Întreaga sa copilărie, dar și adolescența au însemnat pentru Andreea Dumitran, din Câmpina, Prahova, doar un zbucium uriaș, o luptă crâncenă, parcă fără de sfârșit, cu maladia ucigașă care i s-a cuibărit în cap. De-a lungul anilor, fata, îndrăgostită de învățătură, a sacrificat totul pentru a rămâne în viață, iar singura ei bucurie au rămas răsăriturile de soare, semn că de la o zi la alta câștiga mici bătălii cu boala. Acum, după ce cancerul a lovit-o iar fără milă, Andreea are nevoie mai mult ca oricând de ajutorul semenilor pentru a primi, în Germania, un tratament salvator ce costă 25.000 de euro.  

Tumoră de cinci centimetri în creierul mic al fetei

Când era doar o mică școlăriță care abia deslușea tainele abecedarului, viața Andreei s-a schimbat dintr-odată. A fost dată peste cap de o veste îngrozitoare. Medicii la care a fost dusă de părinții îngrijorați din cauza deprecierii bruște a stării ei de sănătate au descoperit că fetița are cancer! În creierul mic se formase, nimeni nu a putut să explice cum, o tumoră de cinci centimetri (n.r. – tumoră trunchi cerebral infiltrativă). Firește, copila a intrat într-un program intens de investigații (n.r. – CT-uri, RMN-uri, tot felul de analize) pentru ca oncologii să poată găsi leacul împotriva tumorii din capul Andreei. O tumoră care, în România, a fost considerată inoperabilă.

Cazul fetiței de 12 ani, moartă de leptospiroză, o boală care poate fi luată inclusiv de la câini și pisici. Părinții acuză o eroare medicală. Cum justifică medicii decesul
Recomandări
Cazul fetiței de 12 ani, moartă de leptospiroză, o boală care poate fi luată inclusiv de la câini și pisici. Părinții acuză o eroare medicală. Cum justifică medicii decesul

De peste zece ani, Andreea luptă cu cancerul

Terapiile chimio și radio făcute atât în România, cât și în Germania – unde la acea vreme (n.r. – 2009) au ajuns cu 25.000 de euro strânși peste noapte cu ajutorul prietenilor -, dar și o complicată operație pe creier la care a fost supusă mai apoi în Elveția păreau să hrănească speranțele copilei. O fată pe care curajul nu a părăsit-o nici o clipă în cei peste zece ani de când suferă de cancer cerebral, răstimp în care a făcut tot ce este omenește pentru a supraviețui acestei boli cumplite.

„Este hrănită doar artificial… E un supliciu uriaș”

„În cei peste zece ani, fetița mea nu a abandonat lupta nici un moment. A privit totul cu mult curaj prin ochii unui copil pe care însă viața l-a maturizat înainte de vreme din cauza chinurilor prin care a trecut. Părea că va putea ține boala sub control, că va rezista… Din păcate, de ceva vreme, Andreea se simte tot mai rău… Are pareză pe stânga și semipareză pe dreapta, pentru a putea fixa o imagine, pentru a nu vedea dublu, trebuie să poarte un ocluzor, globii oculari i s-au deplasat… Vorbește cu foarte mare dificultate, are contracții musculare extrem de dureroase, varsă des și este hrănită doar artificial… E un supliciu uriaș”, povestește Gabriel Dumitran, tatăl Andreei, prin ce trece fetița lui.  

O speranță vine din Germania. Andreea are nevoie de ajutorul oamenilor cu suflet

În fața acestui nou atac al maladiei, oncologii germani de la Clinica „Fachklinik Dr. Herzog” care au tratat-o atâția ani vorbesc de un nou tratament care ar putea-o salva pe fată. Însă, pentru a putea ajunge în Germania, Andreea – aflată în programul de susținere al Fundației Ringier România – are nevoie de 25.000 de euro, costurile terapiilor ce îi pot reda speranța la viață (o internare de minimum 14 zile pentru ea și însoțitor și investigații), dar și banii necesari transportului dus-întors cu ambulanța. O sumă mult prea mare pentru părinții fetei, care poate fi strânsă doar cu ajutorul oamenilor cu suflet și al fundațiilor.

Prima întâlnire faţă în faţă între Donald Trump şi Kamala Harris. Dezbaterea are loc în această noapte. Ce reguli trebuie să respecte candidații
Recomandări
Prima întâlnire faţă în faţă între Donald Trump şi Kamala Harris. Dezbaterea are loc în această noapte. Ce reguli trebuie să respecte candidații

„Sunt bani pe care nu îi avem și care valorează cât o viață de om… Cât viața fetiței noastre!”

