Timp de mai bine de patru ore, procurorii DNA au încercat să afle de la Ţârdea cum l-au şantajat, în 2005, Dan Diaconescu şi Mihai Ghezea. Afaceristul însă le-a făcut o mare supriză anchetatorilor. Conform unor surse judiciare, omul de afaceri le-ar fi spus procurorilor că nu-şi mai aminteşte nimic concret în legatură cu denunţul făcut.

Concret, Petre Ţârdea ar fi explicat că nu ştie exact care a fost suma ce i s-a cerut, dar că este vorba de aproximativ 100.000 de euro, din care ar fi dat 4.500 de euro, însă nu îşi mai aminteşte cui. Omul de afaceri, care a fost cercetat, la rândul său, pentru fraudă, a declarat că ştie că în 2005 în acest dosar a avut loc un flagrant eşuat al procurorilor, pentru că cei care trebuiau să primească banii pentru şantaj s-au răzgândit.

Când s-au terminat audierile, Ţârdea a încercat să evite întâlnirea cu presa şi a ales că iasă din sediul DNA pe uşa din spate, care de obicei, poate fi folosită de persoanele anchetate doar după primirea acordului unui procuror al instituţiei.

În 2005 Târdea s-a plâns la DNA că Dan Diaconescu Mihai Ghezea, i-ar fi cerut 114.000 de euro ca să nu dezvăluie mai multe ”afaceri necurate” făcute de el. Firma lui, ”Sorom Tur”, realiza atunci emisiunea concurs ”Eurotombola” pe Prima TV.

Foto: Dan Băcan

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.