Potrivit procurorului Teodor Niţă, din cadrul Parchetului Curţii de Apel Constanţa, suspecţii pescuiau folosind metode „barbare” în apele interioare din Italia sau Spania, ape poluate şi în care pescuitul era interzis.

„Pescuiesc prin metode barbare din fluvii extrem de poluate în zone în care pescuitul este interzis din cauza poluării industriale şi este interzisă exploatarea piscicolă din cauza poluanţilor. Fără autorizaţii de export sau livrări intracomunitare. Braconau cu plasă, cu baterii, vorbim de cantităţi de peste 500 de tone. Un fluviu din Spania, Ebru, dar şi în fluviul Po în Italia. În general cam prin aceste zone se pescuia”, a explicat Teodor Niţă modul de operare al suspecţilor.

El a precizat că, pentru a-şi crea aparenţa de legalitate, suspecţii au contrafăcut documentele.

„Cumpărau 50 de kilograme de la o firmă, luau antetul şi îl falsificau. Intrau apoi în România cu dubiţe de 3,5 tone, că nu prea le controlează”, a explicat el.

Procurorul constănţean spune că peştele ajungea în România şi după patru zile, fiind transportat în condiţii improprii, ajungând să fie vândut drept peşte proaspăt, inclusiv în zona Deltei Dunării.

„Nu era transportat cu frigoterme autorizate. Erau simple. Mai dormea şoferul, mai oprea motorul. Ajungeau după patru zile. ‘Mă, dar cam miroase. Spală-l cu oţet. Sau taie-l rondele şi ţine-l la marinat ca să nu miroasă’. Îl ţineau în soluţie salină ori oţet. Peştele era stricat. Inclusiv în Deltă se livra, inclusiv mari retaileri. De unde se cumpără peşte proaspăt. (…) Îl distribuiau fie rondelele alea împuţite, fie peşte proaspăt, transportat cu trei bucăţi de gheaţă. După patru zile de mers din Spania, ală era peştele proaspăt!!! Ce era în interior, Dumnezeu cu mila!”, a mai declarat el, citat de Mediafax.

Teodor Niţă spune că afacerea a fost pusă la cale de cetăţeni români şi chiar şi cei care pescuiau în apele din Spania sau Italia, erau conaţionali ai noştri.

„Românii erau cei care organizaseră afacerea şi aduceau otrava în farfuria conaţionalilor lor. Pescarii de acolo nu sunt italieni, sau spanioli, ci tot români, din satele lipoveneşti. (…) Românii transportau, românii pescuiau şi românii comercializau. Sunt doar câţiva străini”, a explicat procurorul.

Deocamdată nu există nicio persoană urmărită penal, dar la finalizarea cercetărilor, peste 60 de persoane ar urma să fie puse sub acuzare.

„Codul de procedură penală îmi spune că îl pun sub urmărire doar după ce îl audiez. Trebuie să centralizăm tot ce au făcut colegii din celelalte ţări. Nu ştiu cam cine va juca în echipă. Probabil 60 – 70 de persoane, fizice şi juridice, vor fi puse sub acuzare. Acum am doar informaţiile de la Eurojust, dar nu am văzut documentele efectiv. (…) Infracţiunile pentru care ar putea fi puşi sub învinuire sunt grup infracţional organizat, comercializare de produse alterate, mai multe fapte de braconaj, suspicionăm şi evaziune fiscală”, a mai spus Niţă.

Percheziții la mafia peștelui din România, Italia, Spania, Franţa şi Ungaria

Polițiștii români, italieni, spanioli, francezi și maghiari au efectuat, în această dimineață, peste 150 de percheziții domiciliare la persoane suspectate că au legături cu mafia peștelui din Europa.

Astfel, potrivit Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), poliţiştii români, precum şi cei din Italia, Spania, Franţa şi Ungaria pun în aplicare peste 150 de mandate de percheziţie domiciliară, în vederea documentării activităţii infracţionale a unui grup organizat, care se ocupa cu activităţi ilegale din domeniul pescuitului, achiziţiei, transportului şi comercializării peştelui impropriu consumului.

