Dat afară după 20 de ani de muncă
Paolo Michielotto, angajat al Metro Italia din anul 2000 și lucrător în sediul din Marghera, a fost concediat după ce compania i-a imputat un prejudiciu de aproximativ 280 de euro.
Potrivit motivării deciziei instanței, bărbatul, care lucra ca vânzător de zonă, ar fi introdus în 14 comenzi plasate între 10 și 29 mai 2024 un produs care nu era disponibil în stoc, astfel încât fiecare comandă să atingă pragul de 250 de euro și să evite taxa de transport de 20 de euro.
Compania a considerat comportamentul o abatere disciplinară gravă și a decis concedierea sa.
După comunicarea deciziei, bărbatul ar fi fost profund afectat. Conform relatărilor din dosar, concedierea a fost resimțită ca o umilință, iar la aproximativ zece zile distanță, Michielotto s-a sinucis în locuința sa.
Concedierea a devenit efectivă la 31 iulie 2024, iar decesul a avut loc pe 11 august.
Decizia instanței, după 2 ani: Fapta nu a justificat concedierea
După aproape doi ani de la tragedie, instanța de muncă a stabilit că măsura concedierii a fost excesivă.
Judecătorul Anna Menegazzo a reținut că fapta a fost dovedită, însă nu a justificat concedierea, având în vedere contextul profesional și disciplinar al angajatului.
În motivare se arată: „Michielotto lucra la Metro Italia de peste 20 de ani, nu avea antecedente disciplinare și prin comportamentul său a cauzat un prejudiciu economic limitat societății, având în vedere că el, ca și alți vânzători, dispunea de un «buget» lunar pentru a facilita clienții cu reduceri sau cadouri”.
Instanța a apreciat că acțiunea sa „a fost, cel mai probabil, menită să ajute clienții, mai degrabă decât să obțină un beneficiu personal direct”. Concluzia instanței a fost: „Sancțiunea concedierii este disproporționată. Michielotto putea fi sancționat printr-o măsură conservativă, pentru a-l readuce la un comportament conform regulilor companiei”.
Despăgubiri pentru familie
În urma deciziei, Metro Italia a fost obligată să plătească familiei 15 salarii compensatorii, calculate la ultimul venit al angajatului.
Procesul a fost inițiat de familia Michielotto și susținut de avocații acestora, în timp ce compania s-a apărat prin reprezentanți legali proprii.
Reprezentanții sindicali au salutat decizia instanței, dar au subliniat caracterul ireversibil al situației. „Din păcate, Paolo nu se poate bucura de acest rezultat. Simțim datoria de a mulțumi familiei sale, care a dus mai departe o cauză justă, nu doar uman, ci și civil și în domeniul muncii. Această poveste arată încă o dată că munca nu poate fi tratată ca o marfă. Nu este acceptabil ca profitul să fie pus înaintea vieții, demnității și integrității oamenilor”, au declarat lideri sindicali CGIL, potrivit Il Fatto Quotidiano.
Sindicaliștii au descris cazul ca pe o situație în care un angajat „corect și onest” a fost sancționat excesiv: „Paolo era un lucrător serios, nu merita să fie umilit, dar a fost lovit de o decizie care astăzi este recunoscută ca disproporționată. Rămâne o rană care nicio sentință nu o poate șterge”.
Recent, tot în Italia, casiera unui supermarket din Modena, Italia, a fost concediată după ce ar fi taxat din greșeală două produse în valoare de 2,5 euro pe bonurile unor clienți.
Cazul angajatei a declanșat reacții dure din partea sindicatelor, care au acuzat compania că ar crea un climat de muncă ostil.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_01d694eecfc9e7f66a0cfe8223e35414.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_3b56d642b166819d584cd012c00207ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_551a9984090b3e3469f864f0375e40cd.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_11a0ec3cf2ae41cecc0aaf1d78c5eba2.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_58699d0376cc47e9c002215885d4a4ed.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_0c491f402d1f3db96545a36adc3c1434.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_f9145fe889240e5b723496eed0644427.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_d6847db1d5485f2f6ee4821a56adb8f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_abc09b14750319841b182f82c686631f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_3f76e8204d7e7c95431300dabc9a4abc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_a22b1443b905f56da42292528d1fd6ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_54a945b7bcc4a42d382684dd041848ec.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58f2bb6ac9b06bd12f1e7387925120a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_d836b124170835926e6fb9289609be9a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4a22f50844777c07997f2950c4af9748.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_9876177175abc241787723231bd4ad8f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_fb704b7cf0182c5105e44157d1702fd7.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_c16ed8057f2059e1c6b1cd73713e6afc.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_2c79aa4abf2331e1563b0777489410ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_67a3e915e8ea32f9ab8d682cb04a9c62.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_d6c0582fddf2f0b7029471069272603b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_391c04ea0ab8b5295b6649706cd2841e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_97a42528e2a6f5bfa4d1e3c4972453f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c346f3b4d749078c98f6777766050f66.webp)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/angajat-metro-concediat-murit-despagubire-familie-italia.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_24166bf6ea172d5ee7fc04ce91a5567d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_15e4e9003fdddc998b7a32e41809d747.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/04/strazi-deschise.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/03/magistratii-raman-campionii-pensiilor-de-serviciu--care-e-cea-mai-mare-pensie-speciala-e1756705962527.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_f70b657aa43466f1a00ea708cad571df.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_c47018bca1700db6f90059aca5956274.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/elena-gogean-iubita-catalin-scarlatescu-7.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/aurelian-temisan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7be60c28a87bd6f4f0be919cd2538db1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_dfb2b45b6c232a1e964cd0b901445c05.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_3a65ef23db354ac092f7c2c1b42705e9.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_246042b34857f66661de2bdd7c770f01.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-ilie-bolojan-foto-presidency-ro.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sedinta-guvern-e1776857325536.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/statuia-neptun-florenta-turista-arestata-gest-controversat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/camera-6-metri-patrat-chirie-paris.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/02/aeroport-londra-avion-ryanair.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/karyna-lohvynenko-absolventa-cardiff.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/trei-copii-stau-pe-telefon-retele-sociale-turcia.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2020/04/cine-a-fost-sfantul-gheorghe.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/04/sf-gheorghe-in-2024-traditii-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/de-ce-semnul-stop-este-octogonal.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nume-de-fete-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/dinu-iancu-salajanu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/conacul-lui-alfred-simonis-copy-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/03/programul-rabla-2026.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/student-romana-medicina-catacombe-spital-roma.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/donald-trump-la-o-conferinta-la-las-vegas-foto-profimedia-e1776449977162.jpg)
:quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/sorin-grindeanu-interviu-la-rra.png)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/reciclare-doza-aluminiu-aparat.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/vladimir-putin-rusia-shutterstock1430366228-copy.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.