Noi detalii în cazul minerului devenit Guru în Hunedoara. DGASPC: „Are 7 copii cu 7 femei. O doamnă însărcinată spunea că va naște o fetiță tot cu dânsul”

Comentează

Directorul DGASPC Hunedoara, Geanina Marina Ianc a venit sâmbătă cu noi precizări legate de perchezițiile efectuate efectuate de polițiști în cazul  Asociației „Copiii Soarelui” condusă de Ardelean Farcaș. Autoritățile au descoperit 12 copii cu vârste cuprinse între 4 luni și 12 ani care  nu erau înscriși la grădiniță sau la școală, potrivit Antena 3. De asemenea, bărbatul care se află în prezent în arest preventiv avea copii cu mai multe femei.

„În 24, pe parcursul zilei, am aflat de la cei trei colegi, doi psihologi și un asistent social, unde se află, care este situația și despre ce e vorba. Suprafața este mare. În Dumbrava de Sus sunt mai multe cătune. Colegii mei au fost în cătunul denumit Pleșa. Au mai fost percheziții, în același timp, în alt cătun, Strâmba, cât și în altă localitate din altă comună, respectiv Țebea”, a spus directorul DGASPC Hunedoara, Geanina Marina Ianc, pentru Antena 3.

Polițiștii din Hunedoara au făcut, marți, mai multe percheziții în municipiul Brad şi în localităţi învecinate, fiind ridicate mai multe materiale de probă. Aceștia au fost însoțiți de cei de la Protecția Copilului.

„În cătunul Pleșa, unde au fost colegii noștri, la momentul percheziției au găsit 12 minori, care locuiau cu ambii părinți sau doar mamele. Toți copiii erau din uniuni consensuale, conform declarațiilor verbale ale părinților. Au fost solicitate anumite acte de naștere. Acestea se află ridicate de către organele de cercetare penală, am obținut niște documente și noi”, a precizat directorul DGASPC.

Dintre cei 12 minori, vârstele erau cuprinse între 4 luni și 12 ani, iar în urma verificărilor s-a descoperit că aceștia nu mergeau la școală. Una dintre femeile găsite de polițiști le-a spus autorităților că aceștia erau înscriși la o școală online din Statele Unite. Asta în timp ce minorii le-au spus psihologilor aflați la percheziții că nu merg la niciun fel de curs.

„La fața locului erau patru copii (pe numele lui Adrian Ardelean Fărcaș). Erau patru certificate, dintre care 3 copii prezenți. Cel mai mare face în decembrie 18 ani. Care e al lui. Conform documentelor de la IPJ rezultă că sunt mai mulți, în jur de șapte cu numele dânsului. Era o doamna însărcinată care spunea că va naște o fetiță tot cu dansul.

El nu locuia acolo. Iar aceste mame mai au copii și cu alți bărbați. Sunt născuți în Municipiul Brad, în București, Sectorul 1 și 2, în Timișoara și Cluj”, a mai spus aceasta.

Aceasta a spus că vineri  minorii au dispărut ieri din comunitate, împreună cu mamele lor și avocatul bărbatului arestat.

„Ieri am întâlnit pe drum, în timp ce mergeam spre Dumbravă de Sus, am întâlnit o mașînă cu două persoane de sex masculin, și în spate se vedea că sunt mame cu copii. Am încercat, ne-am dat jos să blocăm, dar din păcate nu am putut. Au fugit pe drum”, a mai spus aceasta.

Directorul DGASPC a mai spus că în prezent legea nu le permite să ia minorii din comunitate fără acordul părinților, însă a precizat că o să se adreseze Tribunalului Hunedoara pentru o Ordonanță Presedentiala în vederea preluării copiilor.

„Ulterior o să încercăm cu executare silită să punem în aplicare măsură dispusă de instanța de judecată. O să mergem și cu decăderea din drepturile părintești a părinților”, a mai adăugat aceasta.

Guru din Hunedoara, arestat pentru 30 de zile

Gurul „Copiilor Soarelui”, pe nume Ardelean Farcaş, un fost miner care a pus bazele unei comunităţi izolate din zona Bradului, a fost arestat preventiv după ce fostele sale adepte l-au acuzat de abuzuri.

Bărbatul este anchetat pentru șantaj, viol, împiedicarea accesului la învățământul general obligatoriu și exercitarea fără drept a unei profesii sau activități.

