatul a condiționat îndeplinirea atribuțiilor de serviciu (eliberarea unor documente – certificate fiscale, procese verbale de recepție a lucrărilor etc.) de primirea mitei, invocând inclusiv posibilitatea blocării activității antreprenoriale derulate de omul de afaceri.
  • Acționând în aceeași modalitate, inculpatul Mladin Adrian a pretins și primit de la un alt om de afaceri foloase necuvenite, după cum urmează: 327.000 euro și 1.975.060 lei (în mai multe tranșe), trei terenuri amplasate pe raza comunei Jilava, două în suprafață de 5.000 mp (cu valoarea declarată de 106.318 lei, respectiv 102.500 lei), iar cel de-al treilea în suprafață de 69.159 mp (cu valoarea declarată de 453.640 lei).
  • Remiterea acestor bunuri imobile a fost disimulată, și la solicitarea edilului, prin intermediul unor tranzacții notariale fictive, în final acestea ajungând la inculpatul Constantin Marian (om de afaceri a cărui firmă derula afaceri cu Primăria Jilava) sau la firme agreate de inculpatul Mladin Adrian.
  • Cuantumul total al sumelor de bani și al celorlalte foloase necuvenite primite de inculpatul Mladin Adrian se ridică la suma de 1.090.500 euro”, rețineau procurorii DNA.

Libertatea a consultat motivarea deciziei din data de 8 mai 2023, prin care judecătorii Curții de Apel București au constatat că Adrian Mladin a luat mită în formă continuată pe vremea când era primar, dar că n-au ce să îi facă altceva, în afară de a-i confisca banii și bunurile dobândite din infracțiuni:

  • „Martorul (Szasz Ovidiu – n.r.) a menționat în denunțul și declarațiile date că inculpatul (Mladin Adrian – n.r.) s-a folosit de calitatea sa primar pentru a institui un adevărat monopol asupra tuturor activităților ce priveau imobile-terenuri pe raza comunei Jilava, activitate bine organizată, care avea ca finalitate obligarea unui proprietar de teren de pe raza comunei Jilava să accepte să plătească un procent din tranzacția ce urma să o desfășoare, în bani sau în imobile, procent impus de primar.
  • O etapă importantă consta în șicanarea proprietarilor de terenuri, prin activități care intrau în atribuțiile funcției de primar, respectiv prin neacordarea sau retragerea planurilor parcelare, neîntocmirea documentației cadastrale, fragmentarea unui teren în parcele/loturi foarte mici, fără legătură între ele, ceea ce făcea imposibilă vânzarea întregului teren, neeliberarea autorizațiilor legale.
  • Inculpatul Mladin punea în vedere proprietarului că trebuie să plătească un procent dacă dorește să valorifice vreun drept asupra terenului, șantajându-l cu repercusiunile arătate (…).
  • Pentru cei care acceptau, urma soluționarea rapidă și avantajoasă pentru proprietar a tuturor formalităților ce țineau de imobilul ce se dorea a fi valorificat și plata mitei convenite, care se făcea în mod direct către inculpatul (Mladin Adrian – n.r.) ori prin persoane interpuse, apropiate acestuia.
  • Inculpatul (Mladin Adrian – n.r.) l-a contactat (pe denunțător – n.r.) și i-a spus că are cunoștință că are în derulare mai multe proiecte cu terenuri aflate pe raza comunei Jilava și i-a solicitat suma de 200.000 de euro pentru a nu-i face greutăți cu privire la respectivele terenuri, indicându-i și persoana interpusă prin care urma să remită suma de bani.
  • Din acel moment inculpatul (Mladin Adrian – n.r.) i-a comunicat (denunțătorului – n.r.) că pentru fiecare teren pentru care nu are cadastru și intabulare să îi dea jumătate din banii obținuți atunci când se va vinde terenul, ceea ce s-a și întâmplat. În unele cazuri, pe lângă sume de bani, inculpatul (Mladin Adrian – n.r.) i-a solicitat, tot cu titlu de mită, trecerea unor terenuri care îi aparțineau în proprietatea inculpatului, actele translative de proprietate fiind făcute prin intermediul unor persoane indicate de inculpatul Mladin.
  • Inculpatul (Mladin Adrian – n.r.) i-a comunicat, după câștigarea alegerilor pentru funcția de primar, că liniștea și succesul său în afaceri pe raza comunei Jilava depind de plata unei taxe de protecție (mită) la fiecare tranzacție imobiliară (…).
  • Curtea apreciază că denunțul și declarațiile martorului (Szasz Ovidiu – n.r.), date în faza de urmărire penală, precum și cu ocazia cercetării judecătorești în fond și apel se coroborează cu declarațiile martorilor audiați în cauză, precum și cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei (…) și dovedesc cu certitudine săvârșirea de către inculpații (Mladin Adrian – n.r.) și (Constantin Marian – n.r.) a tuturor faptelor anterior menționate pentru care s-a dispus trimiterea în judecata în legătură cu denunțul formulat de (Ovidiu Szasz – n.r.).
  • Curtea constată amploarea activității infracționale desfășurate de inculpatul (Mladin Adrian – n.r.) care, în calitate de primar al comunei Jilava, a condiționat îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu de primirea unor sume de bani consistente, (…) fiind evident că acesta a impus un mecanism pentru remiterea mitei prin încheierea unor contracte de vânzare-cumpărare a imobilelor, în cazul unora dintre acestea, astfel cum s-a arătat, într-o formă disimulată, prin intermediul unor contracte de vânzare-cumpărare fictive pentru care nu se plătea preţul.
  • Curtea (…) constată că termenele generale de prescripție a răspunderii penale în prezenta cauză pentru infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților (Mladin Adrian – n.r.) și (Constantin Marian – n.r.) (…) s-au împlinit în luna noiembrie 2019 (…)”, se arată în motivarea Curții de Apel București.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (7)
Avatar comentarii

UITUCUL 10.03.2026, 08:39

Pai cum sa nu fure toti daca scapa de puscarie...cu cat furi mai mult scapi mai repede? Traiasca justitia din Ro cu ,,speciale\" mai mari!

Avatar comentarii

pierpatrat03 10.03.2026, 09:06

Normal, a sunat Lia, restul e can-can !

Avatar comentarii

Nerasist 10.03.2026, 09:24

Faptele care arată că prescripția trebuie condamnată și toate spețele atinse de aceasta, trebuiesc rejudecate, au devenit greu de numărat.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.