Cea mai plauzibilă ipoteză este a francezilor care susţin ca ziua de 1 Aprilie s-a născut la ei. Mai exact, în Franţa anul nou se sărbătoarea pe 1 aprilie. În 1582 s-a făcut trecerea la calendarul gregorian şi anul nou a fost mutat pe 1 ianuarie. Datorită faptului că informaţia circula mult mai greu, unii oamenii nu au aflat la timp despre această schimbare şi au continuat să celebreze trecerea dintre ani, tot pe 1 aprilie, anunță interferente.ro. Se pare că toţi cei care s-au aflat în aceasta situaţie au fost socotiti drept fraieri de către cei deschişi schimbării, devenind în foarte scurt timp subiectul glumelor şi a farselor. În timp, întreaga lume a trecut la noul calendar, dar nu s-a renunţat la ideea de păcăleli pe data de 1 aprilie, preluată apoi de întreaga lume.
Păcăleala lui Noe
O ipoteză puţin trasă de păr cu privire la originea zilei de 1 aprilie este legată de Noe care şi-ar trimis porumbelul să caute în mod greşit pământ uscat după ce inundaţia a început să se retragă.

Prima farsă datează din 1539
Alţi cercetători susţin că cea mai veche referire la „Ziua Păcălelilor” pare a fi un fragment dintr-un poem flamand din 1539, în care un barbat i-ar fi făcut o farsă servitorului său chiar într-o zi de 1 aprilie.

Astologii puşi pe şotii
În opinia altorai, istoria zilei de 1 Aprilie şi a pacalelilor ar incepe în primii ani ai secolului XVII, când nişte astrologi englezi au prevăzut într-un almanah decesul unor personalităţi politice care le erau antipatice.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.