„Timpul se scurge nedrept de repede, iar fetița noastră rezistă bolii din ce în ce mai greu… De aceea, trebuie să ajungem cât mai repede în Germania, la Clinica «Fachklinik Dr. Herzog», pentru a începe noua schemă de tratament gândită pentru Andreea… E o nouă șansă la viață pe care nu trebuie să i-o refuzăm copilei noastre, care acum trece prin chinuri inimaginabile… Îi rog cu disperare pe toți aceia care ne pot ajuta să ne fie alături, să se gândească la viața fetiței noastre și să ne ajute să strângem cei 25.000 de euro… Sunt bani pe care nu îi avem și care valorează cât o viață de om… Cât viața fetiței noastre!”, este apelul disperat al tatălui Andreei.    

Cei care doresc să o ajute pe Andreea o pot face donând 2 euro prin SMS la numărul 8828 cu textul «ANDREEA».

Donează prin sms, online, prin PayPal sau transfer sau redirecționează 3,5% din impozitul pe venit către Fundația Ringier. Detalii pe www.ajutacopiii.ro

* Suma alocată cauzei este de 2 euro și banii se rețin o singură dată. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Digi Mobil, Orange și Telekom, pentru cartelele preplătite, TVA a fost reținută la achiziționarea creditului. Pentru donațiile de pe cartele preplătite în rețeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Mami mi-a spus să nu vă spun nimic despre tanti care a stat la noi în casă moartă”. Detalii năucitoare de la Constanța
Știrileprotv.ro
„Mami mi-a spus să nu vă spun nimic despre tanti care a stat la noi în casă moartă”. Detalii năucitoare de la Constanța
Ce s-a întâmplat cu tânăra stewardesă din Bistrița, găsită moartă în Japonia, la doar 30 de ani! Detaliul dureros făcut public de familie
Viva.ro
Ce s-a întâmplat cu tânăra stewardesă din Bistrița, găsită moartă în Japonia, la doar 30 de ani! Detaliul dureros făcut public de familie
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Libertateapentrufemei.ro
Elena Udrea, mesaj din închisoare pentru fiica ei, în prima zi de școală: „Draga mea inimă…”. Ce mare și frumoasă s-a făcut Eva Maria!
Șefa ANM a actualizat prognoza meteo. Temperaturile se prăbușesc, toamna își intră în drepturi și se anunță vijelii în aceste zone
FANATIK.RO
Șefa ANM a actualizat prognoza meteo. Temperaturile se prăbușesc, toamna își intră în drepturi și se anunță vijelii în aceste zone
Handbalul ca mod existențial » Dialog captivant cu Bianca Grigore, sportiva de 17 ani îndrăgostită de citit și care are un vis suprem: „Îmi doresc din tot sufletul să las o amprentă aici” + „E esențial să-mi antrenez mintea!”
GSP.RO

Vedeta care revine oficial în televiziune. A semnat deja un nou contract cu Antena 1
FANATIK.RO
Vedeta care revine oficial în televiziune. A semnat deja un nou contract cu Antena 1
Val de reacții pe internet după ce Carmen Grebenișan a dezvăluit cine e, de fapt, noul ei iubit. 'Nu este nimic ascuns'
Unica.ro
Val de reacții pe internet după ce Carmen Grebenișan a dezvăluit cine e, de fapt, noul ei iubit. 'Nu este nimic ascuns'
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Orangesport.ro
Leonard Doroftei s-a întors definitiv în România. Ce ocupaţie va avea odată revenit: "Nu, restaurant nu vreau. Asta vreau să fac"
Ciclonul mediteranean a ajuns în Vest şi va traversa toată ţara. Litoralul, lovit din nou după ce a fost devastat în august
Observatornews.ro
Ciclonul mediteranean a ajuns în Vest şi va traversa toată ţara. Litoralul, lovit din nou după ce a fost devastat în august
Horoscop 11 septembrie 2024. Berbecii au de ales între a se grăbi și a spune tot ce le vine la gură sau a se disciplina printr-un act de voință
HOROSCOP
Horoscop 11 septembrie 2024. Berbecii au de ales între a se grăbi și a spune tot ce le vine la gură sau a se disciplina printr-un act de voință

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI