„Am fost doar curva de lux”

prostitueze. Daniela (foto) are 26 de ani, iar experienta traita de ea in Japonia e cutremuratoare. Tratata ca un animal, aflata la un pas de a fi intemnitata, ea a declarat sec pentru Libertatea: "Astfel de drumuri duc intotdeauna spre iad". Perfectarea actelor a durat mai putin decat si-a imaginat ea, in trei saptamani de la primul interviu Daniela aflandu-se pe aeroportul Otopeni, gata sa-si inceapa o noua viata la Tokio. "in momentul in care mi s-a luat pasaportul, din motive de securitate, pentru niste verificari de rutina, spuneau ei, atunci am inteles despre ce e vorba. Mi-am dat seama instantaneu ca sunt legata de maini si de picioare. Mai tarziu, cand l-am cerut mi s-a spus ca o sa-l primesc cand o sa am cu adevarat nevoie de el. Am simtit ca mi se taie picioarele, parca ma si vedeam in ziare, catalogata drept curva trimisa la produs. Senzatia de neputinta era cu atat mai neplacuta cu cat eram perfect constienta de ceea ce avea sa urmeze. stiam ca pentru ei voi deveni dama de companie. Sau, cum ar zice babele de la mine de pe scara, curva in toata regula". Primul client. "Un pustiulica de vreo 20 si ceva de ani, care abia imi ajungea la sani. Foarte cochet, se vedea ca ii place sa aiba grija de el. L-a costat 500 de dolari ca sa iau cina cu el, apoi l-am dus la mine. Nimic deosebit, a terminat in mai putin de trei minute si a plecat. 400 le-am dat lor, restul i-am pastrat eu. Am avut parte de tot felul de ciudati, transsexuali carora le placea sa se masturbeze in fata mea, in genunchi, unora le placea sa-i satisfac cu talpa piciorului. Destul de putini faceau sex in adevaratul inteles al cuvantului". "Dupa ce faceam sex, ma inchideam in baia din camera mea cate doua ore, faceam dus, ma spalam de zece ori peste tot, plangeam si ma gandeam la veverita mea de plus de acasa, la sora-mea care tot timpul are belele in dragoste, la parinti care, probabil, ar fi innebunit daca ar fi stiut prin ce trec eu. As fi dat orice sa pot sa deschid dimineata usa la balcon, sa ies cu o tigara, sa-mi beau cafeaua si sa privesc IOR-ul. Sau sa merg la piscina la Parc, sa mananc mici la Cernica sau, pur si simplu, sa stau acasa cu o punga de floricele in brate si sa ma uit pe Discovery. Ritmul de viata aboslut infernal, noaptea muncea, iar ziua incerca sa aiba grija de ea, sauna, sala, fitness, cumparaturi, combinat cu o sumedenie de reguli care mai de care mai ciudata si mai neobisnuita nu au facut-o decat sa se gandeasca tot mai des la o posibila reintoarcere in tara. "Daca intarziam la lucru, eram penalizate cu 10 dolari pentru fiecare 10 minute. Daca intarziam la masa mai mult de ora 18.30, amenda era de 30 de dolari, iar pana la ora 19.00 trebuia sa fim gata de lucru. Altfel, alti 30 de dolari. in timpul orelor de program nu conta daca eram sau nu pe scena, nu aveam voie sa mestecam guma, daca eram invitate la masa nu aveam voie sa stam picior peste picior. Daca ieseam la tigara fara sa cerem aprobarea directorului eram, de asemenea, penalizate cu 50 de dolari. Ceea ce mi s-a parut ingrozitor a fost faptul ca in club nu aveam voie sa vorbim intre noi in romaneste. in fiecare duminica eram cantarite. Cele care depaseau cu cel mult un kilogram greutatea stabilita pentru fiecare in parte erau amendate cu 100 $. Saptamana viitoare erau amendate cu 200 $, urmatoarea 300 si tot asa pana cand nu le mai ramanea nimic din salariu si munceau degeaba. Asta se poate spune ca a fost si scaparea mea, am inceput sa mananc multe dulciuri si am refuzat sa mai slabesc. Ajunsesem sa platesc picolii sa-mi cumpere ciocolata pentru ca ma saturasem de orez fiert. Mi s-a interzis sa mai ies pe scena si m-au incuiat o saptamana in camera. insa am fost decisa sa nu renunt, mi-au confiscat toate hainele pe care le cumparasem acolo, toate fardurile, rujurile, telefonul mobil. Nu am ramas decat cu ce am venit de acasa. Am fost si la Politie, am fost impreuna la sediul firmei, dar disparuse fara urma. Mi-au zis ca au nevoie de dovezi. Ce dovezi? Cariera in meseria asta nu faci decat la Moulin Rouge, desi si acolo se fac multe, foarte mult compromisuri. Dar macar acolo ai satisfactia ca iti faci un nume. Probabil. in Japonia eu am fost doar curva de lux". (Paul Badea)