În România, poliţiştii au pus în aplicare 115 astfel de mandate de percheziţie domiciliară, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Constanţa, Călăraşi, Dâmboviţa, Argeş, Ilfov, Tulcea, Prahova, Braşov, Brăila, Buzău, Vâlcea, Giurgiu şi Maramureş.

Alături de ei au fost şi reprezentanţi ai Poliţiei Naţionale din Spania. La rândul lor, poliţiştii români au participat la acţiunile similare care au avut loc pe teritoriul Italiei, Spaniei, Franţei şi Ungariei.

Toate informaţiile existente s-au valorificat prin blocarea accesului pe piaţa românească a 30 de tone de peşte, impropriu consumului, a cărui valoare s-ar fi ridicat la aproximativ 600.000 de lei.

Cu sprijinul Autorităţii Naţionale Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a fost distrusă întreaga cantitate de peşte confiscată.

Gruparea, formată din sute de persoane – români, francezi, italieni şi maghiari, ar fi creat un adevărat mecanism pentru procurarea ilegală a peştelui, din afara ţării, pentru transportul acestuia şi, ulterior, pentru comercializarea lui în România.

Produsele piscicole erau obţinute din apele teritoriale ale Italiei, Spaniei şi Franţei, unde pescuitul era interzis, peştele din acele zone fiind impropriu consumului.

Cantitatea rezultată în urma braconajului piscicol era depozitată şi transportată fără a avea autorizaţie sanitar-veterinară, aşa cum impune legislaţia europeană şi română în domeniu.

„Aducerea în România a peştelui s-ar fi realizat prin folosirea unor documente falsificate, membrii grupării efectuând achiziţii intracomunitare, prin intermediul unor societăţi româneşti cu obiect de activitate în domeniul comercializării produselor piscicole, special înfiinţate pentru a servi activităţii infracţionale”, potrivit IGPR.

A fost dispusă începerea urmăririi penale in rem şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de constituire de grup infracţional organizat, comercializare de produse alterate, evaziune fiscală, precum şi deţinere, transport şi comercializarea fără documente legale a peştelui.

Dosarul este instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi, având în vedere complexitatea cauzei, precum şi caracterul transfrontalier, cazul a fost deschis la nivelul Eurojust, fiind efectuate anchete în Italia, Spania, Franţa, Ungaria şi Portugalia, potrivit sursei citate.

FOTO – Arhivă


Citește și:

Un ton uriaș a fost cumpărat în Japonia. Prețul colosal, plătit de un magnat pentru peștele de aproape 300 de kilograme / FOTO&VIDEO

Apelul primarului din Maramureș: ”Cormoranii mănâncă tot peștele din două râuri”

VIDEO / Drumul peștelui din Norvegia până la restaurantul Ikea din România. Salarii de la 2.000-4.000 de euro și, bonus, respect


 

„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
PARTENERI - GSP.RO
„Aveam amețeli, stări de leșin”. Mărturie cutremurătoare făcută de un fost campion al României, doctorul s-a uitat la el și în 10 secunde i-a spus ce boală are
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Playtech.ro
Florin Piersic jr, gest total nepotrivit în fața copilului. S-a întâmplat la IKEA
Elena, doctorița româncă ucisă în Germania, a fost sunată de 117 ori și amenințată, înainte de crimă: "Bucură-te cât mai poți!"
Observatornews.ro
Elena, doctorița româncă ucisă în Germania, a fost sunată de 117 ori și amenințată, înainte de crimă: "Bucură-te cât mai poți!"
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
HOROSCOP
Horoscop 7 mai 2021. Balanțele sunt deplin decise să facă o adevărată revoluție în domeniul financiar
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
Știrileprotv.ro
Femeie înţepată de un scorpion într-un supermarket din România. În ce produs banal se ascundea
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Telekomsport
FOTO EXCLUSIV | Imagini şocante cu blana ursului Arthur, împuşcat de Emanuel de Liechtenstein
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)
PUBLICITATE
Cum să-ți faci manichiura french perfectă, la tine acasă (Publicitate)