REPORTAJ. Am petrecut 24 de ore cu simpatizanții AUR care s-au urcat în „trenul Unirii”. Ce îi unește în cuget și-n simțiri pe susținătorii lui George Simion

 80 comentarii
Arhiva foto

Peste 400 de oameni, de la 17 ani la 65 plus, au mers cu trenul închiriat de AUR de la București la Alba Iulia pentru a fi prezenți alături de liderii partidului la parada de 1 Decembrie. 24 de ore în care s-au cântat cântece patriotice, s-au încins hore, s-au dezbătut tot felul de îngrijorări, de la salarii și pensii, până la tema mâncării din insecte sau pericolul ca UE să ne interzică să tăiem porci în ogradă.

  • Prețul unui bilet a fost de 100 de lei, achitându-se prin donație către partid, pe site sau aplicație. Această sumă nu acoperă însă costurile închirierii trenului CFR - 170.000 de lei.
  • George Simion a urcat în „trenul Unirii” când locomotiva tricoloră s-a oprit într-o gară la câteva minute de Alba Iulia. 
  • Am făcut și noi drumul dus-întors cu suporterii AUR, am participat cu ei la parada de Ziua Națională și la petrecerea în care au aniversat 4 ani de la lansarea partidului.

Turismul feroviar a devenit o atracție tot mai dorită, mai ales atunci când trenurile nu țin cont de granițe, ca în cazurile Orient sau Bernina Express. La nivel național, compania CFR și-a câștigat renumele mai mult pentru întârzieri și prin lentoarea cu care își transportă călătorii.

Cei 414 kilometri care despart București de Alba Iulia sunt făcuți pe calea ferată în opt ore. Dar oamenii care l-au făcut dus-întors de Ziua Națională erau pregătiți să reziste la oboseală. „Pentru domnul Simion mergem până la capătul lumii”, spune o femeie de 65 de ani.

Trenul AUR nu apărea pe tabela de plecări în Gara de Nord, nefiind o cursă clasică, dar a plecat din gară la 0.01. Un minut de întârziere nu se pune.

4,3 milioane de minute de întârzierea înregistrat CFR în 2022, potrivit raportului de activitate. 

Locomotiva trenului a fost vopsită în tricolor, iar fiecare dintre cele cinci vagoane arbora câte un steag, pe care scria „libertatea”, „credința”, „familia”, „națiunea”, iar în mijlocul acestor cuvinte era desenată o cruce.

„Pentru domnul Simion, mergem și-n America”

Însemnele AUR au apărut doar pe bilete. „Astăzi nu avem însemne politice, suntem doar tricolori”, spun liderii partidului.

În „trenul unirii” au fost oameni de toate vârstele, de la adolescenți care nu au împlinit încă 18 ani, la persoane de peste 75. În gară au fost ușor de recunoscut, purtau drapele, fulare colorate în tricolor și au scandat sloganuri naționaliste.

Pe peronul Gării de Nord a fost și Fanfara de la Zece Prăjini, venită tocmai din Iași. Deși drumul a durat aproape două zile, pe traseul Iași-București-Alba Iulia și retur, spun că „pentru domnul Simion nu suntem obosiți, mergem și-n America, dacă vrea”.

Trei puncte în aplicația AUR

Simpatizanții AUR au fost anunțați la începutul drumului să confirme în aplicația partidului că se află în tren, pentru a primi trei puncte în contul lor.

Libertatea a documentat mecanismul aplicației AUR și sistemul de puncte. Unii dintre ei nu au reușit să confirme, căci nu aveau pornită locația, iar aplicația nu a putut detecta unde se află. Au trecut însă repede peste acest moment. „Îmi dați alea trei puncte pentru altceva”, spune un călător.

„Treceți batalioane” și speranțe pentru creșterea veniturilor

„Vom avea o noapte albă, plină de cântece și voie bună”, anunță unul dintre liderii AUR, plimbându-se prin tren. Într-adevăr, în mai multe vagoane s-a ascultat muzică la boxele portabile aduse de participanți. „Treceți batalioane”, „Tu, Ardeal, tu, Ardeal” și „Deșteaptă-te, române” au răsunat în trenul care tăia noaptea cu o viteză medie de 50 de kilometri pe oră.

Discuțiile erau mai puțin vesele. Oamenii se plâng de salarii sau pensii și spun că și-au pus speranța în acest partid. Cred că pentru un trai decent le-ar trebui 4.000 de lei pe lună. „Dar la banii ăștia poate vom ajunge în 2070”, oftează unul dintre ei, care ne împărtășește că după o viață lucrată într-o fabrică de metalurgie primește pensia minimă, puțin peste 1.000 de lei.

Cum va rezolva problema partidul condus de George Simion? „Simion a ajutat toată România”, vine un răspuns. „Vrea dreptate”, adaugă o altă voce.