Anul trecut publicația Scena 9 a făcut mai multe dezvăluiri despre modul în care funcționa comunitate, dar și despre abuzurile la care erau supuși cei care făceau parte din aceasta.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Dragoș Pătraru în timpul emisiunii Starea Nației
09:40
Dragoș Pătraru a vorbit la TVR despre interviul cu George Simion difuzat de televiziunea publică: „Îngrijorarea cetățenilor este legitimă”
Imaginea prezintă o persoană îmbrăcată în haine închise la culoare care merge sub o umbrelă colorată în timpul unei ploi torențiale, într-o zonă de parcare cu autoturisme.
08:21
Vremea se răcește de luni în toată țara și vin ploile, lapoviță și ninsori la munte. Prognoza meteo ANM pentru 12 octombrie-8 noiembrie 2026
MONDEN
Mirela Vaida și Oana Tomoiagă, alături de Cheloo și Mihai Ban
09:45
Mesajul transmis de Oana Tomoiagă după eliminarea lui Cheloo și a lui Mihai Ban, de la „Asia Express”. „Nu vreau să-i stric imaginea de om dur”
Cheloo și Irina Fodor, după ce artistul a fost eliminat de la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
09:34
Câți bani ar fi primit Cheloo pentru a participa la Asia Express 2026. A rezistat cinci etape în show-ul de la Antena 1
POLITIC
Siegfried Mureșan
Interviu
09:00
Siegfried Mureșan: Grindeanu i-a făcut viața mai grea lui Niculescu începând să traseze linii roșii
Dragos Pislaru, ministrul Investitiilor si Proiectelor Europene. Foto: Hepta
8 oct.
Dragoş Pîslaru continuă cearta cu partidul lui Grindeanu: „Din păcate pentru PSD, propaganda nu mai funcţionează”
Ultimele știri
11:21
Cum ne pregătim copiii pentru meseriile viitorului care încă nu există. Abilitățile esențiale în era inteligenței artificiale
11:13
Andra, prima reacție după ce Eva a început filmările pentru noul serial de la PRO TV: „Suntem oficial colege"
Reportaj
10:59
Corespondență. Cum a paralizat revolta elevilor o parte însemnată din Strasbourg
10:56
Selly a semnat cu PRO TV. Aduce un fel de „Asia Express de România” pe VOYO: „Un mare pas înainte”. Cine sunt concurenții
TRENDING
8 oct.
Ambasadoarea SUA care s-a întâlnit cu Sorin Grindeanu la un restaurant din București este anchetată de Departamentul de Stat din SUA. Liderul PSD: "N-am făcut trădare de țară"
08:01
O nouă ieftinire la motorină, vineri, 9 octombrie 2026. Cât costă un litru de carburant în București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara și Constanța
8 oct.
Tragerile loto din 8 octombrie 2026. Report de peste 2,4 milioane de euro la Loto 6 din 49
8 oct.
Horoscop 9 octombrie 2026. Racii ar fi bine să judece la rece și de mai multe ori orice decizie dură legată de soarta unui parteneriat sau a unei colaborări
Colaj format din două cadre: în stânga o casă cu două niveluri, finisată în nuanțe de maro și prevăzută cu gard alb, iar în dreapta o femeie cu părul brunet îmbrăcată într-o haină de blană.
10:43
A locuit într-un subsol de 30 mp, printre șoareci, iar acum deține apartamente și vile de lux. Cum a ajuns bogată cântăreața din Serbia
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
10:42
Cum a ajuns un aliment bogat în proteine să inspire o bijuterie Fabergé de 26 de milioane de euro creată pentru țarul Alexandru al III-lea. Pe 9 octombrie sărbătorim Ziua Mondială a Oului
Mai muilte soiuri de fructe si legume pot fi vazute in Piata Obor din Bucurestii, marti, 1 iulie 2025. ALEXANDRA PANDREA / GMN / MEDIAFAX FOTO Keywords: ORIZONTAL, PIATA, OBOR, ECONOMIE, FRUCTE, LEGUME, muraturi,
8 oct.
Un jurnalist american a vizitat România și a rămas impresionat de un restaurant tradițional din București: „Cele mai bune murături din viața mea”
priveliște asupra Gornergrat, Zermatt și stațiunii de schi Matterhorn din Elveția, cu transportul asigurat de telescaun
8 oct.
Se deschide sezonul de schi 2026-2027. Oferta de cazare din Alpi, Dolomiți și alte regiuni montane de top se extinde considerabil prin lansarea unor noi hoteluri
Trenul Venice Simplon Orient Express sosește la gara Bakirkoy, după o călătorie de 5 zile, în Istanbul, Turcia
8 oct.
Orient Express adaugă o nouă oprire de lux în Europa. Cât va costa o călătorie spre Monte Carlo în celebrul tren retro
Cum păstrezi hreanul pentru iarnă
8 oct.
Cum se păstrează hreanul pentru iarnă: metode simple ca să rămână proaspăt şi iute
Murături asortate la borcan
8 oct.
Ce legume se pun la murat împreună? Combinații pentru borcane delicioase
Murături în saramură
30 sept.
Cum se face saramura pentru murături? Proporția de apă și sare
Lingură de lemn pe oală
26 sept.
De ce să pui o lingură de lemn peste oală
Cuvantul supat din limba romana pronuntat intr-un videoclip
07:16
Cuvântul din limba română care a devenit viral după ce mulți au crezut că e o greșeală, deși e în DOOM
Irkutsk Anti-Plague Research Institute of Siberia
Analiză
07:00
Ce a aflat CIA în timpul Războiului Rece despre experimentele rusești cu maladii mortale: ciuma sau antraxul puteau fi „livrate” Occidentului în sticle de șampanie
garsonieră de 11 mp
8 oct.
Ce chirie se cere pe o garsonieră de 11 mp în Cluj-Napoca: „Este cochetă și utilată”
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1 million euro pe cluburilor private. Foto: Hepta
8 oct.
Nicușor Dan a atacat la CCR legea care permite primăriilor să dea 1.000.000 de euro cluburilor private
Nicușor Dan, președintele României
09:55
Votați ce vreți, dar dup-aia anticipate. Asta trebuie să spună Dan
Luca Niculescu. Sursa foto: Dumitru Angelescu
Analiză
09:00
Luca Niculescu, reformatorul sau doar încă un premier desemnat?
guvernul-romaniei-sigla
7 oct.
A avea sau a nu avea guvern…
VIDEO Cine este Luca Niculescu
6 oct.
Mă cheamă Luca și-mi place-ntre golani...