Am stat trei zile într-o „puşcărie de popi”

“Trebuie să simţi dorinţă mare către mănăstire. Dacă insişti atât, dacă frăţia ta vrea, poţi veni două săptămâni, de probă”, mi-a spus stareţul. A doua zi eram în faţa lui, cu bagajele şi cu documentele cerute (n.r. – copii după buletin, după certificatul de naştere şi după diploma de bacalaureat).

Chilie plină de praf şi WC-uri murdare

Am fost condus la mansardă, la chilia nr. 17. Încăperea păstra un miros greu de transpiraţie, iar praful de un deget era prezent pe mobilierul sărăcăcios: două scaune, un pat, o măsuţă şi un şifonier. Baia era la comun şi aici abia curgea, din când în când, un fir de apă caldă. Vederea WC-urilor m-a şocat însă. Erau murdare şi miroseau a fecale. “O să fie condiţii de armată”, suna avertismentul stareţului. După ce m-am instalat, mi-a fost prezentat programul milităresc: trezirea, la 7.00, slujbă, la 8.00 şi la 16.00, masa, la 12.30 şi la 18.30, iar între activităţi, muncă. A urmat masa de seară: o ciorbă de legume, piure de cartofi şi brânză proaspătă de oaie, pâine de casă, toate delicioase şi care mi-au potolit foamea. Am rămas surprins când ni s-a adus tuturor câte o cutie cu bere. Un călugăr făcea cinste de ziua lui de naştere.

Recomandări

Ștefan Mandachi regretă că l-a susținut, l-a promovat pe TikTok și l-a votat pe Călin Georgescu: „Nu am verificat” | VIDEO

Călugării se ceartă înaintea slujbei

Trezit după o noapte în care am dormit îmbrăcat în chilia umedă şi rece, m-am pregătit de slujbă. Îngheţată binişor de frigul nopţii, biserica a fost zguduită de o ceartă între călugări. “Mi-ai luat paltonul! Mi-e frig! Să-mi dai paltonul!”, a tunat o voce gravă. “Eu? Nu ţi-am luat nici un palton! Doamne, fereşte!”, a venit răspunsul, în faţa câtorva credincioşi, până să înceapă slujba.
Înaintea mesei, dispariţia paltonului era intens discutată şi aşa am aflat că şi călugării bârfesc.

Noaptea, în chilii se ascultă BBC

Călugării sunt la curent cu ultimele noutăţi pe care le află de la radio, iar cei care cunosc limba engle- ză ascultă noaptea emi- siunile postului de radio BBC.

În mănăstirea de penitenţă nu se doarme, ci «se execută program de somn»

Mănăstirea Sitaru e unul dintre cele mai cunoscute locuri de penitenţă sau de canonisire a preoţilor din zona Bucureştilor. Un fel de “puşcărie de popi” cu gratii imaginare. Preoţii care au săvârşit greşeli canonice sunt trimişi de episcop, drept pedeapsă, într-o astfel de locaţie cu regim sever, pe o perioadă determinată, timp în care nu au voie să părăsească incinta sau să primească pachete de la familie. Un element de umor negru îl constituie faptul că la mănăstirea de penitenţă nu se doarme, ci “se execută program de somn”! Chiar aşa îi spune.

Recomandări

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Am muncit la solar şi am strâns lemne

Perioada de acomodare a luat repede sfârşit, aşa că a doua şi a treia zi am trecut la muncă. Stareţul mi-a spus că e timpul să-i ajut pe ceilalţi “fraţi” şi, între slujbe, m-a trimis la solar, unde am smuls vrejurile de roşii din pământ, am cărat vreo 20 de roabe cu îngrăşământ şi i-am ajutat pe călugări să strângă lemne. Frânt de oboseală, a treia zi am cedat, aşa că la sfârşitul slujbei mi-am luat inima- n dinţi şi i-am spus stareţului că plec. Pe drumul spre ieşire, am aflat că stareţul era şofer. S-a urcat într-o Skoda, parcată lângă un Peugeot 206 şi o Dacia Logan, toate ale mănăstirii, şi a plecat la treburile sale.

Urmărește-ne pe Google News