Elevi de liceu și baloane tricolore

Xenia are 17 ani și a venit alături de prietenele ei cu „trenul unirii”. Spune că li se pare interesant să participe la paradă: „Vrem să arătăm că ne susținem țara”. Este deja al doilea an când merg la Alba Iulia. Stau pe gânduri la întrebarea despre valorile pe care le apreciază la partid. „E cel mai tare”, rezolvă ele problema.

„Prin AUR simțim și vedem că se fac schimbări”, spune prietena Xeniei, Theodora, și ea elevă în clasa a XII-a. Cele două fete afirmă că la anul vor merge la vot.

Unii oameni au avut la ei ziare precum România Mare sau Lumina, alții au jucat table, ori s-au uitat la filme pe telefoane.

Un vagon s-a umplut de baloane albastre, galbene și roșii. În acest vagon am întâlnit-o pe Valeria Marin, cu trei baloane roșii în mână, îmbrăcată într-o ie. „Merg la Alba Iulia să serbez Ziua României împreună cu familia AUR”, începe ea discursul. E în partid de un an și jumătate. La cei 65 de ani ai ei spune: „Vreau să schimb România. De 34 de ani sunt tot aceiași la butoane. Mai facem și o schimbare, poate e mai bine. Vrem să se schimbe sistemul cu gașca lor de mafioți”. Are cinci nepoți și pentru ei își dorește mai mult schimbarea.

George Simion s-a lăsat așteptat

Oamenii din tren au primit și mâncare - chiftele, cârnați, slănină, pâine, brânză. „Mâncare de post!”, au ironizat simpatizanții AUR meniul din postul Crăciunului. „Falafel de porc”, spune unul dintre ei.

Pe lângă asta, mai primesc și brățări cu tricolorul. Trenul a oprit la Predeal, Brașov, Augustin, Racoș, Beia, Sighișoara și Blaj.

La Brașov, călătorii au fost invitați să coboare din tren, pe peron, unde a cântat fanfara. Unii dintre ei au încins o horă. În miezul nopții, s-a scandat „Unitate națională”, „Basarabia e România” și a răsunat „Treceți batalioane”.

George Simion a fost așteptat să urce la Blaj, însă s-a lăsat așteptat. Și-a făcut apariția abia la Bărăbanț, o localitate aflată la doar câțiva kilometri de Alba Iulia. Acele ceasului trăgeau deja spre ora opt când liderul AUR și-a făcut intrarea triumfală.

De ce au ales trenul? „Ne-am gândit cum să ținem banii în țară”

„Mie-mi place mult istoria și am citit în cărțile de istorie cum au venit în 1918 românii din toate colțurile provinciilor și au venit cu ce au putut - cu carul tras de boi, cu trenurile, pe jos și cu trenul n-am mai fost până acum la Alba Iulia și am zis s-o facem”, a afirmat George Simion pentru Libertatea despre ideea de a închiria trenul.

L-am întrebat și de unde au venit banii pentru realizarea acestei călătorii, cei 170.000 de lei. Simion spune că au fost din „subvenția publică, din banii românilor. Ne-am gândit cum să ținem banii în țară”. De asemenea, afirmă că dacă ar fi mers cu mașini ar fi consumat combustibil care nu e produs în România și a vrut să redirecționeze banii către CFR, „aflată într-o stare deplorabilă”.

„Soluția ar fi fost ca banii luați prin PNRR să se ia pentru infrastructură feroviară și nu pentru piste de biciclete”, mai spune liderul AUR, întrebat de reporterul Libertatea care este soluția pe care o vede pentru reformarea CFR.

Mii de oameni, la marșul AUR

După vreo 10 minute de la urcarea lui George Simion, trenul intra în gara Alba Iulia, unde așteptau peste 5.000 de oameni, potrivit jandarmilor. Au venit din toate părțile țării: Dolj, Maramureș, Gorj, Arad sau Constanța, iar unii și din diaspora.

Cu toții au mers pe jos de la gară spre cetate, prin ploaia măruntă, care nu s-a oprit până după-masă.

În timpul marșului, oamenii au scandat sloganuri precum „România n-a avut graniță la Prut!” sau „E datoria noastră s-o facem iarăși mare”. Unii participanți au făcut live-uri pe Facebook, alții și-au sunat rudele pe apel video.

Au venit cu mașinile personale de la sute de kilometri

Călin și Dorina Boloș au venit din Maramureș pentru a participa la marșul AUR și la parada de la Alba Iulia. Poartă costume populare, Călin are în mână un pachet de Bake Rolls. Ei spun că sunt adepții tradiției și au bătut cei peste 250 km „ca să-și reamintească de Marea Unire și să se simtă români”.

„Și noi suntem de acord că România ar trebui să fie mult mai mare decât este acum”, spun ei. Nu cred că Uniunea Europeană lucrează în folosul țării noastre: „Votează împotriva țării, inclusiv cu banii cash, inclusiv cu mâncarea din insecte, nu mai vor să te lase să tai un porc”, spun ei. Au șase hectare de teren pe care cultivă legume din care fac murături și conserve.

