Isabela Hurjui, director în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială de la Primăria sectorului 2 al Capitalei, vă spune cine poate primi ajutoare şi în ce condiţii. Ordonanţa de Urgenţă nr. 86/2010 prevede că familiile care au un venit lunar sub 615 lei de persoană pot primi ajutoare de căldură. Nu se calculează bursele sociale sau de merit în acest caz. Puteţi beneficia de subvenţii în cazul încălzirii centralizate sau cu gaze şi de ajutoare financiare dacă vă încălziţi locuinţa cu lemne. “Actele se depun până pe 20 sau 27 octombrie, în funcţie de primărie”, ne-a spus Isabela Hurjui.

Anchete la domiciliu4557-298061-isabela.jpg

Un element de noutate pe care-l aduce ordonanţa de urgenţă este cel care prevede ca inspectorii sociali să facă anchete la domiciliul persoanelor care primesc ajutoarele de încălzire. Mai mult, dacă există o sesizare din partea vecinilor, inspectorii sunt obligaţi să vină să verifice situaţia pârâtului

Actele doveditoare, depuse de toată lumea

Anul trecut, doar cei care se încălzeau cu lemne erau obligaţi să depună la primării documente din care să reiasă numărul membrilor familiei şi veniturile. Anul acesta, lucrurile s-au schimbat, iar cei care se încălzesc cu gaze sau sunt racordaţi la sistemul centralizat de încălzire trebuie să depună la furnizori formulare-tip, declaraţie pe propria răspundere şi acte care să ateste componenţa familiei (certificate de naştere, cărţi de identitate etc.). Pe lângă acestea se v4557-298064-flacara.jpgor ataşa şi documente care să dovedească venitul (adeverinţă de la angajator sau talon de pensie). Furnizorii de energie termică sau de gaze transmit actele primăriilor şi acestea întocmesc listele. Cei care se încadrează şi sunt racordaţi la sistemul de încălzire vor primi, după venit, compensaţii între 10% şi 90%. Cei care folosesc gaze vor avea o reducere a facturii cu 19 până la 262 de lei pe lună.

EXCLUSIV. Interviu la Zürich cu Sepp Blatter, fostul șef al fotbalului mondial: „Dacă fata mea ar fi trebuit să se căsătorească, i-aș fi spus să-l aleagă pe Messi”
Recomandări
EXCLUSIV. Interviu la Zürich cu Sepp Blatter, fostul șef al fotbalului mondial: „Dacă fata mea ar fi trebuit să se căsătorească, i-aș fi spus să-l aleagă pe Messi”

4557-298065-lemne.jpgSume între 19 şi 54 de lei pe lună pentru persoanele care se încălzesc cu lemne

Cei care îşi încălzesc locuinţele cu lemne depun actele direct la primării. Persoanele îndreptăţite trebuie să meargă cu o cerere, declaraţie pe propria răspundere, actele care să arate numărul de membri ai familiei şi documente doveditoare ale veniturilor şi să le depună direct la primării sau la direcţiile de asistenţă socială din cadrul acestora. În funcţie de venit, beneficiarii primesc sume cupr4557-298062-drujba.jpginse între 19 şi 54 de lei/lună.

Ai drujbă sau tractor? Nu te încadrezi

Persoanele care au mai multe case, cele care au un autoturism de peste 1.600 cmc, o autoutilitară, un autobuz, tractor, barcă, presă de ulei, drujbă sau un depozit bancar de peste 3.000 de lei nu primesc aceste ajutoare. La fel este şi cazul celor care au peste trei bovine, cinci porcine, 20 de ovine sau caprine pe familie.

Urmărește-ne pe Google News
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
GSP.RO
A înșelat-o vreme de 16 ani cu Vica Blochina, dar îi stă alături de peste 30 de ani. Cum arata soția lui Victor Pițurcă
ȘOC! Cât costă un show EROTIC cu Daniela Crudu! Sumele sunt HALUCINANTE
Playtech.ro
ȘOC! Cât costă un show EROTIC cu Daniela Crudu! Sumele sunt HALUCINANTE
O comună mică din România va deveni polul nuclear al Europei, însă localnicii nu ştiu nimic. "Ce construieşte?"
Observatornews.ro
O comună mică din România va deveni polul nuclear al Europei, însă localnicii nu ştiu nimic. "Ce construieşte?"
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
HOROSCOP
Horoscop 25 mai 2022. Săgetătorii își vor regăsi curajul de a privi realitatea în față și de a acționa conform noilor observații
Tânărul care s-a prăbușit cu parașuta încurcată era elev al Aeroclubului din Târgu Mureș. A căzut de la peste 1.000 de metri
Știrileprotv.ro
Tânărul care s-a prăbușit cu parașuta încurcată era elev al Aeroclubului din Târgu Mureș. A căzut de la peste 1.000 de metri
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Orangesport.ro
ŞOC în Capitală! Marea vedetă a murit după ce a căzut misterios de la balcon: primele informaţii
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”
PUBLICITATE
Sânziana Negru: „Asta înseamnă timeless – reinterpretare.”