„Am stat 12 zile cu gloanțele de la Revoluție în mine!”. Fostul arbitru Alexandru Tudor povestește momentele de coșmar prin care a trecut în 1989
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Dumitru Dragomir, Mircea Sandu, Viorel Hizo sau Romică Pașcu au spus cum au trăit evenimentele de acum 30 de ani și prin ce situații au trecut în nopțile târzii și friguroase de decembrie '89.
Cuprins:
- S-au împlinit 30 de ani de la Revoluția din 1989. Căderea regimului comunist și împușcarea fostului dictator, Nicolae Ceaușescu.
- Mii de oameni au ieșit în România pe străzi la mitingurile antidictator, iar foarte mulți au avut probleme, necazuri.
- Unul dintre ei e Alexandru Tudor, fost arbitru. În prezent, șeful Academiei FCSB, “centralul” povestește prin ce-a trecut în urmă cu 30 de ani.
„M-au împușcat în tibie. Am leșinat de durere”
“Eram pe stradă cu un prieten și eram bucuroși. În fața blocului în care locuiam era un ostaș care își făcea loc printre crengi să tragă în Piața Aviatorilor. Și am văzut că a rămas fără gloanțe. Mi s-a părut normal să îl ajut. M-am dus la el, mi-a zis să iau două încărcătoare și să le umplu cu gloanțe. Nu e greu să bagi gloanțe într-o armă, e ușor să ucizi… Mai greu e să faci ceva să salvezi o viață. Apoi am vrut să plecăm și ne-am lipit de un zid.
Așteptam să se oprească din tras ca să traversăm, dar am simțit cum îmi intră două gloanțe în picior, în tibie. Ce a urmat nu mai ştiu... Am leşinat de durere. Alexandru Tudor, despre evenimentele de la București.
„Am și-acum gloanțele din ’89”
Acesta continuă dezvăluirile: “Am fost dus la Spitalul Colentina şi am dat peste doi medici extraordinari. Dacă m-ar fi operat, ar fi trebuit să-mi amputeze ambele picioare de la genunchi în jos, dar ei au lăsat gloanţele acolo timp de 12 zile. Gloanţele erau prea aproape de artere şi, cum erau gloanţe crestate, era foarte periculos. Așa mi-au spus atunci... Am stat în ghips timp de șase luni. M-am refăcut, dar am fost nevoit să renunţ la fotbal, eram la juniorii Gloriei Buzău. Nu mai aveam curajul de a pune piciorul la minge. Gloanțele le am și-acum acasă… Le păstrez. După ce-am renunțat la fotbal am început cu arbitrajul”.
„Fii-miu m-a somat că mă împușcă!”
Viorel Hizo e unul dintre cei mai cunoscuți antrenori de la noi. Revoluția l-a prins acasă, la Sibiu.
“Apăruseră tensiuni încă din 16 decembrie, fiul meu era militar în termen la o unitate de Securitate la Lugoj, iar nevastă-mea era disperată. Plângea non-stop! Vreme de nouă zile n-am ştiut absolut nimic de băiat. După ce am ajuns acasă, am mers cu soţia la spital, să vedem dacă s-a întâmplat ceva cu el. E împuşcat, nu e împuşcat?! N-am aflat nimic! Pe 19 decembrie au început şi marile mişcări în Sibiu. Pe strada Moscovei, prin centru, m-am şi speriat când am văzut în ce viteză a trecut şeful Poliţiei cu Nicu Ceauşescu! Eu nu prea puteam să circul cu maşina, că era deranj, fiindcă avea număr de înmatriculare mic, 577! M-am urcat la tren şi am zis că, indiferent ce mi se întâmplă, plec la Lugoj după băiat. Am ajuns acolo noaptea. Nu era nici o lumină pe stradă.
Când am ajuns, pe lângă zidurile unităţii am auzit de undeva, de sus: «Stai că trag! ». M-am blocat! Fii-miu era printre cei aflaţi chiar pe clădire pentru paza locaţiei! Putea să mă împuşte! Să mă omoare... Am înghețat imediat! Dar am avut noroc mare că am scăpat.Fostul antrenor Viorel Hizo:
„Eram la spriț la Inter și se trăgea...”
Fostul președinte al Federației Române de Fotbal Mircea Sandu dezvăluie: “Eram cu Cristi Bivolaru la Dalles când se făceau cordoanele. Am fost și în față la Intercontinental, pe baricade. Voiam libertate. Eram influențat și de ce mi se întâmplase cu puțin timp înainte de Revoluție. Erau supărat pentru că în ’86 am avut ocazia să mă transfer în Grecia și nu m-au lăsat, a cerut statul bani mulți pe mine, deși eram deja un fotbalist bătrân. Plus că am simțit comunismul…”.
Dumitru Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal povestește: “Eram și cu eu Sandu. Eram la Inter la un șpriț. Se trăgea! Am văzut ce se întâmplă, apoi am venit din nou acasă şi am continuat şpriţul. Era zăpadă mare, iarnă grea. Acum îmi pare rău că l-au omorât pe Ceauşescu, pentru modul cum am făcut-o. Ne-am făcut de râs şi nu ne-am revenit nici acum”.
„Am fugit din Brașov și mi-am uitat diplomatul cu bani”
Unul dintre cele mai spumoase personaje ale fotbalului de la noi, Romică Pașcu, fost președinte la Brașov, povestește o întâmplare de la Revoluție. “Când au început mișcările în Brașov, am stat mai mult în casă, fiindcă mă temeam când am văzut că se trage. Aveam o vilă chiar în centrul orașului și mi-era frică să nu murim nevinovați. Pe 19 decembrie, mi-am luat soția, ne-am urcat în mașină și am plecat spre Cluj. Pe drum ne-am dat însă seama că nevasta uitase acasă o geantă cu bani mulți, de diferite valute: dolari, mărci, ruble, forinți, șilingi. Erau mulți bani! Când m-am întors la Brașov, ditamai diplomatul era pe holul casei. N-avea cine să intre, fiindcă aveam o ușă de stejar, cu un sistem șmecher cu două clanțe și un câine lup mai deștept decât mine. Turlin îl chema și mi-l oferise Nicu Ceaușescu de la Școala de dresaj a Miliției de la Sibiu", spune nea Romică.
Ordin de la Iliescu pentru „Mister”
Cornel Dinu, fost jucător și antrenor la Dinamo, povestește momentele de la Revoluție: “În noaptea de 21 spre 22 am fost pe străzi. A doua zi, m-am dus la Televiziune. Așa a fost atunci: unii la CC, alții la TVR. M-am întâlnit cu Iliescu la Televiziune și mi-a spus să mă duc să am grija de soția sa. Am luat-o de acasă spre seară, stăteau lângă biserică de pe Dorobanți. Când am ajuns însă înapoi, la TVR a început să se tragă. Am rămas până a doua zi, după care am dus-o la mine acasă. A rămas o zi și o noapte. Mergeam cu două Dacii pline cu arme și muniție. Nu am tras nici un glonț, deși știam să folosesc arma. Făcusem 6 luni de instruire la Dumbrăvița, la Brașov”.