„Avem clientela noastră, trimitem în țară, în străinătate, la prieteni, la prietenii prietenilor. Am vrut să ne extindem, dar dacă ne extindem, nu mai suntem tradiționali”, cred ei.

„Cum e în străinătate, așa vreau să fie și în România - fără corupție, fără șpăgi”

Un alt participant la marș a venit din Bacău și a pornit la miezul nopții pentru a ajunge dimineața. După ce a fost plecat 20 de ani la muncă în Spania, s-a întors în țară și și-a propus să vină în fiecare an la Alba Iulia.

„Sunt de părere că trebuie încercat și altceva, pentru că 33 de ani am văzut ce s-a întâmplat”, crede el. E simpatizant AUR și își pune speranța că „așa cum e în străinătate, așa vreau să fie și în România - fără corupție, fără șpăgi”.

„Diana, președinte”

Ceremonia s-a desfășurat ca în fiecare an, cu depunerea coroanelor de către oficialități și cu parada militară. În prima parte, un grup antrenat de senatoarea Diana Șoșoacă i-a huiduit pe politicieni. Șoșoacă a rupt apoi benzile puse de jandarmerie pentru delimitarea spațiilor. „Domnul președinte nu a asistat la ceremonialul Zilei Naționale”, a strigat ea și i-a încurajat pe susținătorii ei să scandeze „Diana, președinte”.

„Am declanșat revoluția conservatoare”

Programul celor care au venit cu trenul unirii s-a încheiat cu o petrecere într-o sală cu disco ball și un ecran pe care scria „4 ani de AUR”. Oamenii au fost întâmpinați cu cozonac și vin, s-au oferit distincții și medalii, s-au ținut discursuri. Pe lângă George Simion au mai vorbit Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR, și europarlamentarul Cristian Terheș.

„Ne apropiem de 100.000 de membri”, a spus Simion. Prin comparație, cel mai mare partid din țara noastră, PSD, are 400.000 de membri.

„Am declanșat revoluția conservatoare, revoluția normalității. Suntem într-o misiune de luptă”, a spus Claudiu Târziu.

Înapoi în tren

La ora 18.00, conform programului, trenul închiriat de AUR a plecat din Alba Iulia. De data asta cu mai puțini călători, căci unii dintre ei au rămas acolo pentru mai multe zile.

Totuși, pe Xenia și prietenele ei și pe Valeria Marin le-am găsit pe aceleași locuri. „Frumos”, spun despre ziua petrecută la 400 km de casă. Zic că nu sunt obosite. „Merg peste tot cu domnul Simion”, plusează Valeria. Pe Xenia am întrebat-o dacă nu i-ar fi plăcut mai mult să fie într-un club cu prietenele ei. Zice că nu. „Mă bucur că am și vizitat ceva în minivacanță”.

Doina se întoarce și ea la București și spune că nu e obosită, deși n-a dormit deloc noaptea trecută. A migrat către AUR de la Băsescu, alături de care spune că a fost 24 de ani și pe care îl descrie ca fiind „inteligent, spontan și deosebit”.

24 de ore de „unire”

Luminile s-au stins în tot trenul în jurul orei 19.00. Fără „Deșteaptă-te, române” sau „Treceți batalioane”, iar după șase ore „trenul unirii” s-a oprit în Gara de Nord.

Fanfara nu a mai cântat pe peron, steagurile au fost ținute strâns împăturite în mâinile simpatizanților AUR, întorși în Capitală după 24 de ore de „unire”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (80)
  • Avatar comentarii

    nicoleta1 02.12.2023, 15:07

    Sosoaca iar a facut circ ,iar a fost in centrul atentiei

  • Avatar comentarii

    nicoleta1 02.12.2023, 15:08

    A fost mai mult propaganda electorala decit sarbatorirea zilei de 1 decembrie.

  • Avatar comentarii

    Firmy193 02.12.2023, 15:09

    Putin merge cu trenul. Kim Jung-un și el.

  • Avatar comentarii

    Narcisu 02.12.2023, 15:25

    Chiar de unde sint bani pentru un excursia membrilor aur, și de închiriere a trenului?

  • Avatar comentarii

    Frumosul1 02.12.2023, 15:26

    Fiecare popor este liber să aleagă pe cine dorește capul face capul trage

ALTE ȘTIRI
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
20:26
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
21:32
„Dacia Spring la țară, Twingo la oraș”: francezii explică strategia Renault ca noul Spring să nu concureze cu alte mașini din grup
21:16
Cum începi să investești în România în imobiliare cu doar 1.000 euro?
21:08
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
21:07
Un șofer din Germania și-a oprit Dacia pe iarbă 3 minute și a fost amendat imediat: „Nu spune nimic că nu pot opri”
TRENDING
17:13
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
horoscopul zilei de astăzi 9 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
21:50
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
20:31
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
20:10
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!